"Poarta viselor mele" – 20066 rezultate
0.02 secundeMeilisearchȘtefania David
membră Zona Nouă membră The Chocolate House "dacă universul viselor, pe care îl numim lume, este aidoma unei case pe a cărei poartă pătrundem stăpâniți de deruta lunaticului, literaturile, la rândul lor, se aseamănă cu ceasurile de perete atârnate în odăile acestei case, ale cărei rosturi dorim să le deprindem. Acum: 1. Este absurd să afirmi că unul sau altul dintre ceasurile cu tic-tac aflate în odăile acestei case a viselor arată sau nu ora care se cuvine. 2. La fel de absurd este să afirmi că vreunul dintre ceasurile din odăile cu pricina se află cu cinci ore înaintea altuia, pentru că, potrivit aceleiași logici, se poate, totodată, deduce că același ceas este cu șapte ore în urmă. 3. Este la fel de absurd să chibzuiești că cel de-al doilea ceas îl imită pe primul, pornind de la faptul că, la un timp oarecare după ce unul dintre ceasuri indică ora nouă și treizeci și cinci de minute, alt ceas din casă indică tot ora nouă și treizeci și cinci de minute." Orhan Pamuk - Cartea neagră
1 poezii, 0 proze
lucian sturzu
Străine Sub lespezi amintirile poartă povara clipelor neâmplinite Furtuni mocnind in fum de inerție Mergi mai departe lucian * Nascut in prima zi de scorpion undeva candva in judetul Bacau; Poezia - un alt fel de a respira. lucian sturzu-nastase euristics@yahoo.com
17 poezii, 0 proze
maria
omul este cineva si nimeni isi poarta fata cusuta de cap si umbra lipita de picioare...
1 poezii, 0 proze
dana julei
Când îngerii tac și lumea se stinge în vid,timpul te poartă pe căi neștiute spre a te descoperi ...
47 poezii, 0 proze
Catalina Odolean
Nascuta la Sibiu in anul 1984 imi urmez cararea vietzii ce-si poarta manta asupra mea. M-a binecuvantat cu mult talent si placere pentru artele placute auzului, ochilor si mintii. Traind o viatza minunata alaturi de prieteni, pe plaiurile romanesti am apucat sa simt sentimentul adevaratei prietenii, iubiri si mai ales dragoste fata de patrie. Acum ca sunt departe de patrie imi duc viata aici in America, dar cu promisiunea ca nu-mi voi uita niciodata radacinile!
4 poezii, 0 proze
Albu Denisa
Intr-o zi,intr-un moment de meditatie profunda, am auzit batai in poarta mintii mele...ce-ar fi daca ti-ai asterne pe hartie gandurile inaripate? sunt prea pline de speranta si de iubire ca sa nu le cunoasca si ceilalti...merita o incercare!...poate astfel o sa invete si ceilalti sa...primeasca si poate chiar sa daruiasca la randu-le...(luati aceste din urma cuvinte ca pe un indemn la creatie!)...eu asta vreau sa fac in continuare. si sper sa reusesc. pentru ca imi doresc sa renasc si sa fac sa renasca iubirea odata cu mine...
13 poezii, 0 proze
Niculescu Ioana
Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...
17 poezii, 0 proze
mihaela alexandra gherman
un porumbel purtat de ape care candva a cunoscut atingeri de ingeri si demoni...si care s-a pierdut acum in lacrima lasata in urma de marea durere din suflet..de marea iubire ce o poarta pretutindeni...cu aripi inegrite de furtuna...
1 poezii, 0 proze
serghei esenin
Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut la 3 octombrie 1895 într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi, acest sat, îi poarta numele, Esinino), din Rusia. A început să scrie poezii de la vârsta de nouă ani. Copilul minune al literaturii ruse, în 1912, s-a mutat la Moscova unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. Un an mai târziu s-a înscris Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă scria poezii inspirate din folclorul rus și devine un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Beli. În 1915, Serghei Esenin a publicat primul său volum de poezii, Radumița, urmat curând de “Slujbă pentru morți” (1916). Poeziile sale despre dragoste și despre viața simplă i-au adus un plus de popularitate la acea vreme. În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată. Crezînd că revoluția Octombrie din 1917 va aduce o viață mai bună, a susținut-o pentru o perioadă...
95 poezii, 0 proze
Zou Difan
nascut la 5 mai 1917, in provincia Hubei, judetul Tianmen (in traducere Poarta cerului). A debutat in 1936 cu poemele narative Cei care fac sicrie si Oamenii lipsiti de aripi. Au urmat volumele La poarta cerului si fabrica de lemne. Studii universitare in filologie si economie. A tradus poezie universala, inclusiv romaneasca.
5 poezii, 0 proze
Poarta viselor mele
de Lory Cristea
Un ceas între umbre naive Îmi învelesc ochii în catifeaua caldă a visului Și muzica unei chitare cântând în noapte Face dragoste cu auzul meu A-nflorit nisipul pe tălpile reci Marea adie sărat în...
Tu și o carte
de Petre Sorin
Nu am nimic, dar totuși am destul... Am tot ce am nevoie, și mă știi; Te am pe tine, și câteva cărți de poezii, Cu care universul o să-l umplem, De cuvinte dense și sentimente intense, Rupte din...
neRÃBDATor
de Miclăuș Silvestru
dragostea mea nectarina dintotdeauna a viselor mele peri-optice te invit coboară coboară din balconul palatului tău imaginar de fildeș pe bucățica mea de coastă de Azur poate n-o să am niciodată vilă...
Clipa morții
de Claudiu Constantin
În noaptea morții mele doar norii vor picura lacrimi de undeva de sus. Stelele-mi vor șopti cântece solemne și triste, luna va spune povestea creării Infinitului și soarele va străluci-n apus,...
O zi de scoala
de Elena Enache
O zi de scoala Noaptea impleteste vise de nemurire in timpul somnului meu. Animale fantastice se lasa invinse de taisul sabiei mele. Prieteni salvati imi cad la picioare in eterna recunostiinta. Fara...
Copilul
de Hanus Nicolae
A trebuit să vină un copil Să mă întrebe dacă-s fericit, Cu glasul lui asemeni unui tril - El fiind ghidul, eu...un rătăcit. Am vrut să-l bat, căci adevărul doare, Dar îndărătnic el la mine s-a...
In strada
de Anda Ignat
Dimineți gri, dimineți în umbra unui soare deshidratat, dimineți în care vocea răgușită a unui preot îți sperie visele, dimineți ce-ți îneacă auzul cu bocetele asurzitoare ale unei bătrâne. Închid...
Recviem pentru o femeie
de P. Tóth Irén
Ea a murit pe cine-am iubit e-adevărat că nu i-am spus niciodată. Atunci eram doar prieteni. Trăia cu un alt bărbat, tatăl legitim al celor trei copii. Avea doar douăzeci și doi de ani și cei trei...
NIROSA
de Sorin ANCA
(preludiu sau calvarul seninătății) Nu voi mai fugi, oricât de dulce și de seducătoare ar fi ispita uneori, de sub cupola miresmelor tale ocrotitoare Crinule regal; eu nu mai vreau să pot afla...
Azi, dupa atata timp
de Iris Barbulescu
Ea catre El. Cand te priveam, da, cand te priveam...era un timp, dincolo de tine, dincolo de tot. Dincolo de carne si planset? Azi, dupa atata timp m-am impleticit de umbra insistenta a gandului tau....
