Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Panseuri VIII (jurnal)"974 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
32 rezultate
Ștefan Gh. TheodoruȘT

Ștefan Gh. Theodoru

AutorClasic

Scriitorul Ștefan Gh. Theodoru s-a născut în 11 iunie 1921 la Brăila. Tatăl său a fost inginer constructor și este urmașul unei vechi familii românești, iar mama este descendentă a unuia dintre căpitanii de panduri ai lui Tudor Vladimirescu. La vârsta majoratului opteaza pentru profesia pe care a avut-o și tatăl său, urmând Facultatea de Construcții din cadrul Școlii Politehnice din București, pe care a absolvit-o în anul 1946. În timpul vacanțelor a participat la instrucție în cadrul unei unități de elită a Armatei Române, Regimentul Pionieri-Gardă. În vara anului 1944 participă , având gradul de sergent t.r., la consolidarea și apărarea liniei de fortificații Focșani – Nămoloasa. Pe timpul întoarcerii armelor și-a comandat cu competență și curaj subordonații, fapt ce a făcut ca subunitatea pe care o comanda să nu aibă nici o pierdere. Datorită meritelor dovedite pe front, ulterior a fost avansat până la gradul de maior în rezervă. După război, paralel cu activitatea de constructor,...

4 poezii, 0 proze

Alexandru MacedonskiAM

Alexandru Macedonski

AutorClasic

ALEXANDRU MACEDONSKI (1854 - 1920) Alexandru M. Macedonski (1854-1920) a fost un poet și prozator; dramaturg; sef de cenaclu literar, publicist român. Născut la București în mahalaua "Precupeții-Noi", la 14 martie 1854, Alexandru Macedonski a fost nepotul lui Dimitrie Macedonski, căpitan de panduri, participant la revolta din 1821 și adept al Eteriei. Tatăl sau, colonelul (devenit apoi general) Al. Dimitrie Macedonski, a avut un rol foarte important în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al celor două provincii românești unite. A devenit Ministru de război al domnitorului Cuza. Mama sa, Maria, era fiica pitarului Dimitrie Părăianu din mica boierime oltenească. Cea mai mare parte a copilăriei Alexandru a petrecut-o în satul natal al tatălui Adâncata-Pometești, pe valea Amaradiei, în județul Dolj. În toamna lui 1862, Alexandru Macedonski, a pășit pragul celei mai vechi (și mai importante, pe atunci) școli primare a Craiovei din epoca sa, școala de la biserica Obedeanu. După...

120 poezii, 0 proze

Panseuri VIII (jurnal)

de Burlacu Ioan

Fascinantul dialog de pe Tv-Cultural, între rasații intelectuali Liiceanu și Patapievici pe tema seducției, m-a readus, ca în multe emisiuni ale elitistului și atât de necesarului post de televiziune...

Atelier

Panseuri VIII

de Burlacu Ioan

Scrierile mele zac adumbrite sub rânduri incifrate de foldere; îmi e și frică să le deschid ca nu care cumva să le găsesc între timp mai puțin interesante, ușor înstrăinate de atâta uitare...sau bune...

Atelier

Panseuri VII

de Burlacu Ioan

Zilele trecute la tv., am remarcat uimit știrea unei emisiuni științifice ce ne învăța cum să omorâm un rechin, ținându-l bine de coadă (mi-am adus automat aminte bancul în care înveți cum să prinzi...

Atelier

Răbdare și împlinire

de Corneliu Traian Atanasiu

„Morților – spune Sorescu în prima strofă a poeziei Tutun - / Li se pare veșnicia / Mai lungă, / Fiindcă nu li se dă voie / Să fumeze.” Uneori timpul – prea răbdător – pare să (de)cadă într-o...

EseuAtelier

ardumaș da pântecu

de florian stoian -silișteanu

Șâ vinea să lumânare latră mersu-ntre picioare doare pasu Io de gâde am habaru și tai taiu ascut iute perde glasu Numa tu lăsatu secu duci la foc ce pui în jaru paște calu crede și se des cam fată...

PoezieAtelier

de ce nu vii?

de Buzatu Raluca-Ionela

...de nebunie astăzi parcă-ți strig intâia oară și-mi rătăcesc ca umbra pe-aleei vopsite-a mea tăcere; în ațipirea zilelor de ieri încalț statui pătate de-ntrebare, vuind prin prafurile străzii, cu...

Atelier

Anuala de arhitectură; București, Ediția a VII-a 2009

de Marina Nicolaev

Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România anunță organizarea ANUALEI DE ARHITECTURÃ BUCUREȘTI - ediția a VIIa 2009. Evenimentul se va desfășura în perioada 14-28 mai...

Atelier

Healing

de Drugas Iulia-Alexandra

Să vii să mă vindeci de noapte și paturi murdare de ochi neînchiși, plapume roase, bilete, suspinuri Să vii cu luna în spate. Să-ți fie grea ca o cocoașă, să te târăști ca să-mi faci lumină...eu să...

PoezieAtelier

Ardumaș inima ciorii

de florian stoian -silișteanu

Domnu nu-și găsește locu ardumaș în suflet ciocu grâul arde foc se-arată pintenog frigu în vatră pârgu rodu fată stolu paseri luate-n oboru ardumaș inima ciorii șade drept în moara morii e flămîndă...

PoezieAtelier

Început de auto... grafie

de Daniel Aurelian Rădulescu

Dacă nu-mi scriu eu însumi trăiri, peripeții, nu voi avea-n veci plânsuri la dispătut din vii... ... că-s singurul ce-mi văd frânturi de existență când martorii-s prăpăd; s-au dus, sunt toți......

PoezieAtelier

…nemerniciei mele

de Dragnea Mihai

Aleg să lupt împotriva nemerniciei mele Căci îmi distruge visul de-a zbura Aleg să fur de-acolo sus din cer, 2 stele Să le dăruiesc vântului, și aripi în schimb să îmi dea. Vreau să vii cu mine...

PoezieAtelier

Pântec

de Nincu Mircea

Gurii cu care cerul bea din lumină în întuneric îi zvâcnește o inimă. Fiecare lovitură ce în carne o poartă deține date ce desenează o hartă. Din amintirea ei cresc imperii și mor vaste întinderi...

PoezieAtelier

Păsărelele

de Ion Agârbiceanu

Doi copii se jucau la poartă. Făceau cu mâna, din pământ moale, păsărele care semănau cu rândunelele. Păsărelele pe care le făcea pruncul Iisus, cât ce erau gata, băteau din aripi și zburau. Pe care...

ProzăClasic

Dragostea păcurărească

de George Coșbuc

Sună coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-și calea; Latră câini de sună valea, Iar de-alături prin spinet Se ivește,-alene vine Flăcău nalt cu pasuri line. S-opresc turmele-n izvor Și din răcoroasa...

PoezieClasic

miezul tău de nucă

de Laurențiu Belizan

îți mulțumesc că m-ai așteptat abia acum au dat drumul la internet la telefon și celelalte cred că artificierii de azi-noapte erau bine dispuși și-au aruncat cu fulgere până și-au distrus propria...

PoezieAtelier

preaînsuflețite meandre

de Nache Mamier Angela

un trotuar traversat în toate sensurile semenii unii poartă aerul persistent al iubirii al tristeții al urii al necazurilor al bolii al beției al neghiobiei câteva liceene trec repede copiii bat...

PoezieAtelier

Empo 12

de Pestrea Ion-Daniel

Pe noptieră, kitschul terifiant al ultimului vis... Sistemul nervos central ascultă Sordida explozie a zorilor. Turela simțurilor se rotește Către prima țintă pulverizată. Norii grei ai albinelor viu...

PoezieAtelier

Sentinela română

de Vasile Alecsandri

I Românul nu piere. Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân\' în Dunărea...

PoezieClasic