Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pleacă vara"17811 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
NR

Noica Rafail

AutorClasic

Parintele Rafail Noica Fiul al marelui filosof român Constantin Noica, părintele Rafail s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară (practicarea credinței se reduce doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare). La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama (era englezoaică) și cu sora lui în Anglia cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic" (Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Editura Anastasia, București, 1994, pag.24). Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În...

2 poezii, 0 proze

George Bernard ShawGS

George Bernard Shaw

AutorClasic

George Bernard Shaw (n.26 iulie 1856, Dublin - d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat cel mai mare dramaturg de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut nu numai ca autor de piese de teatru, ci și ca critic de artă și publicist politic. George Bernard Shaw s-a născut la Dublin în Irlanda, în familia unui mic funcționar. Întrucât resursele materiale ale părinților erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind că "nu prea avea ce să învețe acolo". La vârsta de 20 de ani pleacă la Londra și își încearcă forțele în gazetărie și literatură. Primul său roman "Lipsă de maturitate" (Immaturity) i-a fost respins de editura "Chapman and Hall". Atras de mișcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii "Societății fabienilor" (Fabian Society), din care s-a format mai târziu partidul laburist englez....

0 poezii, 0 proze

Rafail NoicaRN

Rafail Noica

AutorClasic

Rafail Noica (n. 1942) este un ieromonah ortodox la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex, Anglia, iar din 1993 sihastru în Munții Apuseni. Este fiul marelui filosof român Constantin Noica. Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară, practicarea credinței reducîndu-se doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare. La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama sa (care era englezoaică) și cu sora lui în Anglia, cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic". Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În protestantism se poticnește în special în textele...

5 poezii, 0 proze

VK

Victor Kernbach

AutorClasic

Victor Kernbach (n. 14 octombrie 1923, Chișinău; d. 16 februarie 1995, București) a fost un scriitor român de science fiction și specialist în mitologie, autor al unor lucrări din acest domeniu, între care se remarcă Dicționarul de mitologie generală. Se naște în familia avocatului Eugen Kernbach și a Tamarei (născută Onilă). A fost nepot al poetului Gheorghe din Moldova și al poetei Ana Conta-Kernbach, sora filosofului Vasile Conta. Își petrece copilăria și adolescența în orașul natal, unde urmează Liceul B.P. Hasdeu. În vara lui 1940 se refugiază cu familia în București. Lucrează la "Vremea", apoi la Evenimentul zilei, patronat de Pamfil Șeicaru. În 1942 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. O întrerupe timp de doi ani pentru a pleca pe front. Revine în 1946 și obține licența în litere și filozofie, continuând în paralel activitatea jurnalistică. Cărți publicate[modificare Kernbach debutează cu un eseu literar intitulat Aspecte din literatura...

1 poezii, 0 proze

dascalu alexandraDA

dascalu alexandra

AutorAtelier

Ce s-ar face lumea fara cuvinte, caci ele inseamna si ce nu inseamna, vorbesc, chiar daca nu au glas si, mai ales, nu cunosc varsta, raman in timp si in inimile oamenilor! Cand aveam 11 ani, am inceput sa astern cuvinte impletite in versuri si in urma condeiului a aparut prima mea poezie. Scriam atunci despre un lucru care mi-a tulburat copilaria… O persoana foarte draga mie pleca dintre cei vii la doar 11 ani. Sufletul imi era gol… Nu intelegeam de ce un copil ce inca nu gustase din bucuriile vietii trebuia sa moara!Si singurul mod in care puteam sa-mi manifest durerea si zbuciumul sufletesc a fost scriind versuri:„Cand floarea~florilor s-a stins/Cazut-a inc-o stea/Afland si iarna cea cu parul nins/A lacrimat si ea./Cand floarea~florilor s-a stins/Cocorii au strigat/Plangand departe au zburat/Spre cerul innorat si-ntins. ” [„Floarea-Florilor” ] Mai trebuia lucrat la elementele de versificatie, insa Dumnezeu mi-a dat talentul si imaginatia necesare pentru ca, putin mai tarziu, sa...

30 poezii, 0 proze

D

DamariS

AutorAtelier

Uneori prin poezie iti exprimi ganduri ascunse, gaduri care nu le poti zice cu voce tare. Prin poezie incerc sa ma eliberez de unele sentimente fiind linistita ca desi nu o va citi persoana caruia ii e destinata, tot o va citi cineva. Am inceput sa scriu la varstra de 10 ani, si de atunci creonul si hartia ma insotzesc pretutindeni. Ceea ce intzeleg eu prin poezie am descris in "Poetul" randuri ce le-am scris. In rest.... am 19 ani, imi place sportul, basketul e preferatul meu, si fotbalul. Echipa preferata Real Madrid. Cam atat sper sa va placa poezia mea!!

6 poezii, 0 proze

Popa Ana MariaPM

Popa Ana Maria

AutorAtelier

Dorul vine si pleaca foarte usor,ca adierea vantului si a timpului...Ochii,parul,zambetul,chipul...dispar odata cu dorul si raman doar o amintire...Pana la urma cu toti ramanem doar umbre,amintiri. Ce se leaga de noi?...doar praf...pt ca tot in tarana ne intoarcem... Asa ca...ia aminte si nu-ti risipi timpul,traieste-ti clipele pt ca sunt scurte si le poti lua o data cu tine,in schimb avutia nu o poti lua.

17 poezii, 0 proze

MB

Maria bumbacila

AutorAtelier

unele persoane apar pe neasteptate in viata ta si pleaca la fel cum au venit dar isi lasa pentru totdeauna amprenta asupra existentei tale..

7 poezii, 0 proze

MA

Mihaela Ami

AutorAtelier

Am decis să iau un tren nou. Pleacă în noaptea aceasta la ora 12. Din Gara de Nord. Pleacă spre o nouă destinație. O călătorie care rebranduiește spiritul și reîmprospătează gândurile. Mi-am lăsat blogul vechi (gânduri-colorate) pentru un blog nou. Trenul de noapte este noul meu concept. Este schimbarea fără de care m-aș fi blocat. Alegeri în viață, cuvinte spuse și apoi regretate. Cuvinte spuse și apoi asumate. Întâlniri care te dau peste cap. Gânduri colorate care dăunează grav personalității. Amintiri pentru care lupți, trecutul care te definește și prezentul care te animează. Schimbările care te schimbă și te fac să creezi textele cu aceiași ușurință cu care scriai cândva. La mulți ani, România mea și călătorie plăcută blogului meu. Trenului de noapte. De ce noapte? Pentru că atunci am avut cele mai bune idei.

1 poezii, 0 proze

Thomas AquinasTA

Thomas Aquinas

AutorClasic

Nascut la Roccasecca, în apropiere de oraselul Aquino, într-o familie înstarita A fost încredintat spre educare calugarilor de la manastirea Monte Cassino 1239 pleaca la Neapole la universitate; dupa care hotarsate sa se calugareasca, intrînd în Ordinul calugarilor dominicani (reunea în sec.XIII “sofistii” medievali) – întelepti pelegrini care încercau sa lumineze oamenii Pleaca la Paris devenind discipol al lui Albert Magnus ( scolastic renumit, admirator al lui Aristotel) 1256 - obtine titlul de doctor în teologie si ramâne profesor la Universitate A calatorit mult, contribuind la raspândirea stiintei S-a angajat în dispute cu avveroistii ( si ei adepti ai lui Aristotel) si cu franciscanii (adepti ai Sf. Augustin) Opera sa însumeaza cca 18 – 19 mii de pagini, în care a sistematizat si sintetizat armonios dogmele bisericii cu Aristotel si Augustin ( un sistem care a rezustat pâna azi ca un model al filosofiei catolice); A scris trei categorii de lucrari: comentarii; “Summae” si...

1 poezii, 0 proze

Pleacă vara

de Adrian Tarita

Adierea dimineții e de toamnă puerilă Ce în orele amiezii își inlătură taiorul Coana vara încă stă pe o bancă la idilă Și cu șlițul evident domină lejer decorul. Pe cărarea înrourată cu sacoul...

PoezieAtelier

vara

de com

vara renaștem(ne naștem) imaturi gândurile n-au contur jur că vreau s trăiesc doar vara să vă muște țânțarii seara pe mine nu. să am timp să fiu revoltat în fiecare zi din cauza proștilor care...

PoezieAtelier

Toate plâng cu vara mea

de Aurora Luchian

Pe un câmp ce-a fost ca-n Rai, Plângeau flori în mutul grai, Brusturi, știrițe, mohor, Și-un arici c-un puișor. Plângea și-un hârciog pătat, Și bursucu-ngândurat, Cu fălcuțe pân* la brâu, Că țineau...

PoezieAtelier

Crochiu de toamnă

de Roman Anamaria

pleacă vara câte o fluturare de mână pentru fiecare poveste care moare înainte de a apuca să-i știm sfârșitul prizonieri ai toamnelor noastre suntem pomi la margini de drum sub coaja tare ascundem...

PoezieAtelier

Agoniada

de Lee Miller

Clopoțelul de pădure mirosind a fragi și mure/ vine toamna/ pleacă vara/ etc... Vine Ela și-l culege cu steluțe se alege. Foaie verde și-un ciclop aduce o stea și Pop. Tușa Tama cea zlobie stele dă...

PoezieAtelier

Voiaj

de Liliana Mușuc

Vara vine din adânc, cu mantia sa verde, dăruită de pâmânt Și poposește într-un poem, născocit în noapte, de insomniacul boem Și pleacă vara...în amintire, cu poveștile sale de iubire cu valuri...

PoezieAtelier

Etnie de culori

de Mariana Tanase

Popoarele de frunze vor să moară Dar nu oricum, ci ca-ntr-o simfonie În care vara coboară pe o scară De ROGVAIV, de calm, de armonie. Se înroșesc prea verzile frunzișuri Oranjul soarelui prelinge...

PoezieAtelier

optimism

de Ioan Postolache-Doljești

îţi oblojeşti secundele bolnave de dorul verii ce-a trecut de noul început pierdut îţi oblojeşti secundele bolnave cu versuri aparent gângave fără substanţă-n conţinut de dorul verii ce-a trecut îţi...

PoezieAtelier

A cincea lege, plecarea Maicii

de Dragoș Vișan

Un clopot bătea prelung, în dungă, tăios din ceruri spre văi, era seara de 14, se făcea apoi dimineața de 15, o zi oarecare-n cuptor, Maica dădea să se culce obosită cu fiece primăvară de pierderea...

PoezieAtelier

Balada iconarului de lângă rai

de Radu Gyr

Din evlavii de vlădică și porunci de Domn pios, mânăstire se ridică pe tulpina ei de os. Dintre schele se desface, pârguită sub mistrii, ca un măr care se coace lângă ceruri aurii. Zidurile cresc...

PoezieClasic