Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Noaptea de lumină"20103 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Traian DorzTD

Traian Dorz

AutorClasic

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...

45 poezii, 0 proze

siminiciuc andreiSA

siminiciuc andrei

AutorAtelier

Ma trezesc...deschid lent ochii....la dracu...inca sunt aici, prins in aceasta lume. Inca o zi intr-o lume de c***t inconjurat de oameni de c***t. Nu stiu pentru moment de ce ma mai deranjez sa ma ridic...oricum o sa ma intorc in pat in curand, oricum o sa vizes la dulcea inconstienta si la asternutul moale si calduros, toata ziua. E lumina, nu vreau sa fie lumina. Ma deranjeaza lumina. Trag jaluzele dar e in continuare la fel de alb in camera ...la naiba. Ar trebui sa mananc? neee.....ar trebui sa fac ceva? Da, trebuie sa merg la scoala dar Fuck school.....nu am chef de asta....nu am chef de nimica...cel putin nu acum....timpul trece.....telefonul incepe sa sune. Il ignor...poate inceteaza. Dupa 30 de secunde chiar inceteaza...Bine sper sa nu mai fiu deranjat azi...vreau sa vina noaptea si sa fie intuneric iar....

3 poezii, 0 proze

Mihaela Claudia CondratMC

Mihaela Claudia Condrat

AutorAtelier

Din ce-am scris, o definitie: lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se viața nu are decât două încăperi printr-una trece ziua prin alta noaptea printre din când în când un cal bătrân un cartof e mai mult decât suficient dar o fântână blestemată mai puțin locul devine rău și trebuie schimbat o imagine poate urma unei zile pământul a-ngropat cerul soarele pesemne locuiește altundeva ca vorbirea oamenilor acestea două au ceva în comun de exemplu te pot orbi suferința însă e mereu trează ca lumina lămpii care se micșorează viața durează la fel pretutindeni șase zile a șaptea e pentru plecări și întoarceri toate se pot îngrămădi într-un cufăr zise calul torinez și se duse puțin să înnebunească ...

9 poezii, 0 proze

Dumitru SavaDS

Dumitru Sava

AutorAtelier

Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...

1000 poezii, 0 proze

Realdo TokacsRT

Realdo Tokacs

AutorAtelier

Biologie si geografie: 18 mai 1981 - atunci m-am nascut. Era o zi atat de luminoasa incat mama si-a zis ca trebuie s-o vad. Si a tipat pana m-am indurat sa ma despart de ea. Locul faptei: Faget, Timis, orasul castanilor. Studii: Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea de Vest, Timisoara, absolvita in 2004. Am mai inceput un master, dar am renuntat... la timp :) Activitati (mai mult sau mai putin) relevante: - poezii, in volumul colectiv "Pasii de roua", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - eseuri, in volumul colectiv "Cartea de admiratie", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - poezii, volum de autor, "Intemperiile fericirii", Editura Dacia Europa Nova, 2000. Toate au fost publicate poate prea devreme... -din 2000, ma reintorc la literatura, parca pe un alt drum... mai sinuos... dar mai savuros. Ocupatiuni actuale: Ziua - nerecunoscator ocupant al unui birou de "multinationala" unde pun umarul fara tragere de inima la construirea unui capitalism in care nu (mai) cred; Noaptea - la...

32 poezii, 0 proze

Laura BranLB

Laura Bran

AutorAtelier

Din ce in ce mai des ma ratacesc in cautarea ta in cautarea Dumnezeului meu cu o nemernica truda, ma straduiesc sa tes propria mea ruga propriul meu crez. E noapte adanca-n suflet si-n minte noapte de Dumnezeu noaptea propriului "Eu" Ma straduiesc din greu sa gasesc un loc sfant in acest pamant de trup care sunt. As vrea s-aprind o lumanare pentru speranta ce-a murit sa bat clopote pentru fiecare pacat faptuit si sa ma cobor ca-ntr-o incercuire de ape in propriul meu aproape.

6 poezii, 0 proze

adriana ilinAI

adriana ilin

AutorAtelier

"Mai bine o noapte eterna decat o zi fada,mai bine obscuritatea decat o lumina stearsa.."(E.Cioran) "We can do no great things,only small things with great love"(M.Teresa) Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe... Toti învatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar când traim nu putem învata nimic, fiindca nu traim în prezentul concret si viu, ci într-un viitor fad si îndepartat. (E.Cioran)

34 poezii, 0 proze

Ioana BaleaIB

Ioana Balea

AutorAtelier

Sunt un călător dornic de autocunoaștere. Pentru mine, scrisul este terapeutic, un soi de evadare din cotidian, o eliberare necesară, dar mai ales desfătătoare. Nu am realizări, nici țeluri prea mari. Pe timpul zilei mă pierd în mulțime, sunt o altă figură dintr-un oarecare birou, dar noaptea, doar noaptea, lampa mea mă luminează doar pe mine. Eu și gândurile mele. Prezentul este un jurnal online, o descătușare, un sport extrem al sufletului meu nestatornic.

76 poezii, 0 proze

Alexandra Alb TătarAT

Alexandra Alb Tătar

AutorAtelier

~ n. 15 iulie 1981 ~ locuiește în Tg. Mureș ~ psihoterapeut/ profesor psiholog ~ licențiată a Facultății de Psihologie, Universitatea din București; Master în Psihodiagnostic, Consiliere și Psihoterapie; Formare în Psihoterapii cognitiv-comportamentale; Formare în Psihoterapie pozitivă ~ e-mail: alexandratatar@gmail.com * dă-mi un nume ce-a adormit într-o barcă plutind înspre ceruri în noapte cum te caut esență de mult dinainte s-o știu te zbăteai printre șoapte ** aș fi o poveste fără sfârșit și toți ar cunoaște-o fără s-o citească o carte scorțoasă din care-ar cădea albastre petale de nu-mă-uita *** când te trezești în penumbra umană privește mâinile ce modelează chipul pseudooamenilor oamenii se cunosc după problemele pe care le sculptează dimensiunea forma spiritul singurul algoritm inalterabil cioplit doar din lumini **** suprarealitatea se pedepsește cu închisoare în demență e o infracțiune asupra minților ce nu au inocență nici înălțimea s-o atingă lărgimea s-o cuprindă lumina...

148 poezii, 0 proze

Mary OliverMO

Mary Oliver

AutorClasic

Mary Oliver s-a născut la 10 septembrie 1935, Ohio, U.S.A. A frecventat Universitatea de Stat din Ohio și Collegiul Vassar dar nu a luat vreun titlu important. A lucrat ca secretară la Edna St.Vincent Millay. Cărți publicate: „Nici o călătorie și alte poeme” (1963), „Râul Styx, Ohio și alte poeme” (1972), „Călătorul de noapte” (1978), „Primitivul american” (1983),”Casa luminii” (1990), „Noi poeme selectate ” (1992), „Pinul alb” (1994), „Manual de poezie” (1994), „Pășunile albastre” (1995), „Vântul de Vest: poeme și poeme în proză.” (1997), „Reguli pentru dans: manual pentru cititul și scrisul în versul clasic” (1998), „Orele de iarnă: proză, poeme în proză, și poeme” (1999), „Bufnițele și alte fantezii: poeme și eseuri” (2003), „De ce mă trezesc devreme” (2004), „Eseuri și alte însemnări” (2004), „Sete” (2006). Locuiește în Provincetown, Massachusetts – America. A câștigat Premiul Pulitzer în 1983, apoi National Book Award în 1992.

1 poezii, 0 proze

Noaptea de lumină

de Cristian Vasiliu

Noapte de tămâie, Aur și de smirnă, Noaptea cea dintâi; e Pruncul de lumină. Noapte cu minune: Pruncul fără pată; Noaptea de Crăciun e Binecuvântată. Noapte începută Demult și departe, Doamne, peste...

PoezieAtelier

despletire de lumină, despletire de șoapte

de FLOARE PETROV

noaptea când Luna părul își despletește, lumina și-o așterne pe a lacului unde, o toamnă blândă, liniștită vestește, e muzică în sfere cu dans de secunde. pe țărm valul de spumă sărută plaja nudă,...

PoezieAtelier

Noaptea de sânzâiene

de Ioana Camelia Sîrbu

Sufletul se deschide a furtună Cu rafale ce aduc miros de tei Tot câmpul meu de luptă de sub lună A iubire suspină, și-a scrum de zei! Se-adună șerpesc la foc de chitară Să vadă jarul cald stors de...

PoezieAtelier

Noaptea de Moș Nicolae

de Alexandru Mărchidan

noaptea în care vine Moș Nicolae este una fără obloane la geam una fără obloane la suflet. se cade să ridicăm capacul pământului de pe ochi și să desfacem ceasul din lanțuri casele nu mai sunt case...

PoezieAtelier

Noaptea de Moș Nicolae

de Alexandru Mărchidan

noaptea în care vine Moș Nicolae este una fără obloane la geam una fără obloane la suflet. se cade să ridicăm capacul pământului de pe ochi și să desfacem ceasul din lanțuri casele nu mai sunt case...

PoezieAtelier

Noaptea de Crăciun... fără Crăciun

de Gabriela Ilisie

Era Noaptea de Crăciun, prima dintr-un șir luuung de nopți fără Crăciun... În Ajun, l-am văzut pe Tata-mare cum se luptă cu nămeții ca s-ajungă până la magazia din fundul curții. M-am furișat după el...

ProzăAtelier

Noaptea de decembrie

de Alexandru Macedonski

Noaptea de decembrie Pustie si albă e camera moartă... Si focul sub vatră se stinge scrumit...-- Poetul, ălături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o schinteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare...

PoezieClasic

În noaptea de ger

de Silviu Somesanu

În noaptea de ger crapă pietrele plângând sub pojghița de gheață din oasele drumului. Oameni mor pe undeva copiii sărmani la fel razele lunii sunt reci orașul e închis în sine ca moartea-n naștere....

PoezieAtelier

Ruga de Pasti...

de Dumitru Florin Saygo

Tu esti Lumina Mea, Fie ca noaptea de lumina, a Invierii lui Isus sa ne aduca in suflete, lumina intelepciunii, a dragostei si a iubirii. Venim sa luam lumina, de la Tine, Doamne, sa luam lumina-n...

ProzăAtelier

Mingea de foc

de carmen mihaela visalon

Cu pensula-n mână Cu cerul pe cap Înnod în culoare În aerul lac Urechea tăiată În noaptea de umbră De secera lumii Pulsând într-un ochi Cred totul în cercuri Și-un nor de lumină Îmi joacă în suflet...

PoezieAtelier