"Mor de curiozitate !" – 14313 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDick Bulan
"Simt ca mor de singuratate, de iubire, de disperare, de ura si de tot ce lumea asta imi poate oferi"(E.Cioran) "Faptul ca exist eu dovedeste ca lumea n-are nici un sens"(E.Cioran) "Fiecare om poarta nu numai viata sa, ci si moartea sa."(E.Cioran)
6 poezii, 0 proze
Bogdan Leonescu - Amaretto
înainte de orice, trebuie să îți mărturisesc că bogdan leonescu este un pseudonim. din motive pe care aș prefera, firește, să nu le divulg, ar fi minunat ca numele meu adevărat să nu îți influențeze opinia asupra textelor mele. îți pot spune despre mine că am 29 ani, am terminat o facultate de stat, la bucurești, în 2007 și un masterat la o universitate străină; iar dacă ai crescut în cartierul meu, asta e mare lucru. mă mișc destul de mult prin țară, iubesc literatura nordică și cea americană dar descopăr, de la an la an, că nu voi avea timp, în cele cîteva decenii ce mi-au rămas aici, să citesc nici a zecea parte din cît mi-aș dori. îmi place să spun despre mine că trăiesc din poezie, fiindcă lucrez în departamentul de relații publice al unei companii și nu ratez vreo ocazie de a estetiza interacțiunile cu toate tipurile de public ale organizației ăsteia, care mă plătește suficient cît să tac mîlc cînd șeful nu are dreptate dar ține musai să aibă. urăsc compromisul ăsta de mor și aș...
4 poezii, 0 proze
Monica Berceanu
" nu sunt nimic din ceea ce am vrut sa fiu \ dar fiindca m-am nascut fara sa stiu \ raman \ acelasi care sunt " .... Scriu pentru ca vorbele imi mor inainte de a fi rostite ... scriu pentru ca gandurile mele sunt hoinare ale trecutului si ale viitorului ... nevrand sa pierd nimic din ceea ce iubesc , din ceea ce respir ... din ceea ce traiesc ... nu ma intrebati cui scriu , de ce si cum ... nu as putea sa va raspund niciodata ... poate va regasiti in povestile mele ... poate doar cititi si ma compatimiti ... poate doar radeti ironic ... va las ... nimeni nu ar putea intelege vreodata povestea sufletului meu ... stiu numai eu adevarul clipelor , adevarul minciunilor si al ascunsului ! ... pentru mine exista un singur suflet ... un singur nume si un singur vis ... si totul se topeste in cuvinte ...! si totusi .. Tu stii ce vreau sa spun ... !
48 poezii, 0 proze
constantin nicolau
...nascut pe jos, botezat de Cuvant prin submersie, la 20 de ani am inceput sa botez cuvintele prin viata,pe la 30 m-a botezat imposibila iubire prin inplozie, dupa care am inceput sa mor prin mine.de sus.Ma urmaresc-cu oarecare consecventa-, amintiri din viata mea paralela, din iubirea paralela, dintr-un ego paralel; locuiesc intr-un spatiu euclidian, dar toate-s pana la o vreme...Ma voi naste.pentru inceput.pe sus. Eee, atunci sa te tii, povesti in mai incapatoare pahare decat ale cuvintelor, casantelor ! Sau nu. Dar poate da...
4 poezii, 0 proze
Amelie Flores
M-am nascut intr-o zi de vara. Viata mi-este o paleta de culori in care predomina rozul si albastrul. Nu stiu decat sa iubesc si sa mor. Si uneori sa inviu: pentru a iubi! As vrea sa fiu delicata ca o petala si grava ca timpul!
1 poezii, 0 proze
Casota Ovidiu
M-am nascut si de atunci mai mor putin in fiecare zi.
22 poezii, 0 proze
Valeriu Ciubotaru
inca n-am de gind sa mor
2 poezii, 0 proze
magda aiacoboae
...asa mor visele.... pe rand... si noi zambim si nimeni nu-si da seama ca venim de la o inmormantare!
10 poezii, 0 proze
silvana
De ce zilele, oamenii, omoara sufletul din noi?...Mereu in lupta cu senzatia de singuratate..visez, iubesc, ard, gandesc(prea intens)...uit sa traiesc...si mor in fiecare zi cate putin...
12 poezii, 0 proze
Andrei Popa
nascut intr-un colt mizer de mahala crescut cu seminte si ciubuc studii, studiile altora carti citite sandra brown, publicate emil cioran o tiganca mi-a ghicit ca am sa mor intr-o barca aurita pe malul nicolinei
1 poezii, 0 proze
Mor de curiozitate !
de Elena Toma
prinsă la mijloc între moarte și curiozitate înainte de a le spune unele lucruri despre mine închid ochii devin pătratul care mă locuiește cu pereții albi fără cer sfidare a trecerii timpului...
Epitafuri – motive ciudate de deces
de Dan Norea
Invidia M-am întâlnit cu un vecin la curte-n spate. Mi-a zis încet privind cu ochii în pământ: - Ce capră ai, mor de invidie, măi frate. ...E prima oară când se ține de cuvânt. Curiozitatea - Am un...
Dincolo
de Muntean Ioan
Lăsați-mă să mor măcar odată, din curiozitate, nu vreau să mă întorc, nu ar fi sănătos, vreau să mă scald în eternul mister de dincolo de voalul de catifea, delicat, sau de cioburile sparte, tăioase,...
Nu aș îmbrăca logica în simboluri
de Silviu Somesanu
Nu știu de ce curge noaptea, lumina peste ape cu lacrimi de stele înghețate pe fața femeilor rămase cu respirațiile tăiate de curiozitate pe marginile ce înconjoară cuvintele șoptite. Ochii mei sparg...
ceața
de Ioan Postolache-Doljești
a treia oară cum e de altă natură cu-atât mai mult presimt un final deloc bun prima oară eram pe mica platformă de pe coliba din câmp paznic de zi la harbuzărie mană cerească o închipasem cu tata și...
Uneori numai râsul
de Silviu Somesanu
Cu o noapte plină de tuberoze în care mirosul nu poate fi abandonat niciodată, lumina rece a lunii se îmbată de fericire și dansează odată cu florile după adierile de vânt. Grădina e îmbrăcată ca o...
Reconstituirea
de Lucian Pop
Reconstituirea La 15 km de lacul Tanganika, un geolog a dat din întâmplare peste primul ciomag folosit de omul preistoric. Imediat, la fața locului s-a prezentat o echipă de antropologi. Supus unor...
ANALIZA LUNII MAI 2004”POEZIE.RO”
de Frentiu Toma Adrian
ANALIZA LUNII MAI 2004”POEZIE.RO” Statistica in functie de citirea textelor Datele au fost culese la 1 iunie 2004 Scuze pentru eventuale greseli POEZ IE Poezie (729 afișări) forma si continutul Matei...
Corina și Costel
de Sorin Teodoriu
- Corina, m-am îndrăgostit de tine. - Și tu îmi placi, Costele, dar n-am avut curaj să-ți spun... - Cum se face că n-am observat și eu? Că ne vedem de ceva vreme. - Pentru că ești atent doar la...
Bacoviană
de Liviu Nanu
OCTOMBRIE A DEBUTAT CU TREI ZILE DE PLOI care au umplut toate rigolele, străzile, curțile oamenilor, subsolurile blocurilor și a înfundat canalizarea orașului. Cetățenii umblau îngîndurați,...
