"Picioarele" – 17944 rezultate
0.01 secundeMeilisearchFarcaș Alexandru-Emil
Visez cu ochii deschiși, și totodată încerc să raman cu picioarele pe pământ. Când se intâmplă să mă ridice vântul, mi-e teamă de momentul în care voi pune picioarele înapoi pe pământ, insă mă gândesc că e singura soluție. Decât a trăi într-o continuă iluzie? și caut cea mai ușoară metodă de a-mi face aterizarea cât mai lină. Odată cu picioarele pe pământ, mi-e greu să mă mențin, capul fiind la un metru și ceva in aer. E mai sigur, dar asta nu mă împiedică să îmi doresc mai mult. Un simplu elev la un liceu oarecare din Satu Mare. Născut pe 16 noiembrie 1993.
14 poezii, 0 proze
Andreea
Murise ingerul, dar nu l-am putut tine in brate, se facuse de apa si mi-a curs printre degete, mi-a umezit genunchiul si mi-a spalat picioarele cele cu care alerg, cu felul lui de a se duce si de a ma lasa singur si in vesnica alergare.(Nichita)
6 poezii, 0 proze
D.N.
Sunt un romantic incurabil, iubesc muzica, poezia si serile de vara si de toamna in care armonia si emotia plutesc impreuna. Sunt un visator, dar un visator cu picioarele inradacinate.
8 poezii, 0 proze
Anticipate
Sunt binele. Sunt răul.Cred în miracole. Cred în Dumnezeu. Cred în trecut. Sunt cu picioarele pe pământ,dar cu capul în aer.Sunt Balanță. Mă-nclin. Trăiesc prin doza de nebunie fără de care nici unul din noi n-ar putea trăi. Sunt rea. Sunt bună. Sunt femeie. |
2 poezii, 0 proze
MARILENA MIHAI
Sunt nascuta in Galati,intr-o familie de omeni simpli si frumosi.Copilaria mi-am petrecut-o in Bacau,acolo unde am terminat o parte din studii.In prezent sunt educator puericultor si mamica unei fetite in varsta de patru ani.Am debutat pe hartie in Bacau,la varsta de opt ani. Declaratie Mi-as deschide aripile sa zbor, Sa ma inalt,sa te ating, Dar aripile se topesc In raza frumusetii tale. Mi-as agata privirea de ochiul tau, Dar este aruncata inapoi, De albastrul crud, In abis. Ti-as spune cuvinte de dragoste Dar toate se prabusesc La picioarele iubirii tale, Fara regrete,fara cuvant. Te iubesc! Si viata va calca Mai departe In nopti si zile fara sir. Iar atunci,candva, Sa stii ca toate acestea Sunt telul meu,inima mea Si varsta ta:o luna si o zi.
104 poezii, 0 proze
Tonca Oana
Am început să "sunt" prin aprilie 1983 și de-atunci am publicat un volum de versuri intitulat "SUNT" și tot felul de poezii si "micro-eseuri" prin diverse reviste și antologii. Mai nou, am terminat jurnalismul și "mă joc" de-a redactorul la revista Rring, de-a transaltorul si de-a... "technical writer-ul" la firma DigitAIR și vizez la un ziar online... peste ani și ani :) Am început să scriu din joacă, apoi, ajungând într-o zi la concluzia că joaca e prea puerilă am încetat să scriu și, mai nou, când mi-am dat seama că joaca este ceea ce ne ține cu capul în nori și cu picioarele pe pământ și ceea ce mă reprezintă, am reînceput să scriu.
38 poezii, 0 proze
iulian vadean
...nu-mi plac lucrurile de vazut...ascult muzica de mirosit si ma inchin unghiurilor... imi place sa cred ca exista fosnetul ierbii in crestere... borcanul cu sare din peretele casei ocnasului... ideea de zbor vertical si caderea totdeauna-n picioare... picioarele mele pe picior de plecare... caini manjiti cu sangele sorei mele... tristetea de a nu ma vedea murind... neputinta omului de a nu se naste... tu... eu... noi...
19 poezii, 0 proze
Beyond Birthday
Nimic important până la 10 ani, de atunci scriu povești, poezii: multe sunt așa numitele fanficțiuni, dar asta nu înseamnă că sunt lipsită de imaginație, am și scrieri originale! Personaje originale: -Féadel -Aidan -Nessa'ered -Scămiță -Tura -Tuar -Chilnim -Thorn Claude Tocmai am început să scriu Féadel partea a 4-a Schiță de Capitol, sunt practic niște schițe în care personajul meu, Féadel, încearcă să aleagă între două tabere, cea a lui Tura și cea a lui Chilnim, amândoi fără să se cunoască, și nu sunt tabere inamice. Iar Féadel trece printr-o serie de întâmplări care-l v-a aduce cu picioarele pe Pământ. O dată ce acțiunea prinde amploare, Féadel se trezește în anul 2009, unde o întâlnește pe Egleriel, Féadel devine un personaj negativ, un ucigaș, dar și un binefăcător pentru omenire. În aceste părți, Féadel Guardian este pus la încercare, iar Egleriel cade de partea lui, vrând să facă o lume mai buna. Toți știind că Féadel deține multe secrete de a controla Lumea. Școli care le-am...
29 poezii, 0 proze
Mihail Dumitru
Sunt un barbat cum esti si tu, cum suntem cu totii, cu calitati si defecte.Ce motivatie si ce scop am?Atatea intrebari si atat de multe raspunsurii. Dileme si lucruri banale se reunesc într-o singura fiinta, un trup, o minte. Ce reprezint in aceasta lume? Poate ca forta de munca, poate cheia perpetuarii speciei, cu siguranta un nebun, opusul femeii, poate un scop, un visator dar cu picioarele pe pamant, poate un vis, un aparat de senzatii tari.Dar cel mai important: sunt un om. Un om care face totul sa aiba totul. Poate ca nu am totul pentru ca m-am nascut in niste conjuncturi nefavorabile. Dar fac totul ca sa am totul. De ce? Pentru ca simt ca pot! Pentru ca nu-mi place monotonia, si nu-mi place ca cineva sa fie mai bun ca mine. Chiar daca aparent las garda jos uneori si devin vulnerabil, astept un atac; ma sterg de praf si invat din greseli, devenind tot mai putenic cu fiecare esec. Nu sunt multumit niciodata de nimeni si nimic. Intotdeauna exista ceva mai bun. Momentele de...
5 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
Picioarele soldatului
de Boris M. Marian fără minus
PICIOARELE SOLDATULUI Picioarele soldatului miroseau la mari depărtări, Râul încremenise de rușine, Mierla se tânguia zadarnic, Aurul zilei risipit pe coclauri, Capetele celor vii se înclinau mai...
Picioarele mele negre calcă cuvintele
de Eugen Galateanu
Picioarele mele, mari, negre, Strivesc cuvintele Unele mici, neînsemnate Alte capitale, sfintele Picioarele mele, mari, negre, Calcă cuvintele Ca un îmblăciu roada Ca timpul mormintele Picioarele...
picioarele chelneriței
de Liviu Ioan Copos
recunosc că am băut o bere cu băieții! se mai întâmplă uneori și gândul mă duce la picioarele lungi ale chelneriței care ne-a servit toată seara afară plouă mărunt și rece și voi lua un taxi unul...
picioarele noastre abonamentele noastre
de Florin Branza
eram la mine acasă și m-a prins controlorul fără bilet m-a dat jos din pat la prima stație eu i-am mulțumit era cea mai frumoasă amendă avea 60 de lei și m-am căsătorit cu ea la secție
Picioarele lovind
de Cosmin Tudone
De ce sunt unii oameni răi? Ce-i face din căței dulăi? Am fost eu martor… se-nsera Și lumea-ntreagă tremura… Niciunul nu simțeam… Într-un tăcut și gol tramvai Un om tăcut… bogat la trai, Trei veseli...
picioarele mele sunt capre
de silviu viorel păcală
ciupit de suflet traversam porumbii praf de văcari inspiram dinspre izlaz ajuns în sat am confecționat o menghină pentru părul iubitei
Picioarele pe lume
de George Alboiu
Bărbații din case ieșeau pe furiș cu câte o lipie în spinare spre marginea satului și spre sfârșitul lui. Femeile luau copiii în brațe si ocoleau casele împrejur, până le clinteau și le făceau să...
picioarele reci
de Ștefania Pușcalãu
ca o ciocolată amăruie cerul nopții de iarnă și eu cuibărită în liniștea ta îmi aud oasele scrâșnind într-o îmbrățișare pe care o vreau nesfârșită simt fiecare răsuflet al pieptului tău hai să ne...
La picioarele tale
de Florin DeRoxas
stiu ca incerci sa ma aduci la disperare, stii si tu foarte bine ca ma ai la picioare. de ce incerci? de ce mai incerci cand eu ti-am spus de la inceput tot ce-mi trecea prin gand? renunta, e totul...
La picioarele tale
de Florin DeRoxas
cad toti barbatii la picioarele tale, de parc-ar vrea cu totii sa iti culeaga trufandale. ca intr-o inchinare cum nu a fost si nu-i, ai la picioarele tale inima orisicui. si-atunci, de ce te joci...
