Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pâș, pâș, în București pe furiș! Lansare de carte - Andrei Păunescu și George Gîtlan"12651 rezultate

0.09 secundeMeilisearch
40 rezultate
George MeniucGM

George Meniuc

AutorClasic

George Meniuc (n. 20 mai 1918, Chișinău - d. 8 februarie 1987) a fost un poet, scriitor și traducător din Republica Moldova. A debutat în 1934 în revista societății \"M. Eminescu\" din Chișinău, precum și în revista \"Pagini basarabene\". A absolvit liceul \"M.Eminescu\" din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian și pe alții. A debutat în volum în București, în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău, pas pe care avea să-l regrete, peste ani. Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei Nistru organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere. Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din...

11 poezii, 0 proze

Marius-Cezar TomaMT

Marius-Cezar Toma

AutorAtelier

Nascut in Alexandria, copilarit in Mioveni, licean in Pitesti, student in Bucuresti. Urmatorul pas, oriunde in alta parte... Altceva? Nush... Bunica-mea e mai tare ca Super Man...

31 poezii, 0 proze

Ovidiu HurduzeuOH

Ovidiu Hurduzeu

AutorClasic

S-a născut în București la 12 iunie 1957 din tată bănățean și mamă moldoveancă, ambii părinți de profesie geologi. După absolvirea în 1981 a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-franceză a lucrat ca profesor la țară, în satul Vintileanca de lângă Mizil. În 1983 a devenit redactor la Editura Politică (actuala editură Humanitas) unde s-a ocupat cu traduceri din/în limba engleză. În 1988 părăsește definitiv România și se stabilește în SUA. * (Din "Istoria Literaturii Române Contemporane 1941-2000" de Alex Ștefănescu): "Este remarcat de SLAST (în 1982), de Viața Românească (în 1984), dar publicarea primei sale cărți se amână sine die. Ca aspirant la condiția de scriitor, stă multă vreme în anticamera întunecoasă în care stăteau, în deceniul nouă al secolului trecut, toți tinerii talentați, dornici să debuteze. În 1986 face un prim pas în această direcție, fiind prezent cu două povestiri în volumul colectiv Debut ’86, publicat de Editura Cartea Românească. În 1988 îi...

1 poezii, 0 proze

Dan FaurDF

Dan Faur

AutorClasic

Dan Faur (n. 20 ianuarie 1911, Calafat - m. 22 mai 1961, București) este un scriitor român avangardist. A publicat în revistele unu și Contimporanul. În 1930 îi apare la editura unu volumul Bust, ce beneficiază de o copertă și un portret de Jules Perahim. "Un talent nou", va nota maestrul Lovinescu în Agende literare. Publicarea în "Viața românească" (an XXVII, nr. 11-12, p. 18-20) a fragmentului - datorată în bună măsură aprecierii lovinesciene - a constituit un prim-pas în cunoașterea de către iubitorii de literatură a lui Dan Faur."

4 poezii, 0 proze

AB

alex bâcu

AutorAtelier

2001 - proiect video - "Ceci N'est pas un Film" 2001 - 2002 - numeroase lucrari fotografice publicate in reviste de importanta minora. 2002 - castigator al festivalului de poezie "Noptile de Poezie de la Curtea de Arges" 2002 - Premiul Editurii Convorbiri Literare si premiile revistelor "Poesia", "Convorbiri Literare", APLER, "Vatra", "Colloquium" 2003 - debut in publicatia on-line respiro www.revistarespiro.com 2003 - expozitie de arta conceptuala "the eloquence of the ready made", amherst college, massachusetts 2003 - documentare video a seriei de happeninguri - "the architecture of the routine: confrontations 1-4" 2003 - proiect internet de documentare a practicii tatuajelor comemorative - www.memorialtattoo.com (momentan indisponibil) 2003 - absolvent al sectiilor de economie si arte plastice la Amherst College, MA 2003 - volum de debut "prozaice himere" publicat sub pseudonimul Alexandru Bacu Coflescu la editura Convorbiri Literare

218 poezii, 0 proze

Ardelean MihaelaAM

Ardelean Mihaela

AutorAtelier

Sunt lumina, sunt întunericul…sunt un pas în noroiul morții și al lacrimilor, sunt un pas în noroiul vieții și al zâmbetelor, sunt o sculptură nereușită, pentru că am prins viață atunci când creatorul meu m-a scăpat din ochi, sunt exact ceea ce simt și nu mă ascund decât când îmi doresc să fac asta, pentru că pot să fac orice oricând vreau in a mea lume.

20 poezii, 0 proze

iordache larissaIL

iordache larissa

AutorAtelier

despre mine...nimic de zis.doar lecturati,ma veti cunoaste in felul acesta mai usor,pas cu pas.

2 poezii, 0 proze

Lupu RaduLR

Lupu Radu

AutorAtelier

Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.

3 poezii, 0 proze

corina addreeaCA

corina addreea

AutorAtelier

ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...

2 poezii, 0 proze

Benedek József MihályBM

Benedek József Mihály

AutorAtelier

Scriu în limba maghiară. Am publicat în mai multe reviste, și pe internet. În 2010 a apărut la editura T3 prima mea carte, cu trei piese de teatru, intitulat "Bărbații". O parte din prima piesă, cu titlul "Pas" a câștigat premiul 1. la Radio Literar. (Irodalmi Rádió) Această piesă a fost prezentată pe mai multe posturi de radio. Adresa web: pieseradio.ablog.ro

5 poezii, 0 proze

Pâș, pâș, în București pe furiș! Lansare de carte - Andrei Păunescu și George Gîtlan

de Claudia Minela Petre

În pima săptămână a lunii octombrie, într-un club din centrul vechi al micului Paris, a avut loc dublă lansare de carte - Andrei Păunescu și George Gîtlan. Ștefan Ciobanu și Alex Turcu deschid...

ArticolAtelier

Pâș, pâș, în București pe furiș! Lansare de carte la Biblioteca B. P. Hașdeu - ,,Zâmbete…ALTFEL’’- autor Marian Ioan

de Claudia Minela Petre

Iulie 2012, la Biblioteca Matropolitană București, filiala Bogdan Petriceicu Hașdeu, a avut loc lansarea cărții ,,Zâmbete... ALTFEL’’, autor Marian Ioan. Mi-am luat inima-n dinți, pentru că în piept...

ArticolAtelier

Pâș, pâș, în București pe furiș... Lansare de carte - Adrian Suciu

de Claudia Minela Petre

Joi, 7 martie, ora 19:00, la restaurantul Casa Jienilor din București, a avut loc o nouă lansare de carte, patronată de editura ,,Tritonic'', autor - Adrian Suciu. Lume multă, scriitori precum Nora...

ArticolAtelier

Pâș, pâș, în București pe furiș! Ia cu râs, că nu-i de plâns!

de Claudia Minela Petre

În sfârșit pot dormi liniștită. Am scăpat de grijă. De ce? Poi iaca ... am fost la cenaclul ,,Literatura forte’’. Tema zilei - Camil Petrescu. Doamne, dacă nu aveam inspirația să particip...

Atelier

Texte și pretexte

de Liviu Comșia

6.Pentru a putea face încă un pas în limitarea acestei „pauze de respirație”, să ne aducem aminte de vorba Sfântului Augustin: „Ori de câte ori un cântec mă farmecă mai mult prin viersul lui decât...

EseuAtelier

Lucea farul (parodie la poezia "Luceafărul")

de Adrian A. Agheorghesei

A fost odată-n București, a fost, și nu o dată, din rude ample de Verești, o preastilată fată. Și era plastic până-n dinți și mândră-n toate cele, cum e coliva între sfinți și checu-ntre franzele....

PoezieAtelier

Prima intalnire cu Dumnezeu

de Gherghei Iulia

Privesc drept în fața. Un munte, de fapt, versantul unui munte: pâlcuri de brazi, pete de zăpada, stânci... se întinde în fața ochilor mei: Ce vis frumos! Privesc spre cer , e plin de nori, e frig și...

ProzăAtelier

Cutremuratoarea poezie a temnitelor

de Cornel Galben

Cutremurătoarea poezie a temmițelor Ivirea lui Petru C. Baciu în spațiul literaturii române contemporane a surprins pe toată lumea, cu atât mai mult cu cât până la apariția volumului \"Cine?\"...

EseuAtelier

Omul care a violat luna

de Sorin Teodoriu

- Plec la mare! au fost primele lui cuvinte când s-a trezit, s-a frecat la ochi, apoi a pornit direct la gară. Nu mai avea de peste o lună serviciu, căldură mare era, că abia începuse vara… deci...

ProzăAtelier

Pacatul

de Doru Alexandru

Liniște. Era mult prea liniște în amfiteatru. Profesorul scria pe tablă principalele idei ale crusului, zumzăind într-un mod ce trăgea incorigibil la somn. Maria privea pe fereastra de lângă pupitrul...

ProzăAtelier