Omul care a violat luna

- Plec la mare! au fost primele lui cuvinte când s-a trezit, s-a frecat la ochi, apoi a pornit direct la gară.

Nu mai avea de peste o lună serviciu, căldură mare era, că abia începuse vara… deci nimic nu-l reținea în București. Bani de tren ar mai fi fost, dar nu vroia să-i cheltuiască, așa că urcă într-un vagon de clasa a doua, unde se lăsă prins de un conductor gras. Îi promise zece lei și se împrieteniră. Aproape de destinație, se făcu nevăzut și coborî înainte de Mangalia.

Drumul Mangalia-Vama Veche îl făcu mai repede decât se aștepta, se urcă într-o remorcă trasă de tractor, laolaltă cu un grup de tineri încărcați cu rucsacuri și corturi. El nu avea bagaje, nici bani suficienți pentru cazare, dar nu-și făcea griji. Se descurca în orice situație.

În Vamă a furat niște mâncare de la corturi, a făcut baie în mare, iar seara s-a retras în porumb, în câmpul dintre satul Vama Veche și granița cu Bulgaria. Își aranjă un culcuș din coceni, se lungi și oftă mulțumit. Nu era un tip pretențios, se mulțumea cu puținul pe care i-l oferea destinul. Nici când fura, nu se considera hoț și nu avea mustrări de conștiință, în definitiv jefuia cât să trăiască. Avusese nevastă, locuință, serviciu... a renunțat pe rând la toate și asta din pricina firii lui rebele, care nu concepea constrângerile.

Se înnoptase. Schimbarea aerului și drumul în general, îl obosiră, așa că adormi imediat. La un moment dat îl trezi un zgomot furișat. Era un foșnet persistent de frunze, care se auzea din ce în ce mai tare, ca și cum cineva se apropia în fugă. După strălucirea stelelor părea trecut de miezul nopții, era lună plină, cer senin, vizibilitate bună. Se ridică, dădu la o parte cocenii și se furișă afară din culcuș. Se ghemui alături și își concentră atenția asupra intrusului. După câteva secunde, la doar câțiva metri în față, apăru o femeie. Mergea hotărâtă, își făcea loc cu brațele, cu picioarele și călca apăsat. Avea nervozitatea caracteristică femeilor răzgâiate sau isterice, așa că hotărî să vadă minunea de aproape.

O lăsă mai întâi să treacă de el, rămase pe loc să se asigure că n-o urmărea nimeni. Abia trezit din somn, nu avea chef să se bată pentru o necunoscută. Și pentru că tot nu venea nimeni, iar sex nu mai făcuse de ceva vreme, hotărî să profite de cadoul pe care-l primise de la destin.

Pentru el, destinul avea chipul unui înger bețiv, drogat și curvar, pe care-l primise la naștere din oficiu. Pentru înger, treaba asta era un fel de misiune de reabilitare, pentru că și în cer sunt tot felul de programe finanțate extern. La drept vorbind, nu era un înger rău, doar supărăcios. Dispărea cu săptămânile, pentru că și îngerii au Amsterdamul lor unde fumează iarbă. Când îl prindea șefu’, îl pedepsea și îl trimitea înapoi. Îngerul lui, mai slab de aripă și mai sensibil, când avea regrete îi dădea cadou după cadou… ca acum bunăoară.

Se strecură pe lângă femeie, o depăși făcând un mic ocol, apoi îi ieși în cale. Ea nu-l observă și, când să treacă mai departe, nervoasă și colțoasă cum era, fu cât pe ce să-l răstoarne.

- A!...
- Scuze, te-am speriat?

Fata nu răspunse, îl privea în ochi și tremura. Cum spuneam, luna lumina suficient să-i distingă ochii plutind în lacrimi, pumnii strânși, părul blond și încâlcit ca o mătură fără sfori. Purta un tricou fără mâneci și fustă scurtă, iar în picioare, șlapi.

După câteva secunde, ea își drese glasul și spuse:
- Normal că m-ai speriat. Dacă stai în mijlocul câmpului...
- Nu vroiam să te sperii, te așteptam.
- Pe mine?
- Pe tine sau pe soră-ta.
- N-am nicio soră.

Prietenii îl strigau Ștefan, nevastă-sa însă i-a spus întotdeauna Fane, cu toate că știa prea bine că asta îl enerva peste măsură. Era o reminiscență din copilărie, citise despre Fane Tractoristul, un idiot care muncea de dimineață până noaptea pentru cinci lei și o pungă cu boabe… din acest motiv ura munca și femeile. Spuse:

- Mă cheamă Ștefan, pe tine?
- Ce te interesează cum mă cheamă? întoarse ea întrebarea.
- Vreau să știu cum te strig când ți-o trag.

Fata dădu un pas înapoi, tremura mai violent și nu-și desprindea privirea de a lui. Parcă vroia să-l hipnotizeze, doar că Ștefan era de neclintit. Dacă ar fi luat-o cu binișorul, cu explicații și discursuri moralizatoare, n-ar fi obținut nimic.

- Ai să țipi?
- De ce să țip? Doar nu ai de gând să faci asta? Ești om în toată firea...
- Păi tocmai pentru că sunt om în toată firea, am să ți-o trag. Îmi spui cum te cheamă?
- Nu!

Sări pe ea în aceeași clipă, iar în cădere îi astupă gura cu o palmă. Se prăbușiră peste coceni, el deasupra și imediat se lăsă, cu toată greutatea peste trupul firav dar plin de nervi al fetei. Ea încercă o răsucire rapidă, îl mușcă și încrucisă imediat picioarele. El își trase mâna parcă l-ar fi înțepat o albină și imediat îi acoperi gura cu cealaltă palmă. Atunci fata se dezlănțui: începu să-l zgârie, să-l sfâșie cu mâinile, cu picioarele și cu dinții... Ștefan o lăsă să-și facă de cap, să-i treacă pandaliile. Ca din întâmplare își strecură mâna liberă sub fusta ei... uite că nu poartă chiloți! gândi frenetic Ștefan. Timp de zece minute s-au răsucit și tăvălit prin porumbiște în fel și chip. În cele din urmă fata osteni și renunță. Capitulă gâfâind și rămase nemișcată cum o prinsese oboseala, adică întinsă pe spate, la dispoziția lui.

Ștefan îi depărtă picioarele și, înainte să o penetreze, întrebă din nou:

- Acum ai de gând să îmi spui cum te cheamă?
- Mă cheamă Viorica, na...
- Așa e mai bine.

De felul său, Ștefan nu era brutal și, când făcea sex, îi plăcea un pic de preludiu. În plus, mai avea un capriciu: femeile trebuiau să aibe părul pieptănat impecabil înainte, după... nu-l interesa. Începu s-o mângâie pe față, pe buze, îi aranjă cât de cât pletele lungi și încâlcite, îi trase tricoul peste cap și o vreme se amuză cu sfârcurile ei.

- De ce stai așa?
- Cum stau?
- Nu te miști. Erai mai frumoasă când luptai.

De la sâni, coborî mâna stângă peste pântecul ei, o gâdilă în jurul buricului, îi mângâie pulpele despărțite și își cățără palma pe spinarea sexului. Fata avea un singur smoc de păr, cât o monedă aurie, undeva între sex și buric... mai coborî un pic, apăsă cu arătătorul și intră adânc în vagin, ca într-o cercetare bruscă și de scurtă durată. Umiditatea nu-l mulțumi, așa că staționă cu degetul mare fix pe clitoris. După alt minut de joacă, se plictisi și întrebă.

- De ce nu faci nimic?
- Ce să fac?
- Ceva... vreo mișcare, știu și eu.

Ștefan avea dreptate. În tot acest răstimp tipa nu făcuse niciun gest, stătea pe spate, cu sânii elastici și cu sfârcurile ca două limbi groase de pisică, cu sexul de păpușă cerată desfăcut aidoma unei guri de mină părăsită, cu privirea la lună și cu brațele abandonate de o parte și de alta a trupului. Ștefan se ridică să vadă mai bine. Îi cam trecuse pofta de sex, nemișcarea îl exaspera.

- Te-ai supărat? o auzi întrebând.
- Nu cred.
- Atunci ești bolnav?
- Doar trist.
- Trist?

Viorica se ridică și ea, sprijinindu-se de un cot.
- Nu mă înțelegi. Asta e problema voastră, a bărbaților, nu mă înțelegeți, spuse cu glasul frânt și începu să plângă ușor.
- Ba eu te înțeleg, doar că nu-mi place că stai nemișcată.
- Dacă aș geme puțin, te-ai simți mai bine?
- Nu neapărat, doar să te miști…

Atâta spuse, apoi o avu de două ori la rând, la fel cum ar fi putut s-o aibe din prima clipă, adică nemișcată și bleagă.

- Acum că te-ai liniștit, ți se pare frumos ce ai făcut? îl întrebă.
- Frumos nu, doar folositor. Puteai totuși să te miști.
- Puteam, dar n-am vrut. Și află că-mi pare bine, în felul ăsta m-am răzbunat pe George.
- Care George?
- Fostul meu iubit, care s-a culcat cu cea mai bună prietenă. Ai mai auzit așa ceva?
- Da.
- Ești simpatic.
- De ce crezi?
- Te simt om bun, pentru mine sunt importante lucrurile mărunte.

În clipa aceea auziră glasuri și foșnet de coceni.

- Ei sunt! șopti Viorica. Mă caută.
- Care ei?
- George și Alina, vor să-și ceară iertare... dar nu și-au găsit proasta.
- Pune tricoul pe tine...
- Lasă tâmpeniile, mai poți o dată?
- Ce să mai pot?
- Să facem sex încă o dată, să ne găsească cum i-am găsit și eu pe ei.
- Nu am chef, poate mâine.
- Haide, nu te mai fandosi atât. O să gem tare, să nu te sperii... și-o să vezi că știu și să mă mișc. Acum sunt motivată.

La început Ștefan se prefăcu, să-i facă hatârul. Se puse peste ea și se mișca în sus și în jos ca un erou dintr-un film cu Chaplin. În schimb începu să se agite Viorica: dădea din picioare, ridica și cobora fundul de parcă luase cherosen, mișca mâinile și capul în toate direcțiile și scotea niște chiote pe care cu siguranță le-a auzit și litoralul românesc și cel bulgăresc. Treaba asta îl ameți pe Ștefan, apoi îl excită de-a binelea, așa că se puse pe treabă. E drept că-ntotdeauna i-au plăcut femeile care trăiau din plin plăcerea și o dovedeau. Ca prin vis auzi glasul Vioricăi:

- Sunt lângă noi.
- Cine? gâfâi el.
- George și Alina.
- Mă doare-n cur.
- Acum te-oi fi stârnit...

Dacă lui Ștefan nu îi păsa de nimeni și de nimic, Viorica în schimb era confuză. Să presupunem că s-ar fi oprit brusc, atunci oricine și-ar fi dat seama că a mimat... și se făcea de râs. Să zicem c-ar fi început să strige după ajutor, clar că n-ar fi crezut-o nici dracu’ , cine mai pomenise un viol cu gemete de plăcere?...

Pe de altă parte nu vroia să pice de curvă în fața lui George. Se mutase acasă la el în urmă cu vreo două luni și acum o înșelase cu Alina. Era adevărat c-a vrut să-i dea o lecție, s-o vadă și el cu altul, să sufere... dar nici chiar așa. Spera într-o minune, de exemplu George să devină gelos și să-l ia la bătaie pe Ștefan. Dar ți-ai găsit… proștii se holbau la ei ca la cinematograf, pentru că, dacă e să fim corecți, până în noaptea aceea, nimeni nu o văzuse atât de sălbatică...

În vreme ce gândurile o asediau, acțiunea continua în același ritm și Vioricăi îi trecu prin minte că așa făceau și vedetele porno la filmări: sex în fața asistenței. Ideea asta o excită atât de rău, încât avu, pentru prima oară în viață, orgasm. Din acest motiv, habar n-avea când a luat piatra de sub ea (probabil o deranja și-a vrut s-o dea la o parte). Cert e că, în plin extaz, în loc să mângâie fruntea lui Ștefan, o lovi cu toată puterea. În felul acesta îl opri din acțiune, de parcă l-ar fi deconectat de la curent.

În schimb, George și Alina n-au așteptat deznodământul, au înțeles despre ce era vorba, au făcut stânga-mprejur și duși au fost. Acum Viorica sufla ca o locomotivă, era satisfăcută și puțin obosită, n-o mai interesa altcineva decât Ștefan, care îi devenise simpatic. Se gândi că poate el avea să-i fie alesul și începu să se joace cu părul lui de pe piept.

- Ai văzut ce s-a întâmplat? auzi glasul lui uimit.
- Da, am avut orgasm.
- Nu asta, mi-a picat luna în cap.
- Poftim?
- Cum îți spun, a picat luna drept în capul meu. Gata, nu mai e…
- De lună îți arde ție acum? se supără Viorica.

Se ridicară amândoi, el o ajută să îmbrace tricoul, ea îl ajută să-și găsească tenișii.
- Mergem să facem o baie în mare? întrebă Ștefan.
- Păi cât e ceasul?
- Are importanță?
- Are, îmi trebuie măcar cinci ore de somn, că dimineață ies la plajă devreme.
- Hai ne grăbim.

Porniră spre Vamă, o scurtară pe străduțe înguste și întunecoase, ieșiră la plajă. Baie au făcut în dreptul unui restaurant, ca să asculte muzică.

- Dansăm? se alintă ea și îi prinse mijlocul între pulpe.
- Aci, în apă?
- Da.

Dansară după o melodie lentă cu apa până la brâu, valuri nu erau.

- De parcă d-asta ne arde nouă acum... spuse Ștefan gânditor.
- Poftim?
- Noi dansăm, dar ce vor spune oamenii când or să vadă că nu mai este lună? Uite ce urmă mi-a lăsat... și duse palma fetei la cucuiul bine crescut.
- Cred că ești puțin nebun, dar ăsta e șarmul tău. Tocmai de-asta îmi placi, că ești altfel. Colegii mei sunt plicticoși, iar party-ul de majorat a ieșit un mare fâss. Câți ani ai?

Ștefan nu răspunse. Nu că și-ar fi ascuns vârsta, ci pentru că nu-și aducea aminte câți ani are. Singurul lucru care-l obseda acum era luna. Absența ei de pe cer, nopțile întunecate care vor urma...

- Mă rog, dacă e secret, e secret. Unde ești cazat?
- Habar n-am. Știu doar că mă cheamă Ștefan, sunt din București și acum jumătate de oră mi-a căzut luna în cap.
- Hai la mine în cameră, până-ți aduci aminte, dar să știi c-o să dormim. Să nu te aud iar cu pretenții, că ne supărăm. Sunt o tipă calculată, ne-am înțeles?

Au dormit până a doua zi, la opt. La micul dejun, Ștefan avu convingerea că Viorica este întruchiparea lunii care îi cazuse în cap și se transformase într-o fată frumușică, dar cu toane. - Te pomenești c-am violat luna! Vag își aminti că și Eminescu trăise cumva aceeași dramă când a scris Luceafărul. Mai târziu va încerca și el să compună poezii.

De a doua zi, cei doi mâncau la aceeași masă cu George și Alina. Lui Ștefan nu-i păsa, avea gândurile lui, însă pe Viorica o agita prezența lor. Asta doar în prima prima zi, pentru că după aceea, totul intră pe făgașul normal. Erau ca două familii în concediu. Uneori plecau în alte stațiuni cu mașina lui George, mergeau la baruri, se distrau, dansau, iar Ștefan aproape că uită evenimentul cu luna care dispăruse de pe cer. Era fericit.

Și totuși…

Contrariat de lipsa unui comunicat oficial legat de satelitul Pământului și mușcat de contradicții, într-o noapte rămase pe plajă, de unul singur. Viorica înțelese că are mustrări de conștiință legate de lună și nu comentă. În principiu era înțelegătoare, fată bună la toate, cu toate că avea obsesia programului. Se culca după ceas, se trezea după ceas, mânca la aceleași ore, făcea sex numai în anumite zile și între anumite ore, se uita la telejurnal și mergea la duș numai la zece noaptea.

Așa că Ștefan rămase pe plajă până după miezul nopții, să se convingă o dată pentru totdeauna, de absența lunii. Își pipăi cucuiul, dovada era de necontestat că luna îl pălise drept în frunte, dar mai avea nevoie și de ultima certitudine înainte să meargă la televiziune să se autodenunțe, să știe cu toții că el violase luna. A stat niște ore bune cu ochii la răsărit, fumând țigare după țigare. Pe la unu și ceva era convins că luna nu mai exista pe cer.

Mulțumit de concluzie, se duse la cameră. Din coridor văzu ușa întredeschisă. În lumina veiozei, pe care Viorica o ținea aprinsă toată noaptea, zări un lucru incredibil: ea și cu George se iubeau nestăviliți! Câteva secunde rămase prost, pur și simplu nu-i venea să-și creadă ochilor că luna lui, frumoasa și capricioasa lui lună, se zvârcolea deasupra lui George, un individ insipid și cam schilod, plin de coșuri pe față și pe cur... apoi îl apucară dracii. Lovi cu sete ușa, o dădu de perete și ea reveni cu putere, închizându-se cu un pocnet ca de tun, în fața lui.

Ștefan plecă imediat. Merse pe lângă mare, traversă satul și porni aiurea peste același câmp cu porumb. Nu știa unde se duce și nici nu-i păsa. Traversă hotărât și nervos rândurile drepte de coceni, rupese frunzele și știuleții care îi stăteau în cale. Nu putea concepe, tocmai ea, luna întrupată în femeia lui, luna pe care el o violase câteva zila în urmă, acum îl înșela ca pe ultimul golan. Se simțea umilit, urât și murdar, iar în suflet îi colcăia o ură sălbatică. Se împiedică de ceva și se prăbuși ca un buștean retezat. Ceva începu să se miște lângă el.

- A!...
- Te-am speriat? auzi un glas de fată.
- Normal, dacă stai în mijlocul câmpului...
- Ștefan?
- Da.
- Nu mă recunoști, ai orbul găinilor?
- De când m-a pălit luna, nu văd noaptea.
- Sunt Alina.
- Și ce cauți aici?
- I-am văzut pe nesimțiții ăia doi făcând sex...
- Și tu? Păi cum să nu-i vezi, dacă au lăsat dinadins ușa deschisă.
- Sunt oripilată.
- Mie îmi spui?... Mie?! Tu știi că Viorica este de fapt luna? Nu știi, îți spun eu. Mi-a căzut în cap, pune mâna aici. Simți?
- Ești nostim. Auzi?
- Ce?
- Tu ești chiar așa bun la pat, cum se spune?
- De parcă ar avea importanță...
- Are, pentru că Viorica este o tipă cumpătată, planificată și niciodată nu țipă când face sex. Trei ani am fost colege de cameră.
- Pe mine mă iubește și d-aia... spuse Ștefan și căzu pe gânduri. În definitiv habar n-avea dacă era bun la pat.
- Auzi, tu știi că Vio a fost prima mea femeie, gândi el cu glas tare.
- Adică te-a dezvirginat?
- Probabil.

În clipa aceea Alina îi atinse pieptul, apoi burta și ajunse sub slip. Ce-a urmat e ușor de închipuit, în primul rând pentru că Alina era o brunetă dornică și focoasă, cu părul tuns scurt și nu necesita pieptănare. Ciudat era că niciunul nu se gândise la preludiu… așa că făcură sex fără grabă, fără opinteli și cu aplomb. La actul doi, ca din altă lume, auziră niște voci. Erau Viorica și George care îi căutau prin porumbiște. Ștefan simți că mai trăise momentele astea odată, așa că nu finaliză a doua oară. Se desprinse de Alina și o luă la fugă printre rândurile de coceni, în direcția Bulgaria.

Nu știa de când hoinărea pe câmp, nu avea tricou, nici slip și nici papuci, era un fel de Adam al zilelor noastre. Dar nu-și făcea griji, el întotdeauna se descurca, indiferent de împrejurări. Ieși la o plajă pustie, habar n-avea dacă se mai afla în România sau trecuse în Bulgaria, era încă noapte și i se făcu poftă de-o baie.

Intră în mare direct, fără încălzire, cum intrase și în Alina. Nu erau valuri, începu să înoate fără grăbă spre larg, nu zâmbea și nici nu se gândea la nimic. Apa era caldă, limpede, ca o piscină ceva mai largă... la un moment dat, chiar sub el, apăru luna. Aidoma unei fantome rotunde, lumina din adâncuri galbenă și îngălată ca părul Vioricăi. Se opri și începu să calce apa. O privi cu atâta dragoste, încât îi dădură lacrimile. Acum totul îi era cât se poate de clar. Viorica nu avea cum să fie întruparea lunii, pentru că ea era doar o curvă notorie, fusese indus în eroare. Înțelese că în cădere, luna ricoșase din capul lui, direct în mare. D-aia n-o găsea... și simți deodată în inimă o dragoste nemărginită pentru lună și pentru tristețea ei. O îmbrățișă și se cufundă pentru totdeauna în adâncuri.