Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Mult trebuie sa ne mai iubesti, Doamne"21018 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
FS

florea vanda steliana

AutorAtelier

Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...

12 poezii, 0 proze

Octav ChivulescuOC

Octav Chivulescu

AutorAtelier

Cine sunt eu, dincolo de omul care îsi trăieste portia de viată alături de toti ceilalti asemenea mie, care împreună formăm câteva generatii contemporane le omenirii? M-am născut (18 Noiembrie 1963) în această dimensiune a realitătii sub forma unei mici vietăti goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de experiente personale. Astăzi, patruzeci si ceva de ani mai târziu, sunt, ca si voi toți de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât actiunile trupului meu efemer cât si suma informatiilor adunate de-a lungul vietii si memorate mai mult sau mai putin în format de experientă. Sunt o constiintă de sine. Singura noastra sansă de a accede nu la nemurire - caci ar trebui sa ne mutam in Urb Binaria - ci la o existență ceva mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii gândurilor izvorâte din mintile noastre în mintile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a întretine continuitatea...

19 poezii, 0 proze

Munca Sabin-GabrielMS

Munca Sabin-Gabriel

AutorAtelier

Când Iubești Trebuie Să Fii Îndeajuns De Egoist Încât Să Îti Dai Seama Cât De Mult Ții La Celălalt...

1 poezii, 0 proze

Bogdan Nicolae GrozaBG

Bogdan Nicolae Groza

AutorAtelier

doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....

592 poezii, 0 proze

Bogdan Leonescu - AmarettoBA

Bogdan Leonescu - Amaretto

AutorAtelier

înainte de orice, trebuie să îți mărturisesc că bogdan leonescu este un pseudonim. din motive pe care aș prefera, firește, să nu le divulg, ar fi minunat ca numele meu adevărat să nu îți influențeze opinia asupra textelor mele. îți pot spune despre mine că am 29 ani, am terminat o facultate de stat, la bucurești, în 2007 și un masterat la o universitate străină; iar dacă ai crescut în cartierul meu, asta e mare lucru. mă mișc destul de mult prin țară, iubesc literatura nordică și cea americană dar descopăr, de la an la an, că nu voi avea timp, în cele cîteva decenii ce mi-au rămas aici, să citesc nici a zecea parte din cît mi-aș dori. îmi place să spun despre mine că trăiesc din poezie, fiindcă lucrez în departamentul de relații publice al unei companii și nu ratez vreo ocazie de a estetiza interacțiunile cu toate tipurile de public ale organizației ăsteia, care mă plătește suficient cît să tac mîlc cînd șeful nu are dreptate dar ține musai să aibă. urăsc compromisul ăsta de mor și aș...

4 poezii, 0 proze

MK

Mr Khaan

AutorAtelier

Poeziile pe care o sa le pun pe site-ul acesta au fost scrise in timpul adolescentei mele, adeseori naive, dar cateodata se mai ivea cate o sclipire de maturitate... Tin mult la ele... Fiind ca am trait practic toata viata mea in Franta (fac 26 de ani anul asta si am trait acolo de la 2 ani pana anul trecut) le am scris pe toate in limba Franceza. Asa ca o sa le scriu sub forma lor originala si o sa incerc sa pun si o traducere in limba Romana care sa pastreze tot sensul lor. Tin mult la acest concept bilingv, fiind ca biculturalitatea mea ma reprezinta deplin! Sper sa fiu inteles si in special sa reusesc sa pastrez sensul si intensitatea poeziilor originale! (trebuie sa spun aici ca am invatat limba Romana singur, din pasiune...)

2 poezii, 0 proze

MO

Matei Octavian

AutorAtelier

n.02 09 1986 .Imi place mult toamna precum si luna Mai. Un copil... Nu am avut intentia sa public niciodata, nimic.De scris scriu pentru sufletul meu.Cred in mine.Pe acest site am vrut totusi sa las cateva randuri drept multumire celor care, la randul lor, ma incanta cu frumoase cuvinte. Consider ca, pe cat posibil, poeziile nu trebuie criticate dintr-o perspectiva artistica, ele fiind ceva intim, pur. ( Scrie intotdeauna ceea ce simti,sentimentul brut:seva creatiei! - citat preluat de la Bejliu Anne-Marie [AnMar] ).In rest... o critica constructiva, inteligenta, este intotdeauna binevenita. http://www.chicagotribune.com/news/columnists/chi-970601sunscreen,0,4664776.column Maxima lui Ashely Montague Ideea este sa mori tinar, dar cit mai tirziu posibil. Simtul umorului nu-l au decit fiintele tragice. Dumnezeu exista iar cautarea lui trebuie sa inceapa in noi Intr-o zi "m-am indragostit nebuneste de-o fata" si toata poezia din mine a fugit in dragostea pentru ea. A da, adesea IS EXTREM...

15 poezii, 0 proze

I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

hose pabloHP

hose pablo

AutorAtelier

Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...

141 poezii, 0 proze

Somesan SergiuSS

Somesan Sergiu

AutorAtelier

Mereu am spus că pentru cititori este importantă opera unui scriitor și nu locul unde, mai mult sau mai puțin întâmplător, a venit pe lume. Dacă acest scriitor va ajunge celebru, se vor găsi destui biografi gata să-i descâlcească ițele biografice, iar dacă nu, cui îi va mai păsa de el? Dar ca să satisfac, totuși, niște minime curiozități am să spun că m-am născut la 8 decembrie 1954, în orașul Reghin, iar școala am făcut-o în prea multe localități pentru a le menționa pe toate. (Le amintesc pe cele unde am stat cel puțin un an, în ordine cronologică: Ocnița, Teaca, Lunca, Codlea, Petroșani, Brașov). De scris am început să scriu prin clasa a șasea, pe când învățam în Codlea și profesorul meu de română mi-a sesizat talentul de povestitor, îndemnându-mă să scriu. Iar pentru a scrie - mi-a spus el - trebuie să practic cât mai multe meserii pentru ca, atunci când voi ajunge scriitor - el era convins de asta - și voi scrie despre un personaj sau altul, să știu despre ce vorbesc. De aici...

130 poezii, 0 proze

Mult trebuie sa ne mai iubesti, Doamne

de Daniel Puia-Dumitrescu

Ciudata aratare, omul asta al Tau, Doamne, urat se mai face de tavalirea noroiului, minunat a fost atunci cand l-ai luat in palmele Tale si i-ai dat Chip, dupa al Tau, si i-ai aratat Calea spre tine,...

PoezieAtelier

ANALIZA LUNII Februarie 2004”POEZIE.RO”

de Frentiu Toma Adrian

ANALIZA LUNII Februarie 2004”POEZIE.RO” Statistica in functie de citirea textelor Datele au fost culese la 1 martie 2004 ora 1.00 Scuze pentru eventuale greseli . POEZIE Poezie (609 afișări) Ca o...

Atelier

Moș Culaie

de ion untaru

Am stat și m-am gândit ce ar putea să nu fie sau, să nu fi fost în regulă cu propriul meu comportament, pentru că nimic din cele pe care le întâmpină omul în viață, nu este întâmplător. Iar liniile...

ProzăAtelier

Din mine umbra

de Ureche Dinu

Se aud clopotele. Încă un mort. Pământul își cere tributul. Os peste os, clădim piramide pentru stele. • Ce toamnă bogată! Mere de foc purificator. Îmi place să mușc cu sete, să văd...

Atelier

Ultimele clipe.....iubirea

de vladescu marina diana

Ultimele clipe....iubirea.... Au venit rezultatele analizelor. In timp ce mintea mea este un vid imens, mainile imi tremura pe plicul alb. Simt cum mi se taie respiratia si pielea mi se face de...

ProzăAtelier

Rugaciune de taină

de Episcop Nicolae Velimirovici

Unui poștaș din Zagreb, despre rugăciunea de taină (Scrisoarea a 254-a) Cum să nu ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să ne ajute cu nimic?...

Clasic

1.12 - După asta vă vor recunoaște

de cristiana pricop

Vreți să vorbiți lucruri nedrepte- din dragoste pentru Dumnezeu? și să spuneți minciuni, ca să-L apărați pe Cel ce este Adevăr? Iov 13.7 După asta vă vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei- Dacă...

Atelier

Asa arata iubirea ta,doamne?

de popescu adriana

Biblia ne spune ca TU ne iubesti,dar eu NU vreau sa cred tot ce citesc,ci vreau dovezi,eu sunt mai neincrezatoare chiar decat Toma-necredinciosul. lui macar ci-ca i s-a arata ceva atunci cand avea...

Atelier

Mireasmă de tămâie

de Tarniceri Aurelia

„A-ți cunoaște părintele, înseamnă a-ți cunoaște identitatea.” Dacă ne-am adînci mai mult în a-L cunoaște pe Dumnezeu, să-I descoperim frumusețea și măreția caracterului Său, dragostea Sa nemăsurată...

ProzăAtelier

nimic n-am putut sa ajung fara Tine

de valeria tamas

e-atata tacere in sufletul de meu e locul unde-a uitat Dumnezeu sa-si mai arunce privirile e locul unde-am ucis implinirile flamand de o alta implinire mereu. invataturile tale randuite frumos, din...

PoezieAtelier