"Paradă la Moscova" – 5659 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGrigore Popovici
Grigore Popovici, țăranul-rapsod din comuna Rădășeni, și-a lansat al doilea volum de poezie. Sub titlul "Poezii patriotice și pamflete în clocot", poetul octogenar își revarsă nemulțumirea față de peisajul politic al începutului de mileniu. Mare parte din titlurile celor 90 de poezii și pamflete sînt sugestive pentru mesajul pe care Grigore Popovici îl transmite cititorilor: "Simptomele României", "Balada FNI-ului", "Moțiunea de cenzură", "Balada unui politruc", "Parada medicilor", "Pamfletul votului din 2004" etc. Născut în 1923, Grigore Popovici a fost un elev foarte silitor, chiar un autodidact, însă, pentru că tatăl său a fost membru în Partidul Gărzii de Fier, a fost fie nevoit să renunțe la școală. Năzuințele sale de a continua liceul și formele superioare de învățămînt s-au spulberat. După participarea la cel de-al doilea război mondial, deznădejdea autorului a fost amplificată de calvarul comunist. "Inspirat de dezastrul țării, am început să aștern pe hîrtie versuri contra...
3 poezii, 0 proze
Luciana Tamas
Nascuta la 9 noiembrie 1992, in Satu Mare. Absolventa, in 2001, a Scolii de Arte din aceeasi localitate (clasa prof. Paradi Hajnalka). In anul 2012, prestigiosul Serviciu German de Schimb Academic (DAAD - Deutscher Akademischer Austauschdienst) ii acorda o bursa ("Vollstipendium"). Cu incepere din acelasi an, studiaza la Hochschule fuer Bildende Kuenste (HBK) Braunschweig (Germania), cu prof. Hartmut Neumann (in semestrele de baza), iar din anul 2013, sub indrumarea profesorilor Thomas Rentmeister (sculptura) si Olav Christopher Jenssen (pictura). Sustine, incepand cu anul 2000, 23 de expozitii personale si 30 de expozitii de grup in Romania, Olanda, Germania, Franta, Italia, Bulgaria si Ungaria. Trofeul Olimpiadelor Francofoniei si ale Culturii - Franta, editia 2000. Diploma de onoare a Universitatii de Vest "Vasile Goldis" (Arad/2002). Premiul PSD-Bank Braunschweig (2013). Alte distinctii nationale si internationale. Participanta, in anul 2004, la programul de televiziune "Domino...
5 poezii, 0 proze
Alecu Russo
Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata. Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii...
0 poezii, 0 proze
diaconu valentin
sub felinarul de la colt azi stau si imi amintesc plangand, cum jurai ca ma iubesti, ca nu ma parasesti, nici gand; cu o mana sterg obrazul, alta pare sa se inchine, cand prin ochii inlacrimati te zaresc, zambind pe tine. multe amintiri placute, multe vise ce nu mor, marile iubiri trecute si cad prada sentimentelor, caci la felinarul casei tale, azi ingrop zambind trecutul, in inima mea nu mai esti nemuritoare, azi te-am plans in schimb...vreau totul 100 de ani se duc intr-o zi, e putin, e prea scurta pt a fi traita dar prea lunga pt a gusta din veninul dezamagirii, nu? Uite o vorba care ma inspira: doar oamenii mici pot ajunge mari pentru ca cei mari sunt acum ingeri!
2 poezii, 0 proze
Jon Silkin
John Silkin s-a născut la Londra în 1930.Urmează studiile la colegiul Wyclieffe și Dulwich.Jurnalist în anul 1947 iar după terminarea stagiului militar,lucrează ca muncitor apoi profesor de engleză pentru studenții străini.Își completează studiile universitare de engleză la Universitatea din Leeds pe care o absolvă în 1962. Volume publicate: -1954-Împărăția liniștită -1958-Reordonarea pietrelor -1961-Natură cu om -1965-Poeme noi și selectate -1966-Iarba din Amana -19671-Principiul apei -1974- Micul paznic al timpului -1976-Psalmii și prada lor -1980-Poeme selectate -1980-Gurney, o piesă în versuri -1985- Pășunea corabiei -1987-Poezia omului angajat-antologie -Fondator și conducător al revistei literare STAND MAGAZINE jon Silkin este și un reputat critic literar, publicând o carte despre poeții primului război mondial. Premiul Geoffrey Faber Memorial Prize pentru volumul Nature whit Man.
0 poezii, 0 proze
cocian paul andrei
Om ce crede ca nu mai are alceva de facut in viata decat sa se lase prada morti.Acesta sunt eu si cred ca la ai mei 19 ani imi pot striga moartea care asteapta nerabdatoare dupa usa fictiunii..
5 poezii, 0 proze
Rafael Alberti
Rafael Alberti (n. 16 decembrie 1902, El Puerto de Santa María - d. 27 octombrie 1999, El Puerto de Santa María) a fost poet și dramaturg spaniol, reprezentant al Generației de la '27. Opera 1925: Marinar pe uscat ("Marinero en tierra") 1926: Iubita ("La Amante") 1927: Zorii micsandrei ("El alba del alhelí") 1927: Calcar și cântec ("Cal y canto") 1928: Despre îngeri ("Sobre los ángeles") 1937: Dintr-o clipă în alta ("De un momento a otro") 1938: Capitala gloriei ("Capital de la gloria") 1940: Viața bilingvă a unui refugiat spaniol în Franța ("Vida bilingüe de un refugiado español en Francia") 1940: Între garoafă și spadă ("Entre el clavel y la spada") 1942: Cărarera pierdută ("La arboleda perdida") 1944: Maree ("Pleamar") 1944: Caraghiosul ("El adefesio") 1954: Balade și cântece din Paraná ("Baladas y canciones del Paraná") 1956: Noapte de război în Muzeul Prado ("Noche de guerra en el Museo del Prado") Împreună cu Federico García Lorca și José Bergamín, întemeiază revista El...
108 poezii, 0 proze
ramona paraiala
Intotdeauna am iubit sa scriu.Bine sau rau, nu stiu nici eu, stiu doar ca dragostea mea la un moment dat s-a transformat in poezie...
2 poezii, 0 proze
Eva Anghelescu
Sunt un om obișnuit și am o viață aproape banală...Pentru că în meseria mea nu este loc de poezie și frumos, scrisul e ca o evadare... Nu am pretenția că am talent și nici nu vreau să fac paradă de studii pentru că nu scriu pentru critici ori pentru afirmare, ci pentru oamenii pentru care poezia înseamnă o întâlnire fericită între trăire, sentiment, idee, estetic și sublim. Chiar îi rog pe domnii critici să mă ignore. Cioran spunea că " e foarte greu să accepți să fii judecat de cineva care a suferit mai puțin decât tine...și cum fiecare se crede un Iov nerecunoscut...", în rest opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.
2 poezii, 0 proze
Victor Eftimiu
Victor Eftimiu (1889-1972) Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889, Boboshticë, Albania - d. 27 noiembrie 1972) a fost un poet, dramaturg, povestitor, traducător și academician român. Victor Eftimiu a fost un poet, dramaturg român interbelic, autorul pieselor de teatru în versuri Înșir'te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoșul negru, Prometeu. A introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă. Teatru Cocoșul negru Înșir-te mărgărite Prometeu Thebaida, Ringala, Dansul milioanelor Omul care a văzut moartea Inspectorul broaștelor Marele duhovnic Haiducii Parada Pană Lesnea Rusalim Strămoșii Crinul vieții Volume de versuri Poemele singurătății, 1912; Odă limbii române, 1958; Minciuni terestre, 1961; Poezii, 1964. Beletristică Kimonoul instelat
16 poezii, 0 proze
Paradă la Moscova
de Ion Diviza
Trec soldații eminenți Tropotind atât de tare Că le sar, când nu-s atenți, Vodcile din buzunare!
Epigrame scrise de basarabeni
de Dan Norea
Astăzi a avut loc, la Muzeul Marinei din Constanța, Simpozionul \"1918-2011. 93 ani de la Unirea Basarabiei cu România\", organizat de către Muzeul Marinei Române și Asociația \"Pro Basarabia și...
Îndemn la regăsirea de... noi!
de Dumitru Sava
Vestea despre decizia României de a trece la amplasarea pe teritoriul său a unei componente a scutului antirachetă occidental a relansat polemica în mass media și unele cercuri politice interne. Deși...
Prima vizită a Regelui Ferdinand în Banat
de Ghinea Nouras Cristian
Pusă în umbră de parada țanțosă desfășurată la Moscova cu o zi înainte, data de 10 Mai a rămas aproape necunoscută pentru mulți concetățeni ai noștri. Ea are o triplă semnificație: pe 10 mai 1866,...
1 Mai-Ziua celor ce încă muncesc
de Eugen Galateanu
Cu mai mult de o sută de ani înainte, în ziua de 1 Mai, niște bravi polițiști din Chicago au deschis foc fără somație asupra unei demonstrații a muncitorilor textiliști, omorînd patru oameni. Erau...
Adnotări la romanul "Gulagul din umbra palmierilor"
de Doru Ciucescu
Mottoul romanului: "Socialismul - glumă proastă E-o steluță înroșită, Cocoțată - de ce oare? - Sus, pe stema țării noastre." (Parodie anonimă, din anii '50, a unei strofe din "Stema țării" de Nina...
cu ura, sa va cer iertare?
de medeea
cu ura, să vă cer iertare? #acum cincisprezece ani. copilăria. A intrat mătușă-mea în casa noastră, în casa familiei mele, cu fața aia buhăită de alcool, bătrânețe și tutun, și s-a uitat la mama “nu,...
post-scriptum la o partidă de șah târziu înspre dimineață
de Cătălin Al DOAMNEI
aflat în exil ovidiu încă mai crede că-și poate retrăi viața plagiind-o ca vânătorii de balene întorși din larg să-și achite casa luată prin credit ipotecar însoțind spiritul de turmă al civilizației...
Victoria
de Razvan Dragoi
Nostalgia dupa totalitarismele de orice fel este larva unei atrocitati.E ca si cum ai dori sa te intalnesti cu un glont sau sa primesti un pumn in gura. -----------------------------------------------...
Portrete
de Lermontov Mihail Iurievici
1 Nu-i nici înalt și nici frumos, Dar în priviri îi ard iubiri. Pe chipu-i soarta crud i-a scos Din tinereți numai tristeți. De smoală pleata i-a crescut Cu buze palide-n suspin Deschise ori închise...
