Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Munții așteaptă să plece"14058 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

Vlad ParauVP

Vlad Parau

AutorAtelier

M-am nascut in ziua in care am murit, si de atunci incoace incerc sa rascumpar vremea... Cred in Dumnezeu, Care este Iubire, si in Copilarie ca drum spre Dumnezeu. Iubesc Primavara, Basmul, Curcubeul, Muntii, Noaptea - si pe tine. Astept sa vina \"o data ca niciodata\" - cer nou si pamant nou. Si intre timp ma indrept cu o imbratisare mai aproape de moarte. Si de Inviere :)

3 poezii, 0 proze

Mateuț StelaMS

Mateuț Stela

AutorAtelier

Fără istoric în domeniul literar, totuși scriu. Dacă o fac sau nu cu talent rămâne să decideți dumneavoastră - cititorii. Așadar, aștept critici pe care susținându-mă, să-mi deschid aripile... să învăț să zbor... să învăț a deveni un autor. Pentru că, în viziunea mea autorul este un mic Dumnezeu, sau un mare mincinos pe care nimeni nu-l acuză. Este un om puternic, pentru că face tot ce dorește fără a avea mustrări de conștiință. Crează personaje pe care apoi le ucide, creeză intrigi și tot el le rezolvă într-un mod doar de el știut. Se folosește de informații și nume pe care, luându-le dintr-un loc,le pune în alt loc după cum i se pare lui că ar fi bine. Este un manipulator de sentimente. Puterea minții îl ajută să se joce cu cuvintele dându-le alte sensuri. De ce face toate astea? Privindu-și creația este mulțumit. Cărți publicate: "Tricotaj de amintiri" Editura Sf. Ierarh Nicolaie ISBN 978-606-577-594-7 "Germană conversațională pentru îngrijitori de bătrâni" Editura Sf. Ierarh...

91 poezii, 0 proze

Paul PietraruPP

Paul Pietraru

AutorAtelier

In fiecare Ianuarie, in fiecare zi de luni astept rasaritul cu fata spre nord si sufletul catre luna, smaraldele salcamilor grele de ploaie, insotite de acorduri blande de chitara, raspandesc dragostea, rapsodie colindand alte lumi, vindecate de sfarsit tragic, fara moarte, as inchide-o intr-o carte cu patruzeci si patru de file, cate una pentru fiecare anotimp al orasului meu de cand ma stiu, vin sec pastrand dulceata mustului din inceputuri, aroma migdalei, albul atingerii de matase, chemare infrigurata rostita cu tot corpul meu, insotita de zambetul implinit ca o coroana dubla, simetrica, incununare a sufletului si mintii omului.

164 poezii, 0 proze

TA

Trifan Adrian

AutorAtelier

Munții ar putea spune mai multe despre mine. Mult mai mult decât pot spune eu. pr0ful@yahoo.com

8 poezii, 0 proze

Anghelina TiberiuAT

Anghelina Tiberiu

AutorAtelier

Bucurestean pierdut printre muntii cavernosi si umpluti pana la refuz cu fiinte, ridicati inca dinaintea existentei. Ma uit prea adesea in mine cautand un raspuns pentru cei din exterior, uitand mereu ca viata este doar imitatie... pentru ca asa cum a trait primul dintre oameni asa vor trai toti: cu stiinta mortii si frica neexistentei. Contact: http://tezeu.wordpress.com/ at_tezeu@yahoo.com at.tezeu@gmail.com

27 poezii, 0 proze

GM

Gheorghe Mocanu

AutorAtelier

Nascut in muntii Vrancei. Licentiat in stiinte juridice, specializarea criminologie. Student la filozofie. Debut literar in 2004, in revista Oglinda literara cu nuvelele Somn englezesc si Cometa. In 2006 publica primul volum BORTA -roman- ciclul Din umbra muntilor, volum care obtine premiul anului 2006 al Uniunii Scriitorilor din Romania,Filiala Bacau - proza - debut. Anterior a mai obtinut trei premii la concursurile nationale de creatie literara V. Voiculescu Buzau, Dimitrie Bolintineanu - Giurgiu si Ion Creanga - Iasi. In 2007 publica volumul de proza scurta Pe ulita vantului. Primul volum, BORTA, primeste peste 18 cronici favorabile in revistele literare din tara.

1 poezii, 0 proze

MH

Maria Hirtopanu

AutorAtelier

Eu m-am nascut acolo unde si muntii canta Cand se avanta vantul prin codrii cei merei. Avea pe gene lacrimi bunica mea cea sfanta, Si aveau si muntii lacrimi pe obrajii lor de strei

1 poezii, 0 proze

valeria tamasVT

valeria tamas

AutorAtelier

M-am nascut in acelasi loc unde se nasc si muntii, probabil din aceeasi piatra.Se spune ca oamenii sunt facuti din carne si oase , eu cred ca m-am nascut din piatra si apa, colturoasa si alunecoasa in acelasi timp, uneori ca un bolovan alb de pe coasta muntilor gata oricand sa o ia la vale.Imi place natura in forma ei salbatica, imi plac oamenii domoli si cu mult bun simt imi place lumea satului si daca m-as putea preface in ceva acela ar fi un clopot de biserica. Am trait vesnic printre oamenii pe care i-am iubit agatata de sufletele lor ca un scaiete.Am avut marele noroc de a cunoaste oameni minunati si de a fi iubita de cei care-i pretuiam.Altfel, dupa atatea zbateri un simplu inginer zootehnist, pui de bihorean pribegind pe meleaguri banatene.Mi-a placut intodeauna sa scriu ceea ce simt intr-o clipa anume ca din toate cele trecatoare ale vietii sa-mi ramana mici amintiri , cateva cuvinte pe care citindu-le sa ma bucur.

783 poezii, 0 proze

Nuși TulliuNT

Nuși Tulliu

AutorClasic

Nuși Tuliu (1872-1941) Născut în Avdela, în munții Pind, vatra culturală aromânească, a reușit să redea farmecul și drama specificității unei etnii arhetipale. A scris și romanul „Murmint fara crute”, apărut în foileton în ziarul „Ecoul Macedoniei”, rămas neadunat în volum. * Poezii, Editura Apostol Mărgărit, București, 1926 (cu poeme în dialectul aromân și traspuneri în română)

2 poezii, 0 proze

Munții așteaptă să plece

de Silviu Somesanu

Noaptea-i împrejmuită cu cerul înstelat, pământul se bucură de lumina lor într-o trecere grăbită spre apus. Flăcări deasupra de ape povestesc despre comori ascunse care se tot caută. Păsările tac,...

PoezieAtelier

Impresii și însemnări

de Vlad Flavius

Despre nașterea unei cărți (58) Mă aflu în stadiul de …moșire a unei cărți. Totul, toți pașii i-am parcurs prin mijlocirea internetului, cu ajutorul unei tehnoredactoare(S.R.) care o să și ilustreze...

Atelier

SPATII

de victoritadutu

Cerc *** Era în aripa mea Ochiul ce mă durea. Zburam cu aripile strânse, Zburam cu capul plecat, Zburam cu mâinile-ntinse In zări… Spre El… Zburam cu gura-ncleștată … Ochiul din aripa mea Ce mă durea...

PoezieAtelier

caesar

de Ionescu Miki-Dan

Caesar TABLOUL I SCENA I [Într-un amurg, față-n față, Caesar cu un ostaș de rang superior. Din când în când, Caesar se așează la masă, ca pentru a scrie la „De bello Gallico”. Ostașul cunoaște o...

Atelier

IARNA DE VIS SI POVESTE

de buzoianu adriana

IARNA DE VIS SI POVESTE Asculta cum vantul mugeste, Cum frunze de ram se desprind, E toamna tarziu,se-adanceste, Si iarna ne prinde tacand. Tu cata suflarea plapanda In mreje de vis glacial, E clipa...

PoezieAtelier

Dardan si Elga

de Costi Coman

Aceste negre ziduri pe care le priviti acum cu totii Au fost odinioara dalbe cand strajuiau puterea noptii, Cu ele-am sa-mi incep si eu povestea mea, Poveste de iubire, dintr-un barbar si draga sa....

PoezieAtelier

Zori și Asfințit

de Mariana Cârdei

Apel Opriți războiu-n lumea mare, Să fie iar pace sub Soare! Chemați-vă trupele acasă, Nu faceți iar ură de rasă! Mor zilnic zeci de combatanți Și voi nu vă gândiți Că-i așteaptă-n prag soții, Frați,...

PoezieAtelier

La Pedrera

de Bianca Goean

Partea a doua - Tamara, dar plouă, cum vrei tu să ieșim pe acoperiș? Ochii risipiți în toate adâncimile și înălțimile: - Să nu îmi spui că și ție îți este teamă de ploaie! Îi ia din nou mâna și-o...

ProzăAtelier

Shiana

de Maria Gold

Intuiția este al șaselea simț care se desprinde de noi și circulă liber în timp și spațiu. Sentimentul acela de deja vu’ nu se datorează vreunei forme înalte de inteligență sau acumulării de...

ProzăAtelier

Taina ucenicului

de Mihail Toader Iulian

Un bordei aruncat în mijlocul unei poienițe,care din punctul de vedere al unui artist,ar părea un colț atent pictat,pierdut pe pământ ca un rar ametist.Izolat și uitat de omenire, zăcea la eterna sa...

PoezieAtelier