"Nemul" – 11888 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAnda Maria Rotundu
vesnic nemultumita de sine vesnic flamanda de viata vesnic razvratita too young to die
2 poezii, 0 proze
Daniel Mazilu
Daniel Mazilu, născut în 1973 scriitor contemporan,prolific,eseist,traducător, colaborator al unor prestigioase reviste de cultură,dacă am enumera, spațiul ar fi nemulțumit.Doctorand în filozofie, aflat din tinerețe,adică de mult timp, într-o serioasă cochetărie cu texte valoroase ale literaturii universale,pagini de beletristică dar și de altă factură.Citiți-l și veți vedea că o biografie este falacioasă, textele primează.
2 poezii, 0 proze
Grigore Popovici
Grigore Popovici, țăranul-rapsod din comuna Rădășeni, și-a lansat al doilea volum de poezie. Sub titlul "Poezii patriotice și pamflete în clocot", poetul octogenar își revarsă nemulțumirea față de peisajul politic al începutului de mileniu. Mare parte din titlurile celor 90 de poezii și pamflete sînt sugestive pentru mesajul pe care Grigore Popovici îl transmite cititorilor: "Simptomele României", "Balada FNI-ului", "Moțiunea de cenzură", "Balada unui politruc", "Parada medicilor", "Pamfletul votului din 2004" etc. Născut în 1923, Grigore Popovici a fost un elev foarte silitor, chiar un autodidact, însă, pentru că tatăl său a fost membru în Partidul Gărzii de Fier, a fost fie nevoit să renunțe la școală. Năzuințele sale de a continua liceul și formele superioare de învățămînt s-au spulberat. După participarea la cel de-al doilea război mondial, deznădejdea autorului a fost amplificată de calvarul comunist. "Inspirat de dezastrul țării, am început să aștern pe hîrtie versuri contra...
3 poezii, 0 proze
Tudorache Maria-Mirabela
Traind intr-o lume aproape imposibila, incerc sa ma desprind de Mirabela cea de toate zilele.Poate ca multi nu sunt satisfacuti de cum Dumnezeu sau mai stiu eu cine i-a creat.Si eu am cateva nemultumiri, asa ca am ales a creez o noua Mirabela, o Mirabela pe gustul meu. I-am bagat in minte ca puterea nu exista, nu majoritatea trebuie sa decida, banul este o scuza penibila, iar tot ceea ce conteaza in viata e iubirea. Se pare ca nu a trebuit sa ma chinui cu ea. A inteles singura. Cu asta e mai speciala decat toti. Chiar si decat toate rudele si familia ei. A cochetat cu fotbalul, handbalul, baietii, matematica si teatrul, dar partea creativa i-a pus capac. Asa ca nu are decat sa se dedice aproape in totalitate scrisului (poezie, proza si piese de teatru). Dar...a intalnit iubirea(acum pe cea reala). O sa iubeasca, o sa scrie si o sa fie fericita, avandu-le pe amandoua. E tot ce si-a dorit. Cat despre ceea ce scrie, nu tot este adevarat. Doar iubirea conteaza...
10 poezii, 0 proze
Morais, Marcus Vinicius Melo de
Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.
0 poezii, 0 proze
ciron gomo
Acum Tanjesc dupa racoare Si dupa stat in casa Ma-imbata o culoare Portocalie ,arsa Fierbi, apa, fiinta, floare E mare-acum napasta Inca o luna pare Sa mai dureze asta Privesc cum se usuca Tot, floare dupa floare Imi vine dor de duca Si de emancipare E trist sa-ti vezi destinul Nemultumit si dur Te-apasa tare chinul Portocaliu,obscur Intrebi la nesfirsit Incotr-o ma indrept Apelul nu-i primit, Ca nu esti intelept Stai jos si chibzuieste Ce oare va urma ? Incarca si pazeste Inchipuirea ta
1 poezii, 0 proze
Morais de, Marcus Vinicius Melo
Vinícius De Moraes Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.
1 poezii, 0 proze
Mateiu I. Caragiale
25 martie (12 stil vechi) 1885 Se naște la București Mateiu I. Caragiale, primul fiu, nelegitim, al lui I.L. Caragiale și al Mariei Constantinescu. 7 ianuarie 1889 I.L. Caragiale se căsătorește cu Alexandrina Burelly, aducându-l în noua sa familie și pe Mateiu. 1892 Mateiu devine elev bursier al Colegiului Sf. Gheorghe. 1892-1902 În timpul studiilor la Colegiul Sf. Gheorghe, Mateiu este pasionat de studiul istoriei și al heraldicii. 1901 Trimite de la Sinaia prietenului și colegului său de bancă Nicolae A. Boicescu, viitor genealogist, o scrisoare edificatoare pentru seducția pe care o exercita asupra sa lumea aristocrată. 1904 Când I.L. Caragiale se autoexilează la Berlin, îl aduce și pe Mateiu, pentru a-l determina să studieze dreptul. Viitorul scriitor își petrece însă timpul citind și vizitând locurile pitorești din capitala Germaniei. 1905 La începutul anului, nemulțumit de comportarea lui Mateiu, I.L. Caragiale îl trimite în țară. Mateiu Caragiale intenționa să se înscrie la...
26 poezii, 0 proze
neculea corneliu
115 poezii, 0 proze
Necula Florin Danut
Dacă aș vrea să-mi pun viața într-un jurnal, nu l-ar încăpea nici Cartea de nisip. Atunci cum să scriu o biografie? O, cititorule, nu împlinisem încă 18 ani cînd îl traduceam pe Baudelaire. Dar ce spun eu, nu împlinisem 12 ani precînd eram fascinat de poezia lui Nichita Stănescu. Asta nu mă împiedica, dimpotrivă, de a fi cel mai bun la matematici în clasele pe care le-am absolvit. Facultatea de Matematică, secția Informatică am și terminat-o, de altfel. Spun am terminat-o pentru că nu acolo au fost singurele cursuri superioare pe care le-am urmat. Am fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț la care am renunțat după un an de zile. Am fost profesor de Informatică la un liceu din urbea natală. De 20 de ani lucrez în Finanțe la compartimentul IT, tot în urbea natală. Dar să revenim la preocupările mele literare. Am citit enorm, cred că cine mi-a lecturat scrierile și-a putut da seama de asta. Chiar și cine citește această confesiune (i-aș spune mai degrabă decît o...
186 poezii, 0 proze
Nemul
de Nichita Stănescu
Această steauă fixă dădea din raze ca iubita mea din plete, nemulțumită steaua, ea, era de timp nemulțumită draga, ea, era de mine. Acest sânge al meu dădea din el, nemulțumită de mine, viața mea....
Nemultumire
de DiAngeli
Mi-aduc aminte, de-un copil, De joaca lui in dimineata, Cum ametit de-al noptii tril, Se cuibarea in asta viata. Multi par c-ar vrea copii sa fie iarasi, Sa-si lase tot, ani adunati la amintire, Sa...
Nemulțumire
de Ena Bodor
Suntem mulțumiți cu ceea ce suntem, dar suntem în continua nemulțumire cu ceea ce avem (cantitativ sau calitativ). Ce ironie că lucrurile ar trebui să stea tocmai invers!
Nemultumire... la locul de munca
de Carmen Andreea Anghelina
Un gropar plângea aceste Nedreptăți, nevoie mare: Marfă multă, deși este, Toată-i încă... în picioare!
Nemulțumirea noastră cea de toate zilele
de Corneliu Traian Atanasiu
Desfășurarea firească a vieții se petrece reiterînd ciclic secvențele insatisfacție-satisfacere. Această necurmată oscilație nefiind defel o fluctuație debilă sau morbidă, ci ritmul necesar care...
nemulțumiri reciproce -despărțire sigură
de dumitru cioaca-genuneanu
\"Remușcările olarului\" (Titlul unui poem de Elia Ghinescu) de ar fi știut olarul ce-l paște, n-ar fi-nceput cu-o poetă ce-avea darul de-a fi aprigă la lut p.s. olarului, mintenaș, poeta i-a dat un...
Nemulțumita
de Mihai Miro
Lângă badea cu doi boi, Ea n-a cunoscut amarul. Și-cum face tărăboi, Că n-are noroc cu carul.
Nemultumire
de Dîrzu Andrei-Ovidiu
Ma intreb in sinea mea daca, scrierile mele, necioplite, neoranduite, necategorisite la experiment, exercitiu, sau tentativa, cum se intampla adesea sa vad la unii membri, cioplite grosolan in os,...
Nemulțumirea Reginei
de Andrada Ianosi
știi că rocadele sunt interzise când ești în șah și totuși e exact ceea ce faci fără reguli. așa ne-am înțeles încă de la deschidere ( și trebuie să recunosc că deschiderea ți-a fost excepțională...
Nemulțumire după o operație estetică
de Dan Norea
Precum impune noul trend, Doi doctori ieri m-au operat, Dar sunt nervoasă, am aflat Că unu-i medic second-hand.
