Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Nebunie de seara"12979 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

Ina Gabriela InoanII

Ina Gabriela Inoan

AutorAtelier

Absolventa a Masteratului Societate Mediatica, Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca Absolventa a Facultatii de Stiințe Politice și Administrative, secția jurnalism n. 22 iunie 1984, Cluj-Napoca Volume personale: "Dezvinovățirea Evei", Editura Pro Transilvania, București, 2000 "Distanțe", Editura Pro Transilvania, București, 2002 "Trilogia negării – NEtimp, NEbuni, NEînțelesuri", Editura Limes, Cluj Napoca, 2004 "Un rid in palma lui Dumnezeu", Editura Limes, Cluj Napoca, 2007 Volume colective, antologii nationale: „Soarele de pe strada noastră” 2001, Editura Perpessicius, București, prefața Marcel Crihană „Cântecele arcașului” Editura Alpha, Buzău, 2000 „Cântecele arcașului” Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2001 „Cântecele arcașului” Editura Pro Transilvania, București 2003 „Poteci prin suflet”, Editura Fundația „Universitatea pentru toți”, Slatina 2002 „Săgetătorul” Editura Ager, București 2002 „Săgetătorul” (sub egida MEC și Uniunii Scriitorilor) Editura Pro Transilvania,...

12 poezii, 0 proze

Leucuta CosminLC

Leucuta Cosmin

AutorAtelier

Am avut candva ambitia sa scriu un roman inteligent si original. Am abandonat ideea pe moment, si m-am dedicat unor scurte povestiri care evoca prietenia, razbunarea, dragostea, razboiul, singuratatea, ingeri si demoni (per se), absurdul si pedeapsa omului. Doresc sa arat lumii ceva din nebunia oricarui tanar. Niciodata sa nu crezi un om care pretinde ca scrie numai pentru el. Aceasta este cea mai veche minciuna a scriitorului. Eu incerc sa refac realitatea din jurul meu si din jurul nostru, si uneori reusesc, iar alteori esuez cat se poate de magnific. Las restul in seama cititorului. Si tot felul de prostii de genul acesta in continuare ...

2 poezii, 0 proze

Nonciu DragoşND

Nonciu Dragoş

AutorAtelier

Scriu de când mă știu, public peste tot; pe unde sunt acceptat. Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru harul ce mi l-a dat, nimic nu este mai frumos pe lume, decât închipuirea frumoaselor clipe de fericire și așezarea lor pe hârtie. O floare, și-un pic de nebunie, e tot ce-ți trebuie pe cerul albastru.

529 poezii, 0 proze

Friedrich NietzscheFN

Friedrich Nietzsche

AutorClasic

FRIEDRICH NIETZSCHE 15 Octombrie 1844 – se naste la Rocken, Friedrich Wilhelm Nietzsche, din parinti care proveneau din familii preotesti protestante 1854 – elev in clasa a cincea a gimnaziului confesional, are primele incercari muzicale si poetice 1860 – intemeiaza asociatia literara Germania in cadrul careia prezinta studiile Fatalitate si vointa si Libertatea vointei si fatalitatea, studii care anunta tendinta antimetafizica a gandirii sale de mai tarziu. 1864 – se inscrie la Universitatea din Bonn, pentru a studia teologia si filologia clasica 1866 – devine membru fondator al Uniunii Filologice 1889 – are accese de nebunie si este internat in clinica de boli nervoase din Basel 25 August 1900 – moare, la Weimar Publicatii: 1871 – Socrate si tragedia greaca 1872 – Nasterea tragediei din spiritul muzicii 1878-1880 – Omenesc, prea omenesc 1883-1885 – Asa grait-a Zarathustra 1886 - Dincolo de bine si rau. Preludiul unei filozofii a viitorului 1887 - Despre genealogia moralei. O scriere...

194 poezii, 0 proze

AnticipateA

Anticipate

AutorAtelier

Sunt binele. Sunt răul.Cred în miracole. Cred în Dumnezeu. Cred în trecut. Sunt cu picioarele pe pământ,dar cu capul în aer.Sunt Balanță. Mă-nclin. Trăiesc prin doza de nebunie fără de care nici unul din noi n-ar putea trăi. Sunt rea. Sunt bună. Sunt femeie. |

2 poezii, 0 proze

CO

Catalin Oprea

AutorAtelier

nascut in Bucuresti, initial am pendulat intre cele 2 bunici ale mele, foarte simpatice in felul lor, una in Bucuresti, cealalta in Brasov, dupa care am urmat scoala 56, liceul mihai viteazul (cu accent pe l final), facultatea de automatica si chiar un master in afaceri comerciale. scriu poezii din clasa a patra. am scris poezii in principal din nevoia de a-mi potoli sentimentele de nebunie in dragoste, ratacirile, patimile.. poezia a fost pentru mine o cura, o dezintoxicare.. o rana sangeranda.

1 poezii, 0 proze

LT

Laura Tirnovean

AutorAtelier

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit atunci cand m-am nascut a fost viata. Imi place la nebunie sa-mi traiesc viata din plin, imi place sa iubesc...pana si poeziile pe care le-am scris sunt inspirate din viata de zi cu zi, din vietile celor din jur si din experientele extraordinare pe care le-am trait. Mi-am trait mult prea intens copilaria si acum traiesc intr-un univers in care trecutul conteaza mult prea putin.

5 poezii, 0 proze

Lorenzo AndreassenLA

Lorenzo Andreassen

AutorAtelier

Picture of my life....Jamiroquai " ceea ce castiga ei , pierdem noi" eu sunt ceea ce imi place.... ce iti place .....e un fel de a spune cine esti de fapt. de ex: pe mine ma definesc lucrurile care imi plac imi plac parfumurile.... imi place inceputul zilei....din concediu... imi place porumbul fiert ...sa vad crapaturile din pamantul de la tzara imi place la nebunie sa conduc....in toate sensurile imi placea puiul magic de la "Pui de urs" si tigaie ca la mama acasa la "La mama" si ficatei Lyonezi la "Phellipe" si stridiile cu sos de unt fierbinte si lamaie la " Sir Jack" si bif in sange spalat cu vin rosu , facut de mine.. imi place ca stau langa lac si imi place sa beau un pahar de vin la asfintit gandind ce am de facut in viata imi place sa vad zambetul si bucuria celei careia ii ofer flori imi place sa iubesc imi place cu adevarat sa dansez...si sunt super fericit cand gasesc ritmul in partenera... imi place Kazanzakis Imi plac Jack Daniels si Henri Wintermans imi place sa...

3 poezii, 0 proze

DA

Demostene Andronescu

AutorClasic

Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, județul Vrancea, deci într-o zonă ce constituie un fel de ținut de cumpănă între Moldova și Muntenia, Demostene Andronescu are parcă și ceva din blîndețea molcomă a moldoveanului, dar și ceva din încăpățînarea iscoditoare a munteanului: e un amestec oarecum paradoxal de contemplativism liric (prin care se explică poetul) și de activism neastîmpărat (din care se nutrește luptătorul). Cuminte și necuminte totdeodată, pare să nu se simtă în firea lui decît pe răzoarele inefabile dintre realitate și visare, dintre real și ideal. Prin poezia lui trece adeseori – cu o tristețe mai senină, de dor românesc – umbra lui Don Quijote. Omul însuși are, la rîndu-i, ceva donquijotesc, un amestec îndărătnic și indefinit de „visătorie” și „nebunie”, în sensul nobil (și adesea uitat) al acestor cuvinte. Donquijotismul apare de altfel, în viziunea sa, ca însemn paradigmatic al unei întregi generații: aceea a tînărului...

0 poezii, 0 proze

Nebunie de seara

de madalina crisan

M-am asezat in balcon, strategic, ca sa observ oamenii. Astfel, sa imi vina ispiratia si sa schitez niste haine pe care mi-ar placea sa le am si sa le croiesc cu mana mea (ar fi “cool” sa ma observe...

ProzăAtelier

nici n-a apărut planeta venus și

de ioan albu

profunzimile amorului în cartier precum licuricii scântei galbine tras garaje apartamente oameni răspândiți peste tot oameni asistând am găsit o pisică în scara blocului cu barbișon negru de...

Atelier

poezie, murg de seară

de Ion Ionescu

POEZIE, MURG DE SEARÃ poezie, murg de seară, ce alergi spre infinit, vii din frisoanele spasmodice ale sufletului, din inima frigurilor dragostei și a morții, te înalți la ceruri ca o binecuvântare...

PoezieAtelier

Sorin Despot cântând pentru viori agățat de o virgulă

de Maria Prochipiuc

Ana Suter *** \"-Alo, Ana, eu voi întârzia, sunt la Unirii, aprinde-ți o țigară, sunt acolo cât ai clipi! -Sorine, sunt deja la a treia și am făcut varice în fața intrării de la Eliad!...

EseuAtelier

Gaudeamus Litoral, 2018

de Ottilia Ardeleanu

O seară de sâmbătă pe fundalul unui apus maritim. Briză și poezie. Radio România Constanța. Ovidiu Dunăreanu și Ex Ponto. Scriitori. Poeți. Public poet și nepoet. Briză și turiști. Mai întâi a cântat...

Atelier

Inside

de Călimărea Andrei Adrian

De unde să încep o poveste care nu are început? O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viață în plămânii stângaci, cu milioane de culori ninse pe retina fragedă, cu laptele cald între...

PoezieAtelier

Viana

de Miron-Radu Paraschivescu

- Cântecul ei, draga mea, De nebunie și de țigani, L-au zis un cuc și-o cucuvea, Cântic de moarte și la mulți ani - * Peste râpi de făgădău, peste noaptea ca un tău, urlă vântul - câine rău - peste...

PoezieClasic

epilog

de ruxandra stanescu

Era parcă o zi ruptă din calendar, o zi prea trista pentru a fi zi. Fasii din mine se rupeau, stropind pamantul prafuit si ars al zilei de iulie, cu sange si cu durere. Mirosul negru de benzina imi...

Atelier

Sonia cu accent grav și hiat (5)

de Daniela Luminita Teleoaca

Un simplu concept spațial, cel mult poetic! Sau poate doar o definiție de dicționar înghesuită între atâtea alte lexeme-titlu și noțiuni redundante, care – vorba fie între noi – la ce bun??!! Cu alte...

ProzăAtelier

Camelia Petre - romantica unei nopți cu lună plină

de Maria Prochipiuc

Omul este o fiinta sociala ce se dezvolta prin interactiunile lui cu societatea. Daca il izolam de mediul sau, inseamna ca-i reducem posibilitatea de a comunica cu semenii sai. Deseori imprumutam...

EseuAtelier