"Plinul și golul " – 4026 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAlexandru Pascovicci
Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (sucursala Bucuresti) face parte din diaspora literara de limba romana si engleza (la fel ca Andrei Codrescu etc) din Statele Unite ale Americii. Refugiat politic recunoscut dinainte de momentul \'1989\' scrie inspirat de solitudinea in care s-a izolat si publica sporadic sub diverse edituri din Romania. Poet optzecist, matur si viril in lirica sa izvorita din prea plinul sufletului, traieste astazi nestiut de nimeni undeva pe tarmurile americane.
0 poezii, 0 proze
Daniel Turcea
Născut în Tîrgu-Jiu la 22 iulie 1945. Absolvent al liceului „Nicolae Balcescu“ din Pitești (1963). Licențiat al Institutului de arhitectură „Ion Mincu“ din București (1968). Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani. Debut în revista „Amfiteatru“ (1968). Bibliografia: „Entropia“ (Editura Cartea Românească, 1970) „Epifania“(Editura Cartea Românească, 1978) „Epifania“, colecția „Hyperion“(Editura Cartea Românească, 1982) Daniel Turcea este un mare poet creștin, despre care s-a scris mult prea puțin. El reprezintă un model de convertire, dar și de trăire intensă a credinței și a spiritualității creștine la Mănăstirea Cernica, unde și-a petrecut utimii ani din viață. Curajul și demnitatea de care a dat dovadă în fața unei crunte boli care l-a doborât „în floarea vârstei“ arată întregii lumi un creștin care a înțeles în profunzime planul divin și rostul omului pe acest pământ. Creația poetică a lui Daniel Turcea, împletită cu destinul tragic, unic în felul său în literatura noastră,...
33 poezii, 0 proze
Mocanu Adrian
ingmocanu@yahoo.com Ioan Mircea Popovici(matematici speciale si metode numerice): "1. Funcții complexe – când imaginarul vine în sprijinul realului. 2. Planul lui Gauss și sfera lui Riemann – nemărginitul îl vedem în mărginire. 3. Forma exponențială a numerelor complexe și analogia vectorială – și naturile diferite pot fi înrudite. 4. Funcții complexe de variabilă reală. Diagrame – schemele simplifică lucrurile, dar nu țin locul lor. 5. Reprezentarea în complex a funcțiilor sinusoidale reale – trecerea din real în imaginar, nu înseamnă pierderea contactului cu realitatea. 6. Funcții olomorfe – construcția începută cu acoperișul este sortită prăbușirii. 7. Funcții elementare. Puncte ordinare. Singularități – cui folosesc cărămizile, dacă lipsește mortarul care să le lege. 8. Integrala curbilinie în planul complex – viața este ca o serie a cărei termeni sunt nimicuri. 9. Analiză armonică – ceea ce rodește, se cultivă, nu crește sălbatic. 10. Serii trigonometrice – în ideal, armonicele...
126 poezii, 0 proze
Victor Vlad Delamarina
Victor Vlad Delamarina (31 august 1870 - 15 mai 1896) a fost un poet și scriitor român născut în Satul-mic, azi localitatea Victor Vlad Delamarina, de lângă Lugoj, județul Timiș. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în dialect bănățean. S-a născut la Satu-Mic, unde tatăl său, Ion Vlad, era pe atunci prim-pretor. Mama, Sofia Vlad, născută Rădulescu, provine dintr-o familie de intelectuali din satul Chizătău înrudită cu familia Bredicenilor. În 1876 este înscris direct în clasa a doua, și pe parcursul anilor schimbă diverse școli din Lugoj. În 1881 este înscris la gimnaziul din oraș. Anul 1882 îl va marca pe scriitor prin moartea despoticului său tată. După acest tragic eveniment, mama sa s-a mutat la București împreună cu cele trei fiice, iar Victor rămâne la Lugoj în grija bunicilor materni și a unei mătuși. Poetul visează să intre la școala militară: „Planul meu este să întru în școala militară din România”. În toamna lui 1884 copilul de numai 14 ani face cunoștință cu Bucureștiul:...
2 poezii, 0 proze
Florica Rus
|Florica Rus 13 clasa a7-a AS VREA... As vrea... Sa pot zbura Pe cerul intunecat Sa patrund intr-un loc de neuitat. Sa patrund intr-un vis de aur Strabatut de izvorul fericirii Tesut de pliul nemuririi. Deasupra lui sa reflecteze Mirajuri feerice sa nu-nceteze. O lumina rupta din stele Sa se scalde in izvorul fericirii mele. Sclipiri de soare In flori ilustre, Sa-mi umple inima de fericire Si-un luceafar intre stele Sa se scalde in izvorul fericiri
38 poezii, 0 proze
Mary Oliver
Mary Oliver s-a născut la 10 septembrie 1935, Ohio, U.S.A. A frecventat Universitatea de Stat din Ohio și Collegiul Vassar dar nu a luat vreun titlu important. A lucrat ca secretară la Edna St.Vincent Millay. Cărți publicate: „Nici o călătorie și alte poeme” (1963), „Râul Styx, Ohio și alte poeme” (1972), „Călătorul de noapte” (1978), „Primitivul american” (1983),”Casa luminii” (1990), „Noi poeme selectate ” (1992), „Pinul alb” (1994), „Manual de poezie” (1994), „Pășunile albastre” (1995), „Vântul de Vest: poeme și poeme în proză.” (1997), „Reguli pentru dans: manual pentru cititul și scrisul în versul clasic” (1998), „Orele de iarnă: proză, poeme în proză, și poeme” (1999), „Bufnițele și alte fantezii: poeme și eseuri” (2003), „De ce mă trezesc devreme” (2004), „Eseuri și alte însemnări” (2004), „Sete” (2006). Locuiește în Provincetown, Massachusetts – America. A câștigat Premiul Pulitzer în 1983, apoi National Book Award în 1992.
1 poezii, 0 proze
Mihail Dan
David Michael Werner (n.Târgu Frumos), mai cunoscut sub pseudonimul de Mihail Dan, este un scriitor român asociat cu avangarda. A fost colaborator al revistei unu și, în ultimele numere ale revistei, "redactor răspunzător". A fost omis din antologiile avangardei românești, reputația sa de spion sovietic și agent al Siguranței infiltrat în sânul avangardei și personaj pur și simplu "suspect" (vezi "Născut în '02" de Sașa Pană) determinând minimalizarea operei sale. În planul editurii unu din decembrie 1932 figurau, sub numele său, un volum de traduceri din Maiakovski și o plachetă intitulată "Sens unic", publicată însă în 1935 la altă editură. Opere * Sens unic, Editura Cultura Poporului, București, 1935 (cu un portret al autorului de Marcel Iancu și 3 desene în peniță de Florica Cordescu)
1 poezii, 0 proze
Ion Heliade Rădulescu
Ion Heliade-Rădulescu - (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște - d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă. După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă , înainte de a învăța să citească românește, din istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gh. Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la "Sf.Sava". Este membru activ al asociaților culturale din epocă: "Societatea Literară" (din 1827), "Societatea Filarmonică" (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei "biblioteci universale", menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare,...
42 poezii, 0 proze
Margareta Sterian
Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriță, scriitoare și traducătoare româncă. A fost soția poetului Paul Sterian. Pictorița, poeta, romanciera, traducatoarea și scenografa, Margareta Sterian a lăsat o opera vastă și complexă, semn al autenticei vocații enciclopedice și al prea-plinului emoțional, care îi conturează un profil aparte in cultura națională. "În acest secol lumea a devenit un sat mare, se pictează și se inventează pretutindeni. Noile mijloace de comunicație au făcut un mare serviciu omenirii, dar nu știu dacă au favorizat descoperirea unor mari talente, de calibrul celor care s-au născut, au trăit și au creat în orașele renașterii italiene. Comunicațiile, aparatele, călătoriile au favorizat și pastișarea valorilor, imitațiile, pastișele de tot felul", mărturisea într-un interviu, spre sfârșitul vieții, iar opera Margaretei Sterian reflectă, în mod strălucit, spiritul său iscoditor, forța extraordinară de a nu se lăsa...
16 poezii, 0 proze
Plinul și golul
de Carlos Drummond de Andrade
Oh de câte-mi aduc eu aminte. Dar dacă nu mi-aș aminti? Și sufletul cu totul altul mi-ar fi, cu totul altul și chipul meu. Oh cât de multe lucruri am și uitat. Dar dacă nu le-aș fi uitat? Poate eram...
Nicolae Răzvan Mincu și paradisul lichid
de florin caragiu
Nicolae Răzvan Mincu, cunoscut îndeosebi în sculptură, pentru lucrările sale prezente în numeroase expoziții și laureate la prestigioase festivaluri internaționale, revine în 2009, după aproape două...
Vinul iubirii
de ilorian paunoiu
Cu vinul iubirii mă-mbăt și te caut Tu ești dulcea mea orhidee fragilă În seri rămuroase cu câte un flaut Din ochii tăi negri sub boare subtilă! Tu-mi suni puritatea și ești Inocența Și-mi lași...
noaptea
de Macovei Costel
am visat un câine ieșindu-mi din inimă și-împletindu-mi picioarele și lumea toată spune că e iubirea ce se învârte neștiind ce să facă dacă e bine să mă urmeze sau să mă abandoneze într-un fel cred...
În descumpănire...
de iscru adrian
Ești o ființă ne-isprăvită cu sufletul în descumpănire ...locuind numai timpul nu și visul unde ai putea să-i presimți timpului reversul poate din cauza asta acum ispășirea ta este căutarea între...
Ești o ființă...
de iscru adrian
Ești o ființă ne-isprăvită cu sufletul în descumpănire ...locuind numai timpul nu și visul unde ai putea să-i presimți timpului reversul poate din cauza asta acum ispășirea ta este căutarea între...
Dialogam fără coperți de ziare
de Burlacu Ioan
Până la ultima șuviță erai fericită amintiri viitoare aromeau ca tămâia aprinsă Dumnezeu ațipise între lucruri uitându-ne, uitându-se dus pe melodia Feelings grâul ridica eternități în verde...
Îmi închipui...
de iscru adrian
Îmi închipui fără cuvinte fără de-nțelesul lor ...doar cu tăcerea lor coborîtă în inimă ca o altă inimă ...care bate uneori altfel alteori în rezonanță cu plinul și golul a ceea ce cuprinzînd mă...
smerit vă spun...
de Dumitru Sava
cu-înțelepciunea odiseei eu ulise încercatul destinul ne e corabia pe care fiecare navigăm cântând de unul singur la timonă cu greu silabisindu-ne drumul din palmă pe cei puțini ce-ajung în portul...
Virtualul și imaginațiile. Golul și plinul
de razvan rachieriu
Virtualul provenit din imaginațiile tuturor oamenilor s-a infiltrat în realitate perturbând-o, disturbând-o prin interferarea lui cu spațiile realului au fost afectați oamenii obtuzi care s-au...
belagine 1
de holobaca gheorghe
suflarea se naște din tot și nimic golul și plinul sunt mâinile sale ce mișcă și stă sunt poartă și cale picioarele muntelui urcă spre pisc lumina vine din nopți abisale în gând se preschimbă...
