Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ploaia de duminică"17729 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
RM

Ruxandra Magdalena Manea

AutorAtelier

Sunt absolventă a Facultății de Litere din Brașov. Iubesc pădurile, ploaia de toamnă rece și lungă. Iubesc marea și liniștea ei veșnică. Iubesc călătoriile lungi cu mașina, fără țintă sau in Toscana. -2008, Lumen, Iași, în volumul colectiv ”Analogii distante”, basme pentru copii. -2009, Lumen, Iași, volumul ”Auteurs francais: Francois Villon et Marcel Proust” -2009, august, locul al VI-lea la Concursul internațional de haiku în limba franceză ” Voix de Rokugan”. -2010- apariție în revista ”Oglinda literară” numărul 103, iulie.

75 poezii, 0 proze

IO

ivan ion ovidiu

AutorAtelier

Mă simt ca un uliu însetat de mine. Mă mușc, îmi curge sângele, degeaba. Durerea e prea mică Mă mușc încontinuare, îmi rumeg pripria-mi carne, Sângele îmi alunecă pe haine, nu mai contează, Încerc să aflu ce e durerea. Nimic nu ajunge să mă facă să uit, totul mă doare, Sufletul îmi e rănit, e zgârâiat acolo unde nimeni nu poate ajunge. Corpul nu mai înseamnă nimic, e doar un morman de carne și oase. Ce gust bun are sângele! Sufletul meu e doar un coș de gunoi plin de sentimente, Greutatea iubirii mă copleșește, nu mai fac față plăcerii de a ma scrijeli. Vreau gheare de uliu să pot ucide viața din mine, Vreau cioc de vultur să-mi pot smulge urechile și ochii, Să nu mai aud, să nu mai pot vedea ploaia de ură și de ignoranță ce mă udă. Cuvintele nu mai au viață, viața nu mai are cuvine. Totul e doar imaginația mea, viața nu exista, nimic nu e real, Doar durerea face totul vizibil. Ura îmi înțeapa neființa, infinitul devine vizibil. Ura se masoară în momente de singuratate, Viața se...

2 poezii, 0 proze

KristinaK

Kristina

AutorAtelier

-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca

13 poezii, 0 proze

prioteasa elenaPE

prioteasa elena

AutorAtelier

De ce oare...; Ploaia;

2 poezii, 0 proze

Lenuș LunguLL

Lenuș Lungu

AutorAtelier

Ocazia de a oferi câteva versuri celor ce chiar le doresc, o consider pentru mine un mare dar, un semn că uneori se deschid și porțile inimilor la care nu am bătut niciodată, că mereu și întotdeauna apare o scânteie, o rază de soare fermecată care să-mi umple mie, ca tuturor pământenilor, sufletul de bucurie și emoție.”Sunt eu, așa cum sunt. Cu calități și cu defecte. Cu gânduri bune și cu inspirații noi. Și sper ca sufletul să mi se deschidă spre tot ce este frumos în jurul meu!O picătură din ploaia gândurilor mele, o rază de soare din sufletul meu, Și cu parfumul inspirației mele, să-ți rămân în amintire....EU

34 poezii, 0 proze

CC

Cadiva Caton

AutorAtelier

Esenta existentei consta in magia de a te darui unei singure fiinte...o iubire pe care o poti justifica nu este iubire... Daca vrei sa te bucuri de fumusetea curcubeului trebuie mai intai sa faci un pact cu ploaia... Adevaratele povesti de dragoste nu se incheie niciodata...

3 poezii, 0 proze

Consuella EfrimCE

Consuella Efrim

AutorAtelier

Sunt un picur de roua pe geamul spalat de o ploaie divina. Mi-au crescut aripi doar ca aiba ce sa-mi taie. M-au lasat sa vad doar ca sa vad ce nu pot avea... si totusi... sunt o forta a naturii, salbatica si timida in anotimpuri de o diversitate socanta uneori; sunt visul unui barbat care refuza sa ma gaseasca, sunt mama perfecta a unui copil care inca ma asteapta plangand, sunt sotia unui barbat care nu va stii niciodata ce a pierdut si speranta intr-un pumn de soare strans cu forta unui taifun. Sunt un strop de roua amestecat barbar cu ploaia divina ce iti curge din cand in cand pe geam... si uneori in suflet...

44 poezii, 0 proze

CT

Codarla Tudor

AutorAtelier

Am venit aici sa zambesc fara sa spun de ce si cum ajung vocile ce vor iesi din conturul de nori care il voi raspandi asurpa lumii, ceea ce vor spune norii e ceeea ce sunt dar ceea ce sunt nu sunt norii , nici ploaia, nici cerul ci ceea ce le leaga

2 poezii, 0 proze

ana sofianAS

ana sofian

AutorAtelier

Văzusem ochii tăi într-o dimineață cu ceață urcau muntele de gheață m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îți va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda și smulge-i pilonul de sub picioare să ne fim ploaie și soare pe veșnicie...

239 poezii, 0 proze

NF

narcisa francesca

AutorAtelier

iubesc viata, ploaia, muntii, trandafirii rosii ca de catifea si muzica rock. email:narcisa1981@yahoo.com

68 poezii, 0 proze

Ploaia de duminică

de Dușan Baiski

PARE CÃ O CEAÞÃ tot mai deasă acoperă ceea ce a fost. O ceață care nu iartă nimic. Amintirile se lasă tot mai greu înspre lumină. Iar cele care ies par a fi fost întîmplări aievea. Întîmplări ce...

Atelier

Talent recunoscut de buni

de Mihai Hendea

Vântul și ploaia de afară o făceau să mai adauge o zi la perioada destul de lungă în care a stat în casă. Aproape ca uitase cum arată centrul orașului. Singurul drum pe care Violeta îl străbătea acum...

ProzăAtelier

neantul e la un colț de stradă

de Constantin Rupa

stau în trupul acesta ca într-un cort de campanie și ascult cum trec pe cer dronele shahed așa cum bunicul asculta slujba de duminică mulțumindu-i lui d-zeu pentru ploaia de toamnă pentru prunele...

PoezieAtelier

La cules de rodii în cartierul Rahova 28

de Anni- Lorei Mainka

Din primăvară începeau să înflorească zeci de găleți pline cu mușcate, begonii, „nu-mă-uita”, panseluțe și pe jos, printre pietrele curții ghețișoare, o floare mică, delicată de pus la butonieră, o...

ProzăAtelier

Neuitarea

de Emma Greceanu

Era una din puținele ierni pe care le petreceam la țară. Satul unde se născuse mama era în conștiința noastră atât de departe și atât de diferit față de orașul nostru încât pe lângă faptul că era o...

ProzăAtelier

Crâmpei de duminică

de Sorin Coadă

Vânzătoarea de pantofi întârzia. Poate ăsta era motivul pentru care ploaia anunțată la radio nu-și făcea simțită prezența, doar norii răzleți croșetau un joc de lumini și umbre spre mulțimea din...

ProzăAtelier

Ruperea norilor sau cum a plouat într-o zi de duminică

de Nic Deler

Ròn împinse ghiveciul cu flori de câmp și își făcu loc spre sistemul de irigații. Tuburile vasculare erau uscate, lumina era strepezită, ceea ce o făcea plictisitoare și lipsită de informații pentru...

ProzăAtelier

gand de luni

de Adina Pietrosanu

Nu e nevoie ca ploaia sa imi spuna ceva mi-e de ajuns ce visez in fiecare clipa ce simt in fiecare celula a corpului meu ce sunt cu fiecare atom din sufletul meu sunt doar o steluta in marea de...

PoezieAtelier

duminical forever

de maria ioana

Duminica e timpul trezirii de dimineață cu norii cenușii în geam. Sau cu un soare ca de seară, călduț și aproape stins. Ploaia dumincală, duminica ploioasă, un stereotip care nici nu mă mai deprimă....

Atelier

Sperietoarea de ciori

de Vasile Moldovan

Primăvară – chiar și sperietoarea dă semne de viață Vreme-n schimbare: în clopul sperietoarei un cuib de vrăbii După furtună căutăm croitoreasă pentru sperietori Ridicându-i sperietorii poalele-n...

PoezieClasic