Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Raiul pe pământ"16544 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate

critica-singura

ColecțieRubrică12 texte

"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschiv&#259 și tac când lovesc." – Cosmin Perța

de Raul Huluban

Camelia C.PetreCC

Camelia C.Petre

AutorAtelier

Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.

15 poezii, 0 proze

AnticipateA

Anticipate

AutorAtelier

Sunt binele. Sunt răul.Cred în miracole. Cred în Dumnezeu. Cred în trecut. Sunt cu picioarele pe pământ,dar cu capul în aer.Sunt Balanță. Mă-nclin. Trăiesc prin doza de nebunie fără de care nici unul din noi n-ar putea trăi. Sunt rea. Sunt bună. Sunt femeie. |

2 poezii, 0 proze

LS

lefter sorana

AutorAtelier

Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!

3 poezii, 0 proze

Florentin CristianFC

Florentin Cristian

AutorAtelier

Contact: cristianchiripuci@gmail.com Am publicat câteva poezii la Revista Boema. Am publicat în antologia de toamnă ASPRA. Am publicat din nou la revista Boema. Am publicat în numerele pe februarie și aprilie 2017 ale Revistei Boema Am publicat în Antologia "Raiul cuvintelor" sub egida ASPRA Am publicat în Revista Poezia sub egida uniunii scriitorilor Iași

3159 poezii, 0 proze

Daniela MarianDM

Daniela Marian

AutorAtelier

M-am născut aproape de Ion Creanga, în Târgu Neamț. I-am "auzit" râsul pe malurile Ozanei. Pentru ca "sunt zâmbet și lacrimi pe-același obraz", încerc să mă descătușez în cuvinte. Am absolvit la Iași Facultatea de Drept Am ramas o romantică.

16 poezii, 0 proze

RJ

Raul Joil

AutorClasic

Raul Joil - pe vremuri, sub pseudonimul Raul Iulian, poet suprarealist - n. 25 aprilie 1904, Iași, d. ? a fost un scriitor român avangardist. A colaborat la revistele unu și XX - Literatură Contimporană. Traducător de marcă (a tradus sute de cărți din limba franceză) s-a aflat în echipa de conducere a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă. alaături de el se mai aflau câțiva oameni care nu își pierduseră încrederea în soarta culturii. Printre cei în atribuțiile cărora se afla și redactarea cărților de literatură universală erau profesorul Alexandru Balaci, Olga Zaicik, Dumitru Hâncu, după un timp, Dumitru M. Mazilu. Ei au văzut în editarea operelor complete ale marilor scriitori o formă de salvare a conștiinței culturale. din memoriile unui scriitor, despre Raul Joil "Peste șefia de secție a lui Niculae Gheran, a apărut, la un moment dat, aceea a unui alt șef, presupun că „șef de serviciu”: Raul Joil. Noul șef, un bărbat de 30-35 de ani, promovat, fără-ndoială, tot din activiștii...

4 poezii, 0 proze

RG

Rasul Gamzatov

AutorClasic

Rasul Gamzatov s-a născut pe 8 septembrie 1923, în satul Avar de Tsada în nord-estul Caucazului. Tatãl sãu, Gamzat Tsadasa, a fost un bard, moștenitor al tradiției antice a menestrelilor care încã prospera în munți. Așadar tatăl a fost primul său profesor în arta de poeziei. Tinărul Rasul asculta ore întregi, fără întrerupere, povestirile din Avar, legende și fabulele narate de tatăl sãu . Copil fiind, Rasul, pentru o povestire pe măsură, păstea calul vecinului timp de trei zile! Altădată a urcat o jumătate de zi pe munte pentru a asculta, de la ciobani, o singură poezie! În clasa a doua de școalã a mers doisprezece mile pentru a vedea un bãtrân, prieten al tatălui său, care știa multe cântece, poezii și legende. Bãtrânul i-a cântat și i-a recitat patru zile de la dimineațã pânã seara! La unsprezece ani a scris prima lui poezie. În 1945 cu câteva cărți sub braț și cu o sumă mică de bani în buzunar, el a ajuns în Moscova pentru a urma...

1 poezii, 0 proze

RW

Raoul Weiss

AutorAtelier

Raoul WEISS s-a născut la Saverne/Zabern, deci în Alsacia, și evenimentul respectiv a avut loc întâmplător după 1945 (în 1975, să fim preciși), deci s-a născut în Franța, deci e francez, cum arată foarte bine și numele lui. A studiat la Școala Normală Superioare din Paris (rue d'Ulm, pentru intimi) și reținut foarte puțin, slava domnului, din tot ce a auzit acolo. A fost lector de limba franceză la Universitatea Carlos III din Madrid, profesor la Universitatea Lorand Eötvös din Budapesta și bursier la Freie Universität din Berlin. Este european adevărat și trecut ca atare în evidența bolilor spirituale grave la C.I.A.. În iulie 1999 a absolvit Cursul de vară de Limba si Civilizația Română organizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, și de atunci a rămas acolo (sufletesc cel puțin) permanent. Este autorul -- unei traduceri franceze ale poemelor din cartea In marea trecere (Lucian Blaga), care rămâne perfect identificabilă sub stratul de praf format pe ea de când a băgat-o în...

10 poezii, 0 proze

MI

mike ionescu

AutorAtelier

ma declar Masterbou; pe deasupra imi place sa iau ce e mai hazliu din viata; se spune ca rasul meu e demonic; degeaba se zice?

6 poezii, 0 proze

Alecu RussoAR

Alecu Russo

AutorClasic

Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata. Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii...

0 poezii, 0 proze

Raiul pe pământ

de Bălășanu Constantin

Câte seminții și nații de la geneză încoace, Au avut parte vreodată de conviețuire în pace? S-au organizat pe clanuri, triburi și popoare, Confruntându-se în lupte, stabilind apoi hotare. Astfel...

PoezieAtelier

Urca Raiul pe Pamant

de Daniel Cristea

ochiul deschis seamănă cu globul unei vrăjitoare, în el văzându-se...trecutul de acolo,de jos,Dumnezeu râvneste la un singur lucru: să poată urca și el aici...pe Pământ nici nu ar visa să obțină ceea...

PoezieAtelier

Pe malul raului

de Coanda Cosmin

Pe malul râului ce curge șopotind Pe lângă gradina casei părintești, Mă așez in zori de zi,privind Imagini ce par desprinse din povești. Sub salcia ce stă sub mal de strajă Ca o fecioară cu părul...

PoezieAtelier

Iubirea

de Hanus Nicolae

Haideți să facem Raiul pe pământ, Să adunăm pe el tot ce e sfânt, Iar când e pregătit ca un muzeu Să-L invităm la noi pe Dumnezeu. Nu râdeți! Nici nu vă-ndoiți! Este posibil, numai să doriți, Nu...

PoezieAtelier

Femeia, eterna poveste...

de Sorin Olariu

Femeile sunt pentru mine De-a dreptul Raiul pe pămant. Mă simt in mijlocul lor bine... (Al fiecăreia, pe rând.)

PoezieAtelier

Poezie

de CartiAZ.ro

Pe o stradă lungă scurtă, Se ducea un om venind Și-n tăcerea lui profundă Se-auzea bolborosind Cum doi oameni de hârtie Cu mustăți de cascaval Jucau hora pe câmpie Si râdeau de un măgar. Măgarul...

PoezieAtelier

Intrebari Catre Dumnezeu

de tucan roxana

L-am întrebat pe Dumnezeu: Doamne de ce există lacrimi? De ce există oameni să provoace durere și sunt lacomi? De ce există suferința,agonie,dor? De ce există îngeri care totuși mor? De ce ne chinuim...

PoezieAtelier

Intrebari catre Dumnezeu

de tucan roxana

L-am intrebat pe Dumnezeu: Doamne de ce exista lacrimi? De ce exista oameni sa provoace durere si sunt lacomi? De ce exista suferinta,adonie,dor? De ce exista ingeri care totusi mor? De ce ne chinuim...

PoezieAtelier

O raită… cu gândul

de Miclăuș Silvestru

... pe când eram copil, aveam deplină libertate să zburd să sar pe vale și pe deal fără să-mi pese de nimic eram doar un copil... ce multă libertate spre sărăcie nu priveam, iar ea plângea că n-o...

PoezieAtelier