Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Răspundere"10416 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
CB

cristi bono

AutorAtelier

Declar pe propria raspundere ca, oficial, am devenit autorul volumului de versuri aparut la Editura Didactica si Pedagogica, "Iodlerele haului"

18 poezii, 0 proze

Adrian A. AgheorgheseiAA

Adrian A. Agheorghesei

AutorAtelier

Totul a fost sublim până am trecut - ilegal - frontiera prin sudul mamei, într-un șase cireșar, prin 1984. ...Copilăria, cu de toate și nimic, încă e valabilă marțea și-n toamnele cu soț. …Mama a vrut contabil, deci – liceu economic. O factură îmi poate scrânti iremediabil sinapsele și orgoliul. Licențiat în modul de a spune complicat că nu știu nimic, adică în filosofie. …Torturez copaci de vreun deceniu, cu tot cu pauze de masă și somn. Într-una dintre aceste recreații care a durat numai trei ani, îmi dau foc la cinci sute de texte. N-am băut cenușa! Când mâzgălesc vorbe, o fac duios, compact, cu vis de răspundere, cu prezență de sictir și, uneori, în lipsă de mine. ...Ce-i poezia? Câteodată, infirmieră cu craci groși, riglă și ferestre deschise în palme. Altădată, camionagiu în moarte cerebrală - donator compatibil. ...Ce ofer versului? Șuruburi, cârje, intimitate, timp. Foarte rar, uter. …Ce-mi oferă el? Leucoplast cu gust primăvăratic, după ce-mi toarnă șuturi în gură. ...Literar...

108 poezii, 0 proze

DG

dar George?

AutorAtelier

Incep si ma termin in aceasi clipa, in aceasi esenta diluata a starilor. Incerc sa inteleg clipa innoirii si inevitabila clipa a deznadejdi. Si totul nu depinde decat de noi. Devenim ce vrem, e raspunderea noastra, indiferent de jocurile subtile ale detinului. Timp este destul, asta conteaza cel mai mult. Am o stare care incepe sa semene cu viata, am niste ganduri care incep sa semene a idei. Cred ca inima incepe sa bata incet, incet sa nu produca proabusiri.

1 poezii, 0 proze

Vieriu Despina MihaelaVM

Vieriu Despina Mihaela

AutorAtelier

Cine sunt? As putea raspunde: nimeni. nimeni de care sa fi auzit,un nimeni de nicaieri, dar caruia ii place sa traiasca frumos si care crede ca viata merita traita chiar si pebtru un singur moment de fericire. Ma numesc Vieriu Despina Mihaela. Am absolvit liceul de filologie istorieNadia Comaneci din Onesti, oras in care m-am nascut. Am studiat 3 ani de drept la facultatea particulara Mihai Eminescu si in paralel un an la Universitatea Al I Cuza Iasi ca student al facultatii de istorie. O grava problema de sanatate n-a obligat sa renunt la studii. Timp de cativa ani am fost student prin corespondenta la o universitate din Little Rock Texas USA si am obtinut o diploma de vorbitor al limbii engleze. Vorbesc fluent engleza spaniola italiana si sarba. Cu exceptia vacantei de vara tot timpul locuiesc la Roma Italia. Scriu poezii si proza de cand ma stiu. Am castigat cateva concursuri literare pe vremea cand eram in liceu, in rest nimic important. Va multumesc

18 poezii, 0 proze

Andrei Horia GheorghiuAG

Andrei Horia Gheorghiu

AutorAtelier

Am zărit lumină pe Pământ și m-am născut și eu să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, nu-mi raspundeți. Nu am timp de răspunsuri. Abia dacă am timp să pun întrebări. Dar îmi place aici. E cald, e frumos, și atâta lumină încât crește iarba. Iar fata aceea, iată, se uită la mine cu sufletul... Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești. O cafea neagră voi servi, totuși din mâna ta. Îmi place că tu știi s-o faci amară. [ Marin Sorescu ] site-uri personale: acub.ro websiter.ro nu-brublem.blogspot.com

154 poezii, 0 proze

Apostu MihaelaAM

Apostu Mihaela

AutorAtelier

NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...

12 poezii, 0 proze

Thomas AquinasTA

Thomas Aquinas

AutorClasic

Nascut la Roccasecca, în apropiere de oraselul Aquino, într-o familie înstarita A fost încredintat spre educare calugarilor de la manastirea Monte Cassino 1239 pleaca la Neapole la universitate; dupa care hotarsate sa se calugareasca, intrînd în Ordinul calugarilor dominicani (reunea în sec.XIII “sofistii” medievali) – întelepti pelegrini care încercau sa lumineze oamenii Pleaca la Paris devenind discipol al lui Albert Magnus ( scolastic renumit, admirator al lui Aristotel) 1256 - obtine titlul de doctor în teologie si ramâne profesor la Universitate A calatorit mult, contribuind la raspândirea stiintei S-a angajat în dispute cu avveroistii ( si ei adepti ai lui Aristotel) si cu franciscanii (adepti ai Sf. Augustin) Opera sa însumeaza cca 18 – 19 mii de pagini, în care a sistematizat si sintetizat armonios dogmele bisericii cu Aristotel si Augustin ( un sistem care a rezustat pâna azi ca un model al filosofiei catolice); A scris trei categorii de lucrari: comentarii; “Summae” si...

1 poezii, 0 proze

Mitropolitul VarlaamMV

Mitropolitul Varlaam

AutorClasic

MITROPOLITUL VARLAAM In activitatea sa culturara Vasile Lupu fu secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar distins din acea epoca. Ca scriitor , mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si plasticitatea limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca toti carturarii epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin activitatea sa carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana a unui numar mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Desigur, aceste carti astazi au un interes pur stiintific. Ele insa contribuie la dezvoltatrea limbii literare romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de expresivitate pe care noi n-o gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre carturari. Cea dintii traducere a mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul traducere ce n-a vazut lumina tiparului. Opera lui...

0 poezii, 0 proze

Eugen PopițiEP

Eugen Popiți

AutorAtelier

Pesemne că m-am născut la o dată ploioasă, altfel de ce mi-ar plăcea ploaia atât? Și, probabil, s-a întâmplat pe timp de noapte, altfel de ce aș avea această atracție nedumerită față de întuneric? Dacă, la momentul respectiv, aș fi fost întrebat de vreau să mă nasc, tot ce se poate să fi refuzat măgărește. Omul e un univers. Am depășit demult vârsta adolescenței, dar încă mă mai caut... Poezia mea?! Ooo..., un fel de-a răspunde mirării, un fel de-a surâde durerii, cum, mai sus, o stea, chiar și căzând e un fel de-a spune infinitului pe nume... Și-afară plouă...!

74 poezii, 0 proze

IS

Iosef M. Hechter(Mihail Sebastian)

AutorClasic

1907--se naste la Braila, la 18 octombrie, Iosef M. Hecher, devenit cunoscut, ulterior, sub pseudonimul Mihail Sebastian; 1921--primul contact cu lumea teatrului; il vede pe Nottara jucand in \"Fantana Blanduziei\"; 1927--sprijinit de Camil Baltazar, se stabileste in Bucuresti; colaboreaza cu ziarul \"Cuvantul\"; 1929--isi ia licenta la Facultatea de Drept din Bucuresti; 1931--se afla la Paris pentru pregatirea doctoratului in drept; 1932--incepe sa colaboreze la \"Romania literara\" si \"Azi\"; apare primul sau volm, \"Fragmente dintr-un carnet gasit\"; 1933--apare a doua carte a sa, \"Femei\"; 1934--apare \"De doua mii de ani\"; 1935--scriitorul raspunde atacurilor si criticillor tendentioase iscate de volumul anterior cu lucrarea \"Cum am devenit huligan.Texte, fapte, oameni\"; apare \"Orasul cu salcami\"; 1938--are primul succes ca dramaturg: \"Jocul de-a vacanta\"; 1939--publica studiul \"Corespondenta lui Marcel Proust\"; 1940--apare \"Accidentul\"; 1943--scrie \"Steaua fara...

4 poezii, 0 proze

Răspundere

de Ion Pribeagu

La un rabin oarecare De pe strada Mămulari, Au venit odat’, pe seară, Zece coreligionari. - „Rabi, se vorbește-n urbe Și-n Comunitatea toată Că servanta dumitale, Șlima, e însărcinată!” Rabi,...

PoezieClasic

Raspundere / capacitate

de Bernard Gunther

Jocul pe care-l jucam este sa ne prefacem si ne prefacem ca de fapt noi nu ne prefacem ne facem ca uitam cine suntem si apoi uitam ca noi am uitat cine suntem noi de fapt? centrul care priveste si...

PoezieClasic

Raspundere europarlamentara asumata

de Moldovan Viorel Sorin

Cu-amanta s-a distrat în alte țări Acum acasă-l aștepta nevasta Ea-l bagă-n europarlamentări C-a cheltuit toți euro cu alta!

PoezieAtelier

Declarație pe propria-mi răspundere

de George Gîtlan

nu știu cum sunt alții dar mie mie îmi place să mi-o trag iar când o fac o fac așa și pe dincolo cu sete și cu foame cu tragere de inimă de ficat și de splină mi-o trag așa cum tragi de-o bucată de...

PoezieAtelier

iubire o societate cu răspundere limitată

de Valeriu D.G. Barbu

o cale dar niciun drum concret un tren de mare viteză și nicio șină o navă de croazieră pe un strop de ploaie iminentă cai sălbatici prin vene deschise în altele o enormă lumină și niciun ochi două...

PoezieAtelier

Declarație pe propria răspundere

de Ștefan Petrea

Subsemnatul, mă dezic de toată arderea din cuvânt, port mască de protecție împotriva Poeziei chiar dacă virusul ăsta se ia doar prin contactul cu Dumnezeu, cititorule, spală-te pe mâine de mine,...

PoezieAtelier

Declarație pe proprie răspundere

de serban georgescu

Domnule Comandant Vineri dimineața, 8 iulie 2022, în jurul orei 7.45, în timp ce pedalam în mod regulamentar pe partea verde a copacilor abia trecuți prin ploi, am devenit albastru. De aceea am fost...

Atelier

declarație de dragoste pe proprie răspundere

de nicolae silade

dintotdeauna mi-am dorit să scriu pentru totdeauna să surprind întotdeauna acel indescifrabil care să nu fie nici prea poezie nici prea proză cum spunea czesław miłosz laureatul nobel pentru...

PoezieAtelier

Libertate, Legalitate Si Raspundere Juridica

de Hiram Abif

Fenomenul dreptului reprezintă, așa cum știm, ansamblul regulilor obligatorii de conduită, reguli care consacră drepturi, libertăți și obligații determinate, decurgând din relațiile interumane și a...

EseuAtelier

Jucători mai mulți, o răspundere în plus

de Dragoș Vișan

. Harta nescrisă a existenței mele are trasee neelucidate, o să fiu pus deseori în situația de-a mă întoarce la tragicul de la care-am pornit în ontologicul meu circuit . Aș scrie despre scris: totul...

PoezieAtelier