"Nimicurile poetului" – 2338 rezultate
0.03 secundeMeilisearchGeorge Asztalos
Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...
409 poezii, 0 proze
Maria Vâlcu
Trăiri, sentimente, lupte ... dacă acestea ar putea fi numite victorii, ar fi demne de a fi notate aici. Altfel ... nimicurile unei vieți mediocre.
12 poezii, 0 proze
Monica Dinu
Gresesc mai mereu si ma impiedic in nimicuri,plang cand vad atata ura si atata ingnoranta in jurul meu...ce e mai rau...le pun pe toate undeva adanc intr-un locusor ...undeva in suflet...o suma de lovituri si de atacuri directe ma pot duce la o depresie crunta pentru ca asta sunt eu!In rest...ce se vede din mine:o fata vesela si sociabila ,deschisa sprea orice,plina,plina de viata.Urmeaza sa vedeti voi ce simt de fapt sub aceasta masca a fetitei mereu bine dispuse.
2 poezii, 0 proze
Mocanu Adrian
ingmocanu@yahoo.com Ioan Mircea Popovici(matematici speciale si metode numerice): "1. Funcții complexe – când imaginarul vine în sprijinul realului. 2. Planul lui Gauss și sfera lui Riemann – nemărginitul îl vedem în mărginire. 3. Forma exponențială a numerelor complexe și analogia vectorială – și naturile diferite pot fi înrudite. 4. Funcții complexe de variabilă reală. Diagrame – schemele simplifică lucrurile, dar nu țin locul lor. 5. Reprezentarea în complex a funcțiilor sinusoidale reale – trecerea din real în imaginar, nu înseamnă pierderea contactului cu realitatea. 6. Funcții olomorfe – construcția începută cu acoperișul este sortită prăbușirii. 7. Funcții elementare. Puncte ordinare. Singularități – cui folosesc cărămizile, dacă lipsește mortarul care să le lege. 8. Integrala curbilinie în planul complex – viața este ca o serie a cărei termeni sunt nimicuri. 9. Analiză armonică – ceea ce rodește, se cultivă, nu crește sălbatic. 10. Serii trigonometrice – în ideal, armonicele...
126 poezii, 0 proze
Nimicurile poetului
de Eduard Rosentzveig
Locuiește un orizont în care nimicurile devin esențiale. Și însăși esența Nimicului se preface a fi Totul, trăind la îndemâna lucrurilor mărunte a căror simplitate îl lasă nedumerit, pe care învață...
Unui preot, despre \"nimicurile\" exterioare
de Velimirovici Nicolae
Unui preot, despre \"nimicurile\" exterioare (Scrisoarea a 153-a) Dvs, cinstite parinte, socotiti marunțiș îmbrăcămintea preotului, barba și pletele și vă mirați de ce autoritățile bisericești se mai...
Portmonee fin lucrate găsite-n pielea goală și fișicuri de 50 de bani lepădate
de Dragoș Vișan
Prolog-dedicație Portmoneului prometeic umflat de-o izbucnire-a naturii citadine – flagel într-un circ restrâns muntenesc regățean – lumea aceasta l-a și uitat deja încă de la trecerea ultimului...
Calculele poetului Grigore
de Alex Tocilescu
Pe vremuri, poeții erau foarte bine plătiți Zise poetul Grigore. Eu, de exemplu, câștigam opt mii de dolari pe lună, netto Ceea ce brutto era vreo treișpe mii. Dar banii se duceau: o mie chiria,...
Calea poetului
de Ștefan Petrea
Chemând în piept a poeziei artă Te-afunzi într-o pădure de tenebre. Poeții au doar morțile celebre Iar viața de durere nu îi iartă. De vrei această cale, în vertebre Să-ți torni topirea ce doar ceara...
cresc lumile sub lupa poetului
de Calotescu Tudor Gheorghe
precum buruienile în lanul fermierului parcă în ciuda erbicidelor din ce în ce mai totale chiar și deșertul se poate lăuda acum cu drumuri din asfalt și lăzi frigorifice pline cu red bull și coca...
Loc în cer
de Adrian Suciu
Dacă te cheamă poetul să bei toată noaptea cu el vodcă ieftină și se plînge de toate și-ți îndrugă toată noaptea nimicuri și tu stai cu el și asculți toată noaptea nimicurile lui, să știi că ai locul...
curățenia celui rămas
de mihai amaradia
... s-a coșcovit tare ușa poetului prieten bun, pășesc pe scările de la intrare, cu smalțul spart, intru, e mereu deschis de când soția s-a întâmplat să fie pe partea pe unde trebuia să se cosească...
capitol2@imagini.om
de adina camara
era aprilie, un aprilie liliachiu neliniștit, când pietrele au amuțit o secundă, pisicile teribile ale cartierului au mieunat îndelung și vântul, mare amator de culori înfrunzite a vestit, deasupra...
le monde
de Cătălin Al DOAMNEI
nu e ziar e însăși viața mea plină de coșmaruri de vise de care abia reușesc să mă scutur pentru fiecare anotimp oniricii înălțaseră un imn deasupra bastiliei primul imn era în căruța care-l ducea pe...
Risipirea în lumea materială
de Remus Cretan
Prin absorbtie si disolutie, primul act, unirea, naste si ucide, iar al doilea act, dezunirea, risipeste. Unul naste Multiplul. Indiferent cate puteri sunt in Eu, vine o vreme cand ele se dezleaga,...
poezia se scrie tot din poezie
de Bogdan Gagu
poezia mea e poezia mea așa cum a ta e a ta, dar poezia mea așa cum și poezia ta nu sunt noi, poezia mea dar și poezia ta au fost scrise din alte poezii, nu nega poetule aceste adevăruri, nu scriai...
Zodia lui Eminescu
de Anton Vasile
Moto: ,,Universul este impus omului; nu suntem liberi să ne alegem soarta.’’ - Marcel Boll Nașterea lui Eminescu a devenit de-a lungul vremii o poveste fără sfârșit. Controversele asupra celor două...
De la vulcanic la melancolic
de George Lixandru
Diapazonul poetic al lui George Lixandru e mereu încruntat, de la vulcanic la melopeic, alteori zgrumțuros ori înarmat cu o etică proprie, de la sabie până la nasture, ca un pușcăriaș evadat, dând...
“Albia soarelui”, autor Alexandru Dumitru
de Ștefania Pușcalãu
“Poezia este limbajul celor ce nu și-au pierdut definitiv inima.” (Eduard Zalle) Dincolo de graba zilelor și de ceas, dincolo de viteza secolului în care nimeni nu își mai găsește timp pentru nimic,...
Noaptea
de Remus Cretan
Natura este speranta mea, pentru ca Dumnezeu e prea departe. Creatorul se odihneste in ascultarea de sine cu tacerile de ieri si simt cum mi se reteaza punctul din care fiinta mea plecase in urma cu...
