1 Mai-Ziua celor ce încă muncesc

Cu mai mult de o sută de ani înainte, în ziua de 1 Mai, niște bravi polițiști din Chicago au deschis foc fără somație asupra unei demonstrații a muncitorilor textiliști, omorînd patru oameni. Erau patru oameni neînsemnați- istoria nu ne-a păstrat numele lor. Erau însă patru oameni. Doar patru oameni neînsemnați. „Pentru cei neînsemnați, pentru oamenii de rând nu există nici un fel de speranță. Viața lor este scrisă dinainte cu litere de foc pe piatră –naștere, muncă, mizerie, moarte” spunea Bakunin. Internaționala a II-a – cea „dinaintea comuniștilor „ a decis ca ziua de 1 Mai să devină sărbătoarea celor ce muncesc. Cu aproape o sută de ani înainte, pe 1 Mai 1914, aproape o sută de mii de oameni defilau la Paris împotriva „atâțătorilor la război”. Jean Jaures „speranța păcii mondiale” era în fruntea manifestației. Peste câteva săptămâni Jean Jaures avea să moară împușcat de un fanatic. Peste câteva săptămâni începea primul război mondial. Cu mai mult de cinzeci de ani înainte, de 1 Mai 1933, comuniștii nemți erau deja în închisori. La Dachau „priveam printre gratii cerul albastru și mă gândeam- Ce demonstrație reușită ar fi fost astăzi...cum ar fi ieșit tot Berlinul roșu să demonstreze contra lui Hitler”- spunea Heins Beimler. Cu mai mult de cinzeci de ani înainte , în ziua de 1 Mai 1936, la Paris defilau alături socialiștii lui Leon Blum și comuniștii lui Thorez, cu pumnul stâng ridicat. Era 1 Mai 1936, era vremea de glorie a Frontului Popular. Părea că domnul Hitler n-are nici un fel de șanse, părea că n-o să fie război. Peste câteva săptămâni începea războiul civil spaniol. Cu mai mult de cinzeci de ani înainte, pe 1 Mai 1945 la Moscova se pregătea parada Victoriei.