"Purtator de lumina" – 9599 rezultate
0.04 secundeMeilisearchStella Braga
Mă numesc Eu. M-am născut într-o familie de credincioși,locul de reședință - casa părintească. Mi-am pierdut copilăria cercetând, întrebând natura, infernul și universul de lumina adevărului. Azi sunt ucenic al cosmosului. Stau în prima bancă într-o clasă pustie. Carte îmi e clipa, caiet îmi e trecutul, condei e gândul. Realizări : gânduri purtate în valuri de versuri.
16 poezii, 0 proze
Teofil Lianu
Mulți dintre poeții afirmați înainte de cataclismul anilor 1944-1945, mînați de un imbold ireprisibil de supraviețuire (firește, lirică), și-au abjurat crezul tinereții. Unii, cu surle și cu trîmbițe ori cu penibile autoflagelări, alții, autoînșelîndu-se (voind să să creadă că n-o făceau decît într-o măsură infimă, fără importanță), alții, în fine, căutînd o nouă identitate, necunoscută cerberilor din edituri. O identitate gîndită, probabil, provizorie, menită abandonului la sperata venire a dezghețului. În acest ultim mod a procedat “iconarul” Teofil Lianu, care devine la mijlocul anilor ’50 poetul ce se adresează îndeosebi copiilor Teofil Dumbrăveanu. Văzuse lumina zilei la 11 (12, după unele surse) decembrie 1908, în ținutul Sucevei (Capul Câmpului-Păltinoasa). Din cauza războiului, purtat multă vreme cu încrîncenare în Bucovina, părinții săi - țăranii Glicheria (născută Olaru) și Grigore Coștiug - nu-l pot da la școală. Ar fi învățat, astfel, să citească abia pe la 14 ani, după...
2 poezii, 0 proze
Magdalena Baciu
Magdalena Baciu s-a bucurat de binecuvantarea luminii in Comanesti in 1976 pe 21 iunie. A copilarit si si-a petrecut adolescenta la Moinesti, Judetul Bacau. In timpul liceului a trecut prin perioade tulburi in care greutatea existentei i-a apasat pe suflet si in acest timp poezia a fost singurul prieten credincios. A urmat studiile Facultati de Fizica, Sectia Biofizica la Universitatea Al. I. Cuza in Iasi. Apoi pasii au purtat-o pe alte meleaguri, a completat studiile doctorale in Biofizica-Chimie si Farmacologie in Marea Britanie si apoi a continuat cariera stiintifica in Marea Britanie, Suedia, Germania.
3 poezii, 0 proze
Rodica Boanca
Relationship Status: Married Children: Sara - Cristina 1 year and nine months, 1 year Birthday: December 22, 1981 Hometown: Slobozia, Romania Political Views: Liberal MINI-CV PROFESIE: Filolog Experienta: Traducator - interpret Consilier prefect – purtator de cuvant; actualment sunt in concediu ingrijire copil. STUDII: 1. Facultatea de Limbi straine - Franceza -Italiana 2. Masterat Studii Canadiene, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Limbi Strine 3. Facultatea de Litere si Teologie, sectia Romana-Engleza, Universitatea “Ovidius ” Constanta 4. Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” Slobozia, sectia Uman
3 poezii, 0 proze
Silva Kaputikian
Silva Kaputikian( Sylva Gaboudikian), s-a născut în Yerevan. Kaputikian a fost crescută de mama și bunica ei, tatăl pierzâdu-se cu patru luni înainte de a se naște. Ea a crescut în secolului războaielor violente și a revoluției. La treisprezece ani scrie prima poezie ce apare în revista pentru copii Pioner Kanch, în timp ce studia la școala Krupskaya din Yerevan. Își urmeză studiile absolvind Yerevan State University\'s Humanities în 1941 și apoi studiază la Gorky Institute de Literature din Moscova(între anii 1949-50). Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1941 și un membru de partid din 1945. Ea a fost un purtător de cuvânt neobosit pentru Nagorno Karabakh și un avocat pătimaș pentru cetățenii oprimați din patria ei. Kaputikian simbolizează lupta poporului Armean pentru supraviețuire. Astãzi, Silva Kaputikian, este membru onorific al Yerevan National Academy de Sciences, și se foloseste eficace de prestigiul ei pentru a obține rezultate în ceea ce privește conservarea...
2 poezii, 0 proze
Neale Donald Walsch
Neale Donald Walsch a crescut într-o familie Romano-Catolică în Milwaukee, S.U.A. A cântat în corul de copii al bisericii locale. A vrut să devină preot, dar, ulterior, a început să lucreze în mass-media ca reporter de ziar, director de programe la o stație de radio, a fost purtător de cuvânt al celui mai mare sistem național de învățământ școlar public, a creat și a fost proprietarul unei agenții de publicitate și marketing; a fost gazda unui talk-show la un post de radio național. A lucrat, printre altele, într-un grup al doamnei Elizabeth Kubler-Ross. În prezent, locuiește împreună cu soția sa, Nancy, într-un loc retras situat în pădurile din sudul statului Oregon, S.U.A. Împreună au constituit ReCreation, o fundație non-profit de evoluție personală și înțelegere spirituală, al cărei scop este de a-i ajuta pe oameni să se regăsească pe ei înșiși. Neale Donald Walsch merge pretutindeni în țară, ține cuvântări, orga¬nizează ateliere pentru comentarea și răspândirea mesajelor...
2 poezii, 0 proze
mihaela alexandra gherman
un porumbel purtat de ape care candva a cunoscut atingeri de ingeri si demoni...si care s-a pierdut acum in lacrima lasata in urma de marea durere din suflet..de marea iubire ce o poarta pretutindeni...cu aripi inegrite de furtuna...
1 poezii, 0 proze
coca maria madalina
Ma ghidez in viata asta plina de rautati,intrigi,barfe...dupa un singur lucru...claritatea cuvintelor de neinteles dar,care,fara nicio indoiala,inseamna multe. Locuiesc la tara,asta ma ajuta sa ma destind purtata de vant,murmurul apei cristaline de munte,si de dorinte ascunse...viata insasi este o dorinta...dar care se indeplineste in etape.Ele vin singure,cu putin noroc,sau mai greu,in functie de puterea fiecaruia dintre noi. Incerc sa ma las purtata prin castele,prin epoca demult apusa a cavalerilor si printeselor medievale...sunt mai multi...cei care ma apreciaza,cu adevarat ma considera o printesa,si-mi dedica versuri,prin vant si privind la stele...inconjurata de suflete calde,iubitoare de natura,sensibile,atrase de muzicalitatea vietii... Sunt un amalgam de dorinte,sunt ceea ce pot sa fiu,imi doresc sa nu ma schimb,vreau sa simt viata...Viata trebuie traita,insa ca sa faci asta trebuie sa o simti in adancuri...e inima ta. Eu sunt inima mea,sunt prietena mea...sunt viata!
6 poezii, 0 proze
Marin Corneliu Dobre
In plin razboi mondial, pe 11 septembrie 1941, in casa tâmplarului Ionita, de pe malul lacului Tei din Bucuresti, aparea al cincilea copil. A fost dorit? n-a fost? Cert este ca odata venit pe lume a fost rasfatatul familiei: Bebi. Primele amintiri legate de copilarie sunt din timpul refugiului la adapost, de teama bombardamentelor din anul 1944, purtat de sora sa Lili, cu sapte ani mai mare. Desi in poeziile sale copilaria apare ca un paradis pierdut, aceasta stare de fapt a durat foarte putin, intrucât familia a fost lovita dezastruos prin moartea intâiului nascut - Gogu, la nici nouasprezece ani. Nu mult dupa aceasta a cazut, rapusa de durere si mama - Steluta. Tragedia familiei s-a repercutat dureros in inima copilului de nici unsprezece ani, marcându-i intreaga viata. Urmarile razboiului, privatiunile micilor meseriasi in contextul anilor ^50, au inrâurit si ele viata interioara a scolarului si liceanului Corneliu. Dar tocmai aceste necazuri poate ca l-au si fortificat, reusind sa...
52 poezii, 0 proze
Elisabeta Gîlcescu
Originie sănătoasă : tata prin mină, mama pe-acasă, cu frați mulți, unii chiar desculți, cu înalte frunți, cu multe punți, copii deștepți, descurcăreți, petrecăreți și iubăreți… Eram cea mai mică, din ultima sămânță, rămasă uitată, necenzurată, nechiuretată, nealterată, transformată în fată. Și fiecare cuvânt al meu să fie asemeni gingașului puf al păpădiei, purtat pe aripi de vânt spre inimi sincere și deschise, ușor și dulce, să nu rănească pe nimeni. În colecția Elisabeta Gîlcescu: IERI ȘI AZI - Editura Măiastra, 2009 LA CUMPÃNA DINTRE ANI - Editura Măiastra, 2010 FLORI DE CÂMP - Editura Măiastra, 2010 În curând Cărările vieții
94 poezii, 0 proze
Purtator de lumina
de mircea trifu
Am să te rog să-mi fii solie, Pune-ți armura-naripata , Căci ceru-i câmp de bătălie, Și-a lui oștirea-i resemnată. Și-n fața lor poartă-mi poruncă, Bătaia ei să o asculte, Și teama-n clopote de...
Proiect de fericire II
de Mariana Ichim
Iubitele vin pentru a pleca, m-am gândit eu. Aceasta e singura certitudine deprinsă din jocul ăsta, ce-l fac eu, uneori plicticos, alteori incitant, cu viața. Doar ele, singure, știu să te faulteze...
Moștenire de iubire
de Ioan-Mircea Popovici
Dă, Doamne, Darul care/ Acoperă tot Abisu/ Făcâd astfel o Mare pe care/ Noi, navigatorii, plutim ca norii pe cer, prin mister... Daru, Doru și Vaporu/ Gându, Vântu și Cuvântu/ Omu, Pomu și Abisu/...
Alb - negru, puntea spre lumină
de Camelia Tripon
Alb - negru, puntea spre lumină Așa cum din noapte se revarsă zorii, tot așa lumina se cufundă în amurg. Spiritul lui Mihai Eminescu ne însoțește pe drumul spre lumină, de la Basarabi la Mușatini....
Se naște decembrie
de petre ioan cretu
Cum mă desprind din umbră și cresc la marginea câmpiei cu zarea în suflet cu durerea în umăr purtător de lumină în căușul palmelor aspre rupte de lună - sunt fiul zăpezii. Lupii își urlă blestemul...
Icoana sufletului
de Ștefănescu Romeo-Nicolae
Icoana sufletului Icoană albă am purtat în suflet de când am intrat în lume atunci când Te-am zărit întâia oară Doamne erai învăluit de o mahramă albă. Chip de lumină sacră ai așezat în mine din al...
Taina ascunsă din veac
de Maria Prochipiuc
nu pot să tac când știu ce dulce e Cuvântul când cel vechi de zile nedorind nimic în brațele slăbănogite de reverie și tăcere se-așează ca un miel nevinovat să strângă doar în el durerea...
Servus, dragă Adela
de Ioan-Mircea Popovici
1. De aici, dintre picturi, zâmbetul şi privirea ta Mă adună-ntr-un fel de poveste la mare Născută din spuma mării, ca Afrodita Pentru care Paris, cu mărul lui, a pătimit Suferinţa lui ajungând la...
Când vine revirimentul?
de Silviu Somesanu
Noaptea când cerul se urca pe umerii stelelor, lumina se desfășura din candelabrele tăcerii, copacii îmbrăcau haine regești și se rânduiau în ritualul templierilor soarelui, căutând cu ochii comorile...
Pe drumul spre Crucea Învierii
de florin caragiu
Intrarea în Ierusalim, de Andrei Rubliov Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim Sărbătoarea Floriilor sau a Intrării în Ierusalim a lui Iisus Hristos zugrăvește împărăteasca împletire în viața...
