Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Rahaturi aromatice"1751 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
31 rezultate
Traian DorzTD

Traian Dorz

AutorClasic

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...

45 poezii, 0 proze

Rahaturi aromatice

de Adrian Dragu

Mă gândesc la trandafirii roșii scăldați de bucățele de suflet, simbol al iubirii in mâinile cine știe cărei Eve, acum caiete de studiu pentru elevii de clasa a I-a, la scrisorile mele de dragoste,...

PoezieAtelier

Toate numele

de Jose Saramago

Cunoști numele pe care ți l au dat, nu cunoști numele pe care l ai. Cartea Evidențelor Deasupra tocului ușii se află o placă metalică lungă și îngustă, acoperită cu smalț. Pe fondul alb, literele...

ProzăClasic

Ideea

de Camil Petrescu

Bibliotecile cu rafturi si zabrele Sunt pline De tomuri grele Pergamente si colectii vechi nepretuite Legate-m marochine, In care zac oranduite Ierarhic subt capitole si titluri Mii si milioane de...

PoezieClasic

Nobodiness menhir

de Felix-Gelu Constantinescu

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor Inspiraţie fugitivă (…) Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf Poate...

PoezieAtelier

Sănătate peste veacuri

de CRETU IOAN

Sănătate peste veacuri Treci de poarta Spitalului Vechi. Un gardian păzește intrarea, dar te îndrumă politicos, puțin uimit chiar, către aripa din dreapta a instituției biseculare. Trepte roase de...

ProzăAtelier

Nefericiților nu le e frică de moarte, vol. I, Vieți paralele

de Paul Pietraru

- Frumoasă poveste, tristă, dar frumoasă şi adevarată, te-am lăsat intenţionat să-ţi expui amintirile, cele mai multe îmi sunt familiare, puţine nu le cunoşteam, oricum, esenţa am trăit-o şi eu....

ProzăAtelier

de popescu dragos marian

Calatoria continua, ma uit pe geam si occidentul se desface ca o rodie, fiecare bobita e o tara pe care venim s-o cucerim cu munca noastra de muncitori in constructii si agricultura, cu bonele si...

PoezieAtelier

Unui mare poetastru

de Bot Eugen Iulian

te scremi și scrii rahaturi despre o moarte-nchipuită; după ce vei crăpa, stai liniștit, nu se va screme nimeni ca să scrie despre scremutul tău de tot rahatul. dar, deocamdată, te scremi și tu din...

Atelier

De veghe în lanul de secară

de Jerome David Salinger

Capitolul 1 DACÃ VREÞI ÎNTR-ADEVÃR SÃ AFLAÞI CE S-A ÎNTÎMPLAT, probabil c-o să întrebați în primul rînd unde m-am născut, cum mi-am petrecut copilăria mea amărîtă, cu ce s-au ocupat părinții înainte...

ProzăClasic

manea

de Dacian Constantin

mopul din debara te iubește îți linge mizeriile le adună și doarme în ele o ia mereu de la capăt pentru că încă de dimineață sunt multe podele de spălat multe rahaturi de-nghițit hapuri se duc toate...

Atelier

pot să tot

de Dacian Constantin

mopul din debara te iubește îți linge mizeriile le adună și doarme în ele o ia mereu de la capăt pentru că încă de dimineață sunt multe podele de spălat multe rahaturi de-nghițit hapuri se duc toate...

PoezieAtelier

made by flesh

de Andrei Andrei

azi dimineață, pe mail, o scrisoare nigeriană de la piticot. le trimite tutorora din listă. ceilalți au început s-o dea pe rahaturi (eminem marshall matters, de exemplu), el își continuă munca la...

PoezieAtelier

qed

de GHERMAN ADRIAN

În mare parte, în sistemul aceasta “democratic?” se promovează gândirea energică. Nu contează că X predică “rahaturi” dacă sunt spuse cu intonație sau dacă detin o diplomă langa ele, sunt rahaturi...

Atelier

Patru reproșuri

de Laur Abehg

Pentru că ai o gură atât de mare, Ce-atâția pumni în meclă m-a costat, Ar trebui ca data viitoare Să-ți dau tricoul meu cu sânge la spălat. Pentru c-aud în târg tot felul de rahaturi Și nici nu știu...

PoezieAtelier

Amber

de ioan albu

Amber, tu ești o fată care știe ce vrea ești sr account manager câștigi $80000 pe an negociezi abil, mai lași, mai dai, ești de acord cu ce spun atunci când crezi că am spus ceva mai deosebit cu...

PoezieAtelier

American SS

de Eugen Galateanu

Să nu ucizi. Să nu rănești. Să nu torturezi. Să nu înjosești demnitatea umană. Să nu-ți bați joc de religia aproapelui tău. Toate sunt percepte general umane. Toate sunt lucruri încălcate de...

EseuAtelier

Sfatul

de Tristan Lasfar

Sfatul meu este acesta: daca viata tot e scurta, traiti’o bine! Traiti’o ca si cand ar fi ultima voastra zi si nu ati vrea sa lasati ceva important nefacut. Daca seara va va aduce sfarsitul, macar...

PoezieAtelier

Tot rahatu-n Poezie?

de Mihai Cucereavii

S-au spart țevile de canalizare ale wc-urilor. Rahatul plutește de asupra apei. Miros îngrozitor în jur. O astfel de atmosferă este și pe agonia.ro. În ultimul timp, datorită libertății presei, au...

Atelier

O treabă pentru stetoscop

de Charles Bukowski

doctorul meu a ieșit din operație și s-a întors la birou. ne întâlnim la pisoar. \"unde-ai găsit-o, frate? e genul la care să te tot uiți, dar numai atât\" \"e specialitatea mea: inimi de ciment și...

PoezieClasic