"Pe spinarea tinereții" – 22197 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Ioana Sabau
M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.
2 poezii, 0 proze
ion cranguleanu
Pustiu de tine Graunte de lumina,lacrimile tale Sint risipite lumii la picioare Si se prefac ganganii sau petale Ce-mi curg pe umeri si spinare N-a fost noroc nici bucurie multa In sarutarile tarzii ce mi le-ai dat Iar inima,din despartire,smulta In zvarcolire de-ntuneric s-a-necat. Prin umeri si prin crengi incepe primavara Cu balbaieli,in ametiri solare,- Acelas vierme mersul si-l strecoara. Din rana unui dor,spre mare. Pe malul apei,cainii imi petrec Bratul pustiu de tine,la inec.
0 poezii, 0 proze
Nicolae Labiș
Nefericitul poet, stins din viață la doar 21 de ani, după un accident de tramvai, avusese o fascinantă ascensiune literară. Fiu al învățătorului Eugen Labis și al Profirei, care-i îndrumă, la școala primară, primii pași. Din copilărie scrie povești și poezii. Liceul \"Nicu Gane\" Fălticeni (1947 - 1951), continuat la Iași. Debut în Zori noi - Suceava (1950) și Viața Românească (1951). Urmează cursurile Școlii de literatură \"Mihai Eminescu\" din București. Se înscrie și abandonează imediat Filologia bucureșteană. Debutul editorial aduce un suflu nou poetic și o speranță de autor complet: Primele iubiri (1956). Pregătește pentru tipar volumul Lupta cu inerția (apare postum, 1958), dar moare stupid, în preajma Craciunului 1956, în urma unui accident de tramvai, în împrejurări încă neelucidate complet. Vizitase \"Capșa\", pentru o degustare, a vrut să ia tramvaiul spre iubită, cineva l-a îmbrâncit, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a cazut cu capul pe caldarâm. Măduva spinarii îi era...
0 poezii, 0 proze
desene pe nori
3 poezii, 0 proze
De pe drumuri
Hmmm
3 poezii, 0 proze
Li Tai Pe
6 poezii, 0 proze
Poetul de pe net
NU AM DE DAT
1 poezii, 0 proze
Andremis - O povestire pe luna
Nume: Andrei Alex MIHÃESCU (ANDREMIS) Data nașterii: 21 decembrie 1984, Botoșani Educație: Master (Actualmente): Facultatea de Filosofie, Etică aplicată în societate, servicii și organizații, Universitatea București Facultate: Facultatea de Filosofie, secția Filosofie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, promoția 2006-2008 Licențiat în : „Publicitate culturală” Publicații povestiri : 2005 : “Cimitirul” , în revista “Hyperion” – Botoșani ; 2005 : “Răpirea”, în revista “Joc Secund” – Dorohoi 2005 : “Visul”, în revista “Intertext” - Botoșani 2005 : “Violonistul”, în revista “Quanticipatia” – Iași 2006 : “Violonistul”, în revista “Jurnalul de Botoșani” – Botoșani 2006 : “Zborul”, în revista “Editor” – Dorohoi 2006 : “Violonistul”, în revista “Jurnalul Literar” - Botoșani 2007 : “Violonistul”, în e-revista “Pasager” 2008 : “Transformarea”, în revista “Jurnalul Literar” – Botoșani 2010 : “Cimitirul”, în e-revista “Faleze de piatră” – București 2010 : “24 iunie”, în e-revista “Faleze de...
1 poezii, 0 proze
Raileanu Sever Iulian
1 poezii, 0 proze
Balaita Simona Adriana
7 octombrie 1981 Un om, Un suflet, Un spirit, O femeie..
28 poezii, 0 proze
Pe spinarea tinereții
de Norbert Katona
Mai pun o cruce pe umăr sunt mai puternic ca cel răstignit cele două dâre sub mormanul de cuvinte ca rid peste rid nasc vidul nostalgic dragostea a căpătat un miros, aterizare forțată în realitatea...
cuburi suprapuse
de Anisoara Iordache
însemnele vremii pe trupul fragil sunt tatuate; fără glas se divid periodic. în valuri de doliu- pupilele largi ale serii se deschid către fulger. fulgerul-pe spinarea căluțului negru, pintenog,...
Tablou feliat
de Anisoara Iordache
Zgârieturi pe coatele tăcerilor... * Duhul dumbrăvilor îmbăiate în lumina asfințitului, întinde așternuturi albe din petale de trandafir.* Heliade dansează în jurul foișorului plutitor pe ape de...
Cararea
de cristian george brebenel
Cărarea Pășește apăsat pe cărarea gălbuie, în câmpia sterilă, ieșită din timp. Vidul cerului cenușiu, ca un sorb imens, rarefiase ziua. Timpul nu există decât acolo unde colcăie viața, acolo unde...
Fructele vieții
de Stefan Radu Musat
Fructele vietii Ziua lungă și caniculară s-a sfârșit în adieri de vânt, aducând cu el zefirul mult așteptat de ierurile chinuite de arșița din luncă, răcorind-o. Căpătă apoi suflarea furibundă,...
Epigrame
de Martial
I Orice femeie-ascunde otrava unui spin : Pe buze-i curge miere; din inima, venin... II Nu-mi placi de loc, Claudius, desi nimik nu-mi faci. De tine stiu, Claudius, doar faptul ca nu-mi placi. III...
Ivan
de Manea Ionut N.
Seară liniștită de vară. Greieri. În pridvorul casei înconjurată de un gard pipernicit de mărăcini, Ivan Trifomovici , priza tutun polonez cu un calm studiat. Privea cum sorgul se-ndoaie șuierând....
Despărțirea de Rocky
de Grig Salvan
Vasile Negrea e unul dintre milioanele de pensionari din România post-decembristă, alături de soția sa. El, fost paznic de noapte la o fabrică de cherestea, ea, Leontina, fostă femeie de serviciu la...
Riris
de Irina Ciocan
Soarele se stingea încet, încet către apus... Apusul unei zile... Apusul vieții lui... Era bătrân - știa și accepta asta. Era mândru de viața pe care o dusese, dar cu toate acestea știa și că...
