Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Oile lui Costan"1820 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
35 rezultate
Cleopa IlieCI

Cleopa Ilie

AutorClasic

Parintele arhimandrit Cleopa Ilie Constantin (Părintele Cleopa) S-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primară de sapte ani în satul natal. Avea o memorie cu totul deosebită, asemănându-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alti frati. Apoi este luat în armată în orasul Botosani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta face ascultare la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si...

62 poezii, 0 proze

Vincent van GoghVG

Vincent van Gogh

AutorClasic

Vincent van Gogh ( n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Țările de Jos, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez. Tatăl lui era pastor protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori și negustori de artă. La vârsta de 16 ani, mama lui i-a găsit primul loc de muncă, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. Părea că viața lui a intrat pe un făgaș normal, dar în 1874 este transferat la Londra, unde se îndrăgostește de fiica gazdei și își neglijează munca. A fost concediat și trimis acasă. În 1876 se întoarce în Anglia și lucrează pe post de colector de impozite într-o școală londoneză. Mizeria orașului îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea impozitelor, motiv pentru care se trezește iar pe străzi. Se întoarce acasă și se decide ca, urmându-și tatăl, să devină preot, dar studiile teologice i se par prea dificile și se dedică activităților caritabile. Așa ajunge în 1878 în Belgia, în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este...

1 poezii, 0 proze

Odile Hellmann-HurpoilOH

Odile Hellmann-Hurpoil

AutorClasic

Odile Hellmann-Hurpoil, escritora e ilustradora francesa nacida en 1946 en Troyes. En 1984 incursionó en el mundo de la literatura infantil y juvenil, y desde entonces decidió dejó por completo el periodismo y se dedicó a escribir cuentos y novelas. Su obra ha sido traducida a varios idiomas y algunos de sus escritos han sido adaptados a la televisión y se venden en formato de video. Odile Hermann-Hurpoil escribe álbumes y cuentos cortos para los niños más pequeños, pero también tiene algunos libros para jóvenes lectores. Por lo general su obra aborda temas actuales ubicados en mundos imaginarios. Algunos de sus títulos más recientes son Les deux Sophie (1992), La fée Sidonie a des soucis (1998), Quel curieux ce chat (1999), Victor Tropetit (2000), Un carnaval formidable (2000) y Le gros chagrin de Bastien (2000). Animatrice dans une bibliothèque de la ville de Cholet puis journaliste, elle ne cesse d'écrire des contes et récits pour enfants. En 1984, ses premiers...

1 poezii, 0 proze

S

Stefania

AutorAtelier

same ole, same ole

2 poezii, 0 proze

RQ

Raymond Queneau

AutorClasic

Raymond Queneau, né au Havre (Seine-Inférieure, aujourd’hui Seine-Maritime) le 21 février 1903 et mort à Paris le 25 octobre 1976, est un romancier, poète, dramaturge et mathématicien français, cofondateur du groupe littéraire Oulipo. Biographie Raymond Queneau a grandi dans une famille de commerçants. Il monte à Paris pour faire des études de philosophie à la Sorbonne et à l\'Ecole Pratique des Hautes Etudes où il suit notamment les cours d’Alexandre Kojève sur Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Il fréquente le groupe surréaliste auquel il adhère en 1924. À la suite de son exclusion en 1930, il participe au pamphlet Un cadavre contre André Breton avec un texte intitulé « Dédé ». Raymond Queneau a relaté de façon satirique son expérience du surréalisme dans Odile, où Breton apparaît sous les traits du personnage d’Anglarès. Après la rupture avec le surréalisme, Raymond Queneau se lance dans l’étude des « fous littéraires » et travaille à une Encyclopédie des sciences inexactes. Refusée...

3 poezii, 0 proze

Oile lui Costan

de Viorel Darie

Oile lui Costan (Din volumul "Bucovina - plai de basm și dor" ) Una din bucuriile copiilor, dar cred că și-a oamenilor mari trăitori la munte, o reprezintă mieii ce se nasc primăvara. Behăitul...

ProzăAtelier

soarta unui om

de nicolae tomescu

Ursitoare rele scris-au, Toți voinicii să te lasă Și-au orânduit să fie Un pribeag din orice casă Versurile acestea din "Așteptare", dar și din alte poezii ale lui O. Goga, sunt rupte din realitatea...

ProzăAtelier

\"Sanataci\"

de Bogdan Nicule

Din când în când o sun pe bunica de la Udești. O mână de om. Sâlvica lu’ Costan a lu’ Ivancu. Era cu 10 ani mai mică decât bunicul, se căsătoriseră la sfârșitul războiului și nu-mi aduc aminte să-i...

ProzăAtelier

culture pub

de Adrian Firica

Motto: … Nu scot limba la tine ca să nu crezi că vreau să te gust. Îți vorbesc numai. E un fel de a scoate limba pe jumătate. Dacă mă înțelegi – bine. Azi cât timp mă înțelegi voi fi bucuros. Chiar...

ArticolAtelier

Francez, născut în România

de dobreanu grigore marian

Constantin Brâncuși Francez ...născut în România Dacă treci vreodată prin Târgu Jiu, nu poți să nu admiri Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” . Iar dacă ai câteva ore libere, vei fi îndrumat să...

ProzăAtelier

lacrimosa

de Cătălin Al DOAMNEI

ultimul clopoțel nu mai sună se întâmplă și lucruri neprevăzute mortul din sicriu stă de vorbă cu cei vii morții îi pregătesc un fel de înmormântare o jumătate de miliard de goarne elevi îmbrăcați în...

Atelier

Braque

de Sorin Teodoriu

Ma intorc de la serviciu hotarat sa ma culc devreme. Am restanta la capitolul somn, asa ca, imi pun repede pijamaua si ma cuibaresc in pat. O aud pe Bella cum ofteaza fericita in culcusul ei si gata....

ProzăAtelier

Spre necunoscut. Capitolul X

de nicolae tomescu

A stat Constantin prin București mai mult rupt de foame decât sătul. Umbla prin piețe și în schimbul a câtorva legume ajuta negustorii la descărcatul și aranjatul mărfii. S-a aciuit, apoi, pe lângă...

ProzăAtelier

Fragment de roman

de nicolae tomescu

A stat Constantin prin București mai mult rupt de foame decât sătul. Umbla prin piețe și în schimbul a câtorva legume ajuta negustorii la descărcatul și aranjatul mărfii. S-a aciuit, apoi, pe lângă...

ProzăAtelier

Cine mai sunt Pietrarii

de Mihail Buricea

Cine mai sunt Pietrarii Autor Mihail Buricea Pietrari e Lie al lui Dură E Toma Oală al lu' Marcu Este dogarul lu' Caiură Și este Constatin Bulacu Pietrari e una cu drumeagu E una cu Rizoiu Luță Și...

Atelier

Pentru o rescriere a Mioriței

de cornel marginean

Constantin Noica s-a oprit mereu asupra temei fiului risipitor din perspectiva fratelui acestuia. De la marele personaj al parabolei, adică de la cel ce a risipit dar a rămas iubit și încă și mai...

EseuAtelier

Utilizarea temei în epigramă

de Dan Norea

Am plecat de la câteva comentarii ale lui Nicolae Bunduri, referitoare la utilizarea temei în epigramele trimise la concursurile de gen. Cum subiectul mi se pare important, prefer să-l aduc în pagina...

PoezieAtelier

Oameni și câini

de Gheorghe Oncioiu

Într-una din zile, către seară, Ion al lu\' Căcărează, ciobanul care-și făcea veacul la târla lui Lisandru al lu\' Socoteli, zis și al lu\' Pricopseală, venea cu stâna de oi de la păscut. Ajuns în...

ProzăAtelier

,,A văzut tata pe cineva mîncînd...”

de cristina cornilă

,,A văzut tata pe cineva mîncînd...” Doi țigănuși vorbeau odată pe-un caldarîm: ,,Mă’ știi ce bun e laptele cu mămăligă?”, îl întreabă unu’ pe celălalt. ,,Dar tu de unde știi mă’?”, pare nedumirit al...

Atelier

Suflet de artist

de Cocos Cristina Andreea

O scolarita mică si cuminte imi zambeste adesea din poze. Era mica, in clasa I, cu parul saten, prins in coadă, cu ochii albastri, cristalini, parca spalati de vremuri apuse. Sunt chiar eu, la varsta...

ProzăAtelier