"Mult mai curand" – 21018 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMaria Constantin
M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...
9 poezii, 0 proze
Stanica Ilie Viorel
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am aflat...jeleau), mama mea era obosită de ziua de ieri și de altele.Moașa și-a sters nasul cu mâneca halatului și mi-a zâmbit ca și când ar fi spus :- o să vezi tu! Am rămas de atunci pe aci, mereu pentru încă o zi. Poate cât să am timp să mă nasc. *** actualizare, azi 24.07.2024: n-am publicat nimic, dar, de curând, am avut curajul (tupeul) să dau la tipar două volume, în parteneriat cu editura Ecou Transilvan- Cluj Napoca. folosind link-ul de mai jos puteți viziona filmul prezentării cărților https://m.youtube.com/watch?v=QEmfnHMiM9U&t=1561s *** e-mail: siwdem@yahoo.com *** actualizare, azi 08.08.2024 am debutat într-un volum colectiv, alături de autorii: Anica Andrei-Fraschin, Ottilia Ardeleanu, Valeriu Barbu, Mihaela Marinela Chițac,...
1052 poezii, 0 proze
Stan Virgil
Salut dragi scriitori anonimi! Am aflat de curand de site-ul acesta si mi se pare foarte interesant ca lumea inca mai citeste... ba mai mult, ca lumea inca mai scrie intr-o societate de manelisti, jocuri video si filme violente! What can I say... sunt un tip cu studii medii, cu un an de actorie si innebunit dupa lectura si scris... Motivul pentru care aplic pe acest site este simplu: Am inceput scrierea unui roman, si m-ar interesa din partea voastra cateva impresii sincere, asa... ca de la un scriitor anonim la un altul. Am sa pun cateva fragmente din romanul meu in zilele urmatoare. Nu prea se incadreaza cuvintele mele in chenarul \"Biografie\" ci mai degraba ca o scrisoare de introducere, insa detaliile tehnice nu prea m-au interesat nici sa le expun si nici sa le primesc de la altii. Sunt un om al esentei, nu al superficialului. Asadar, sper sa fiti cat mai sinceri in a-mi da o nota textului pe care il voi scrie. Va urez mult succes si voua in aceasta arta care din punct de vedere...
1 poezii, 0 proze
Mihalcea Alexandra
Nu e prea mult d spus...m-am nascut prin primavara anului 1988!Gradinita in cartier(Berceni),scoala generala(Sc de Sud 190) tot in cartier si acum am avansat la liceu(CNME)Colegiul National Mihai Eminescu din centru(Unirii,casa Poporului cum te duci spre Constitutiei)asa... si cam atat!Pe viitor ASE si vizitarea/locuirea in strainatate.Mai multe p viitoare mea adresa d web(care sper sa fie in curand)!Oricum enjoy this for the moment.
25 poezii, 0 proze
Dobrescu Bianca
„Ne face plăcere să reluăm o rubrică mai veche a revistei noastre - DEBUT. Cine are talent, are șansa ca într-o singură zi să iasă din anonimat... Azi, Bianca Dobrescu. Mioveni, o localitate așezată undeva pe Paralela 45 din emisfera nordică. Nu știu dacă fata a venit pe lume pe partea dreaptă sau pe partea stângă a liniei imaginare, dar s-a născut cu mult noroc. Și norocul ei stă în puterea de imaginație pe care se altoiește misterul creației. (..) Și scrie, lumea zice „în prostie”, pentru că nu știe să se mai oprească. Și poezie, și dramaturgie, dar mai ales narațiuni. De curând a trecut la roman. Timpul va dovedi dacă e vorba de ceva temeinic sau numai de o pâlpâire de flacără de paie. Noi ne facem datoria să-i deschidem poarta spre celebritate.” Marin Ioniță ( Revista Argeșul) id: icanplaywithmadness
4 poezii, 0 proze
toma valerica
..sunt un amic a doamnei toma si incerc sa o ajut sa fie mai ambitioasa pt ca este o adevarata comoara in ceea ce priveste poezia... nu are posibilitatea sa se faca cunoscuta si poate cu ajutorul dumneavoastra va reusi sa iasa din anonimitate...va multumesc mult!!! P.S o sa va trimit si biografia doamnei cat de curand posibil!
1 poezii, 0 proze
John Galsworthy
Motivația Juriului Nobel: "pentru remarcabila sa artă narativă care își găsește forma cea mai înaltă de expresie în Saga familiei Forsyte" John Galsworthy (n. 14 august 1867 - d. 31 ianuarie 1933), prozator englez este laurat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932. John Galsworthy s-a născut la 14 august 1867 la Kingston Hill(comitatul Surrey), într-o familie de juriști a căror bunăstare a prosperat sub domnia reginei Victoria. Împreună cu frații și surorile lui, el a crescut în casele din ce în ce mai splendide, pe care tatăl său, mare proprietar funciar, le construiește în apropierea Londrei. După studii întreprinse la Harrow și apoi la Oxford, el intră în barou, dar curând va părăsi această profesie. O idilă nefericită îl deprimă atât de mult, încât tatăl lui îl trimite într-o călătorie pe mările sudului, în cursul căreia este obligat să se familiriazeze cu dreptul maritim. În drum spre Australia pe pachebotul Torrens, John Galsworthy se împrietenește cu un ofițer...
2 poezii, 0 proze
Manescu Claudia Ana-Maria
Nu sunt o scriitoare cunoscuta, caci ma aflu la inceput de drum. Am scris foarte multa proza si versuri, dar niciodata nu am publicat mai departe de revista scolii sau internet. Se gasesc pe mai multe forumuri textele mele, iar in curand voi incerca sa public o carte.
12 poezii, 0 proze
florian abel
-Nascut intamplator si definitiv la 27-11-1962, ca cetatean al planetei, de nationalitate etnica, din care tara n-am plecat niciodata, spre cinstea mea si nepasarea compatriotilor. -Mort in mai multe randuri, cea mai lunga moarte - in cadrul unei casnicii de 15 ani, renascut de curand, cu o mare uluiala cum ca viata a mers inainte, ca lumea exista, traieste si scrie, chiar si fara mine, deci, se poate! -Executat tot felul de munci, de la cele de jos pana la cele si mai de jos, in afara de cele pentru care am fost calificat. Evolutia spiritual-politica: -'62 - '89, mai nimic, descoperit poezia, certitudini mare viitor, speriat, fugit. - '89 - sperat - '90 - '92, vazut sarle functii conducere, dezamagit - '92 - '96, scarbit - '96 - '2000 - scarbit in continuare - '2004 - renuntat a mai spera, rezumat la a-njura - '2008 - descoperit Agonia, redescoperit scrisul abelflorian@yahoo.com mess: cronopy_fi
188 poezii, 0 proze
Gabriel Nita
M-am născut pe data de 12 februarie 1981, în Tîrgoviște, dar m-am mutat apoi la Constanța. Am terminat Facultatea de Comerț, specializarea Marketing, în cadrul A.S.E. București, iar acum urmez Studiile aprofundate la aceeași specializare. Poezii am început să scriu în urmă cu vreo 4 ani, iar pe poezie.ro deja am depășit un an de prezență (să fie oare deja doi?...). Vreți să știți de ce mi-am ales pseudonimul lapislazuli? Din întâmplare… După cum tot din întamplare am ajuns și aici, pe acest site. Lapislazuli este o piatră semiprețioasă de culoare albastră. Și în același timp, se învecinează cu un personaj dintr-un roman al meu preferat, scris de Boris Vian. Alți autori preferați: Mario Vargas Llosa, John Fowles, Max Frisch, Jose Saramago… Și mai sunt mulți alții. Pe curând! PS: Iata si adresa de mail pe care ma puteti contacta: n_gabi55@hotmail.com
282 poezii, 0 proze
Mult mai curand
de pop romeo
Mult mai curand voi veni sa va cresc aripile , va voi asterne busuioc sa plangeti lacrima mare pentru toate cuvintele si pentru plecare , va voi zidi inimile in temple , la margini inalte si toate...
N-am sa mai plang
de pop romeo
n-am sa mai plang dupa tine dor destul zarile inecate in rosul apusurilor interzise nici lacrima nici timp nu se mai scriu peste mine ci tremur n-am sa-ti caut pasii prin lume e jocul tau cel ce te...
ca o aripa
de pop romeo
ca o aripa tu ma legeni si lin imi dansezi rimele desprinse din tine cu mai mult de-o lacrima mult mai curand decat petala cerului rastingnita pe raza ce suie, culorile tale tremura ca o fiinta...
Borges despre Borges
de Jorge Luis Borges
N-am citit prea mult in viața mea, în schimb am re-citit foarte mult. Am început să-mi pierd vederea în 1955 și de atunci n-am mai încercat să citesc nimic contemporan. Nu cred să fi citit vreodată...
Intr-un oarecare Noiembrie
de Alin Zamfir
Cu gânduri umede și reci de iarnă, Pari mai curând un fel de îmbătrânită toamnă, Ar spune poate unii, o înțeleaptă doamnă. Mai porți înca vesmântul gri pătat în galben, Culoarea frunzelor căzute după...
Ce bine că ești
de Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa, minunata mereu. Să stam...
Ce bine că ești
de Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa, minunata mereu. Să stam...
Cântec
de Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiintei mele si-atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâsnesti într-o îmbrătisare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm...
Ce bine că ești
de Nichita Stănescu
E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâșnești într-o îmbrățișare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm...
Ce bine că ești
de Nichita Stănescu
o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâșnești într-o îmbrățișare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de...
