capitol2@imagini.om

era aprilie, un aprilie liliachiu neliniștit, când pietrele au amuțit o secundă, pisicile teribile ale cartierului au mieunat îndelung și vântul, mare amator de culori înfrunzite a vestit, deasupra orașului, nașterea poetului. micul virgil s-a ridicat plângând, a băut un pahar de vin și a cerut ursitoarele. această călătorie a durat câteva secunde. după datină, l-au căutat pe micul poet prin poiene, prin nisipurile falezei și prin buzunarele trecătorilor. l-au găsit în sfârșit gol, cu părul în soare, așteptând. l-au întrebat câte ceva despre marea călătorie, despre transportul dulapului din sufragerie pe terasă, despre pisica verde și proaspătă ca iarba. „în stânga am cuvintele, în dreapta puterea” a răspuns poetul virgil și ursitoarele s-au retras uimite, înainte de vreme. a urmat o ploaie caldă de vară în care copilul virgil a plecat în pribegie prin lume și a clădit un fel de ascunziș moale, de cărămizi plăpânde, cu mortar viu, tremurând, o casă cu ferestre mari, luminate de soarele care strigă și cade în frunze, în singurul parc al orașului. și s-a pitit el astfel, neștiut, în marele zgomot și a strigat de acolo. dimineața se trezea gol și aștepta ursitoarele frumoasele bătrânele să-i numere secundele, să-i îndoaie genunchii obosiți de lungul drum al nopții, să-i facă o cafea amară și să-i toarne în paharul gol, mirosind a acru. și soarele apune peste trupul lui gol, încă tânăr. „în stânga am cuvintele, în dreapta puterea”. dar puterea apune și ea micșorându-se ca o despărțire care rămâne departe, îți face cu mâna până când nu o mai vezi, sandale înalte pe drum cizme albastre. pe noul drum omul copilul poetul virgil, administrator al cuvintelor din stânga, a plecat demult. cat despre faptul ca a existat copilul virgil, pisicile teribile ale cartierului ar putea oricând să ne povestească.