"Noaptea e lungă" – 20103 rezultate
0.01 secundeMeilisearchPicu Laura
Blonda superba,supla,talie ca de viespe,cu parul ca de aur,mustata lunga,cu al 6-lea simt si miros bine dezvoltat,am doar 11ani,15 cm inaltime,30lungime si doar 5kg,un ochisor ager ce luceste in noapte.Calitati:latru cand simt hotul cel rau si dau cu muci pe el,sforai cat sa ma auda vecinii de peste drum,tremur cand imi e foame.Defecte:nu imi place sa ma plimb prin ploaie.Caut tanar asa ca mine,ager,inalt si cu coada stufoasa pentru plimbari lungi in fata blocului!
3 poezii, 0 proze
Ioana Sabau
M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.
2 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
Lucian Blaga
1895 la 9 mai se naste Lucian Blaga în comuna Lancram, din fostul judet Alba, regiunea Hunedoara, al noualea copil „ si cel din urma “, al preotului Izidor Blaga si al Anei Moga. 1902 – La 1 septembrie, Lucian Blaga este înscris în clasa I-a primara la scoala germana din Sebes. 1906 – Absolva clasele primare si e înscris la liceul Saguna din Brasov. 1908 – Moare Izidor Blaga, tatal poetului. 1910 – Apar primele poezii ale lui Lucian Blaga, în Tribuna de la Arad ( în nr. din 26 martie 1910, poezia Pe tarm, iar în nr. din 8 mai, poezia Noaptea ). 1911 – Lucian Blaga întreprinde o calatorie de studii în Italia cu elevii liceului Saguna. 1914 – Debuteaza în filosofie cu însemnari, Despre intuitia lui Bergson, pe care le publica sub pseudonimul Ion Albu în ziarul Românul din Arad. În luna iunie a aceluiasi an, Lucian Blaga îsi ia bacalaureatul. Dupa bacalaureat, pentru a se sustrage serviciului militar, se înscrie la Facultatea de teologie din Sibiu. 1916 – În august moare pe front fratele...
650 poezii, 0 proze
Ernest Maftei
Ernest Maftei (* 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău ; † 19 octombrie 2006, București) a fost un actor român, epigramist și adept al Mișcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjești, lângă Bacău. La Școala Normală din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Deși a fost un prețuitor constant al farmecului feminin, actorul nu a fost căsătorit decât o singură dată. Fiul său Gheorghe (Gheorghiță) Maftei este un artist plastic cunoscut În noaptea de 21 decembrie1989participă, alături de tineretul român, la manifestația anticomunistă de la Piața Universității. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simțire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Și jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câștigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. /...
1 poezii, 0 proze
ilorian paunoiu
https://www.facebook.com/pages/Ilorian-Paunoiu/676881582388949 M-am născut în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, pe Valea Luncavățului, aproape de Pădurea Cotoșmanei. Părinții mei, Păunoiu Constantin și Păunoiu Ioana, oameni gospodari, m-au crescut cu dragoste și într-un mod cu totul special; mama mea, care nu mai este - a decedat în 3 februarie 1999 - mi-a dat o educație religioasă bazată pe fundamentele Bisericii Ortodoxe. Acest lucru mi-a marcat viața și creația literară. Mama m-a adus pe lume în noaptea de 13 spre 14 decembrie - oficial în certificatul de naștere este înscrisă data de 14 decembrie - în anul de grație 1965. Bucuria ei de a mă fi adus în lume a fost umbrita în jurul vârstei de 7 ani, când o boala ciudată, o neputință de neînțeles, începea să-și facă apariția: la început cu febra musculară, apoi cu rămânerea în urmă la orele de educație fizică față de colegii de școală primară. A început de atunci calvarul existenței mele, calvar și mântuire totodată....
90 poezii, 0 proze
irina munteanu
o viata monotona...intr-un oras banal, ingropat in rutina, intr-un bloc de la periferie, in camera in care lumea are alte cote...alte bariere, devine ireala.aici stau eu...si ma pierd mereu regasind drumul catre loc'sorul unde luna argintie guverneaza in noaptea purpurie,inmiresmata de arome tainice...acolo,la umbra copacilor, copilul incantator suspina si se joaca,plange si rade...iubeste...
17 poezii, 0 proze
Ioana Florea
Debut cu volumul de poezii "Noaptea cea mai frumoasă", editura Convorbiri literare. Apariții: -revista liceului "Floare albastră" 2005 -revista "Dor de dor", Călărași, Octombrie 2006, Anul II, Nr.16, -revista "Arcada", Decembrie 2006, nr.III, Anul I- www.revistaarcada.lx.ro -revista "13Plus", Bacău,2006, nr IX (95) -revista "13Plus", Bacău,2007, nr IX (98) -revista liceului "Floare albastră" 2007 -revista"Neliniști Metafizice"-Constanța, martie 2007 -revista "Mozaicul"- Craiova, anul X, nr. 6-7 (104-105), 2007 etc.. -MentiuneIV la Concursul National de Poezie ProVers, Gherla 2007 -Marele premiu al revistei "Floare Albastra", Buhuși, Bacău pentru activitatea literară 2006-2007 -Premiul editurii "Convorbiri Literare", premiul revistelor A.P.L.E.R și Dacia Literară, Botoșani, 2007 redactor al revistei "Floare albastră" ,Buhusi redactor al revistei "Neliniști Metafizice"-Constanța -am scris postfata volumului "Donator Universal" - Ionut Caragea www.versuri.com www.europeea.ro...
60 poezii, 0 proze
Laura Bran
Din ce in ce mai des ma ratacesc in cautarea ta in cautarea Dumnezeului meu cu o nemernica truda, ma straduiesc sa tes propria mea ruga propriul meu crez. E noapte adanca-n suflet si-n minte noapte de Dumnezeu noaptea propriului "Eu" Ma straduiesc din greu sa gasesc un loc sfant in acest pamant de trup care sunt. As vrea s-aprind o lumanare pentru speranta ce-a murit sa bat clopote pentru fiecare pacat faptuit si sa ma cobor ca-ntr-o incercuire de ape in propriul meu aproape.
6 poezii, 0 proze
Mihaela Claudia Condrat
Din ce-am scris, o definitie: lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se viața nu are decât două încăperi printr-una trece ziua prin alta noaptea printre din când în când un cal bătrân un cartof e mai mult decât suficient dar o fântână blestemată mai puțin locul devine rău și trebuie schimbat o imagine poate urma unei zile pământul a-ngropat cerul soarele pesemne locuiește altundeva ca vorbirea oamenilor acestea două au ceva în comun de exemplu te pot orbi suferința însă e mereu trează ca lumina lămpii care se micșorează viața durează la fel pretutindeni șase zile a șaptea e pentru plecări și întoarceri toate se pot îngrămădi într-un cufăr zise calul torinez și se duse puțin să înnebunească ...
9 poezii, 0 proze
Noaptea e lungă
de Claudiu Paul Jicmon
Noaptea e lungă, paharul e gol Încă unul te rog, mă simt destul de nasol Pe un scaun înalt joc propriu meu rol, Sunt neputincios, nu am nici un control. Apare la bar, mă arde pe gât Nu mă privi, că...
E încă noapte în cuvinte
de marlena braester
primele raze ale poemului răsar la miezul nopții din hăul ordonat al vocilor noastre neîmblânzite înaintăm pe urma negrei sclipiri orbitoare spre grotele silabelor neumblate e încă noapte în cuvinte...
Of, dar greu e de trăit
de Teo Teofil
termină femeie, că ești un drac smolit, eu pic acum somn și tu ai chef de iubit. știi că sticle de bere golirăm o duzină. dacă n-ai somn fugi iute în gradină, că-i senin, e lună, stele și multă...
In asteptarea zorilor
de IOANA GRAMA
Noaptea e lunga, stau la fereastra, dinapoia geamurilor in asteptarea zorilor. Apasa greu asupra-mi, umbra aceasta a noptii, niciodata n-am dorit, atat de aprig, raza soarelui, dar ziua e inca...
Un vis
de Florin DeRoxas
noaptea e neagra, noaptea e lunga, visele ma inconjoara, si le las sa ma patrunda, stiind cat ma infioara. de azi nu voi mai fi Dumnezeu, voi fi muritor ca tine, lasa-ti sufletul mereu sa ajunga pana...
Sfarsit
de Razvan Nicolae
Nisipul e ud, noaptea e lunga, ziua e scurta, iar povestea noastra a fost traita prea repede. Pe repede inainte. Iti mai aduci aminte diminetile cu rasarit de paradis, noptile ce veneau cu suier de...
O noapte
de Letitia
Noaptea...Care e primul cuvantn care va vine in minte in legatura cu ea? Intunericul,nu-i asa?E asa frumoasa noaptea! Neagra si misterioasa,ascunde o lume noua si bizara,pentru ca totul e diferit...
Noapte de iarna
de SERBAN IOAN DANIEL
Viscol,ger,zăpadă mare, Orașul tot e troienit... Din cer potopul s-a pornit Și urlă fără încetare; Noaptea e lungă și ascult Patimi în ziduri de demult, Glasuri bătrâne ce-n urgie Þipă din moarte-o...
Si Parca Zboara O Apa Peste Mine
de Florin DeRoxas
si parca zboara o apa peste mine, o apa din cirezi de fluturi, noaptea e lunga de sunt cu tine si ochii tai albastri atrag mai multi fluturi. de altfel apa asta e sudoare, sa transpiratie de vrei...
Străvezime
de Miron Kiropol
Urma se închide urmărită de ceață în piatra scuipată de zori. Noi suntem ultimii călători la nord în ceea ce mai pare viață. Obolul e dureros pe ochi. Noaptea e lungă și spaima mă învață. Slujesc în...
