"Mi poesìa" – 20775 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAnișoara Guțu
Am absolvit 6 clase la școala din satul Inești. După aceea am lucrat. Recent am revenit de la Moscova. Î-mi place poezia și satul natal.
1 poezii, 0 proze
Nuta Craciun
M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiștei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieții, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au marcat copilăria, adolescența și mai târziu străinătatea. In anul 2001 am editat primul volum de versuri la editura Călăuza din Deva: “Alfabetul unei șoapte”, sub îndrumarea marelui poet și prozator Valeriu Bârgau, pe-atunci directorul editurii și care din păcate acum nu mai este printre noi. In anul 2014 mi-a apărut la editura Eubeea din Timișoara, al doilea volum de versuri ediție bilingvă: “Cuvinte de îmblânzit mâinile” – “Palabras para domar las manos” sub îndrumarea poetei și prozatoarei Nina Ceranu, volum prefațat de poetul Paul Octavian Blaj. In octombrie 2014, am fost primită în Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), asociație condusă de poetul Gelu Vlașin. In...
498 poezii, 0 proze
girigan andreea
Nascuta in Iasi,in Faurar, in zodia pestilor care mi se potriveste de minune. Cea mai mare realizare profesionala deocamdata este absolvirea facultatii de drept, domeniu pe care mi l-am ales inca din gimnaziu. Cea mai mare realizare personala este si va ramane fiica mea, Emma Alexandra. Imi doresc sa fiu fericita, sa-mi pastrez copilaria in suflet si sa nu-mi uit pasiunea - poezia.
3 poezii, 0 proze
Anghel Alexandru Nicusor
Am 19 ani, m-am nascut in Bucuresti si tot aici am si crescut. Inca de mic, mi-a placut poezia, imi placea sa mi se citeasca din Nichita Stanescu, el fiind si poetul care imi ofera si o mare inspiratie. In timpul liceului, am inceput sa scriu poezie si proza scurta, iar doamna profesoara de limba romana mi-a inscris lucrarile la concursuri locale, unde am intalnit oameni noi, cu aceeasi pasiune ca a mea. Apoi, am publicat in fiecare luna cate o poezie in revista liceului, sub pseudonimul Devil. In prezent, studiez Geografia la Universitatea din Bucuresti, iar ca sursa de inspiratie, folosesc textele avangardiste.
4 poezii, 0 proze
Delia Mavro
"Frumosul întalnește un om și mai frumos deșteptul unul și mai deștept puternicul unul și mai puternic doar dragostea ne face egali pe toți" Despre mine... m-am nascut pe 12 octombrie 1985, la malul Dunarii. Sunt studenta la științe economice. Am cochetat cu teatrul și proza, dar cel mai mult mi-a placut poezia.
6 poezii, 0 proze
Mariana Ionascu
Sunt o persoana care apreciaza frumosul - arta, poezia, natura cu toate fenomenele ei.
1 poezii, 0 proze
Dinica Marilena Beatrice
Iubesc poezia si marea.Ador sa iubesc si-mi place ca tot ce simt in viatza asta sa ma exprim prin poezie.
17 poezii, 0 proze
Ioana Stanciu
poezia mea este lumea ce-mi sta la picioare; nu tin cont de reguli atunci cand gandesc, simt, tremur, respir si scriu. sunt copil, iubesc, la distanta, imbratisez soarele dimineata, ma joc cu cearcanele celui de langa mine, colorez iarba cu talpile goale, ma-mbrac in camasi barbatesti, ma reincarnez vara in scoici, iar visele-mi penduleaza intre munte, mare, unde, nori, raze, ochi mari, gene lungi, zambete sincere.
5 poezii, 0 proze
andra
hate the winter ...Nu-mi plac mincinosii...iubesc poezia
3 poezii, 0 proze
Plesca Raluca
"Inviere" este poezia care deschide volumul cu acelasi nume.Invierea din negru e starea de realitate pe care o traiesc si care mi-a redat luciditatea.
2 poezii, 0 proze
Poesia numelui tău...
de pedro salinas
Poesia numelui tău, e unicul lucru ce-mi lași fericire, suflet fără trup. În sinea mea te port căci îți rostesc numele în pieptul meu, fericire. \"Vino\": și-ncet te apropii; \"Pleacă\": și-ndată...
poesia del arte
de Leonard Ancuta
moii copaci prin care lasă vîntul rană erau retezați azi pe obcina mică în drumul taberei livram o reîncarnare pentru un drogat pentru care linia dreaptă e albă preparată cu mișcări leneșe de card...
Pamant de caramida
de Daniel Ciolacu
În fiacare dimineata trebuie sa reiau batalia cu trupul ca si cum eu as fi norul si el soarele. Trebuie sa-mi protejez sufletul de arsita solara. Ma-ntind, ma zbat, uneori trebuie sa-mi dau palme...
Din nou la drum
de Giluc Sofroneciu
1 Noiembrie 2003 Nu mă pot hotărî ce titlu să dau creației mele din această seară tristă de Noiembrie. “Pentru ce?” “Uită-mă!” “Dac-aș putea...” “Rugăciune” “De ce?” “Chemarea” “Dincolo de vis” Toate...
(Giluc Șofroneciu se desparte de Fosta Iubită)
de Giluc Sofroneciu
Nu mă pot hotărî ce titlu să dau creației mele din această seară tristă. “Pentru ce?” “Uită-mă!” “Dac-aș putea...” “Rugăciune” “De ce?” “Unde?” “Câți?” “Dar până când?” “Chemarea” “Dincolo de vis”...
Poetul José Hierro – un Lucian Blaga al provinciei Cantabria (Spania)
de Andrei Langa
Cantabrian prin adopție, José Hierro s-a născut în anul 1922 la Madrid și a avut un dublu debut literar, consemnat în 1947, cu plachetele de versuri „Tierra de nosotros” și „Alegria”, pentru ultimul...
ursoaica
de enea gela
în copilărie am trăit cu frica teribilă de ursoaică mănâncă-ți supa că te ia ursoaica/ dormi că vine ursoaica mergi la grădiniță (exista și pentru mersul la grădiniță o ursoaică) animalele-astea...
vietile mele nesfinte XI
de angela furtuna
cel care poate trăi singur se are pe sine ca pe un animal bolnav sau ca pe un zeu. alex își auzea inima doar în captivitate. dictatura ca și cutie de rezonanță. apa picura silențios pe pietrele viu...
vietile mele nesfinte XII
de angela furtuna
uneori, o idee nouă este acel bisturiu care elimină din minte calupuri întregi de certitudini. o noua plajă se deschide în fața ochilor. ademenitoare. nudă. fascinantă. teritorii pentru a căror...
O poezie nu trebuie înțeleasă cu totul… căci dacă toți bucherii de școală o înțeleg, atunci nu mai este poezie”.
de Pandele Maricica
Toate răspunsurile acestui „interviu” sunt reale, luate fie din „Viața lui Eminescu”, fie din „Eminesciana”. - Ce părere aveți despre starea societății? - „Un om nu poate face nimic într-o țară rău...
