"Mișcare în piatră" – 11159 rezultate
0.03 secundeMeilisearchMircea Bârsilă
Mircea Bârsilă s-a născut la 19 octombrie 1952, în satul Cârciu, comuna Văgiulești, județul Gorj. Are un frate și două surori. Mircea și Sofia sunt gemeni. A absolvit Liceul teoretic „Traian Doda” din Caransebeș. A debutat cu poezie, în ziarul județean „Flamura” din Caraș-Severin. În primii doi ani de liceu a fost coleg – de internat - cu poetul Octavian Doclin. A făcut armata la grăniceri . În l978 a absolvit cursurile (la zi) ale Facultății de Filologie a Universității din Timișoara, secția Română-Latină. Vreme de doi ani (1976-1078) a fost președintele Cenaclului literar „Pavel Dan” al Centrului Universitar Timișoara. A fost prieten la cataramă cu poetul Ion Monoran (cel care a aprins scânteia Revoluției, oprind tramvaiele, în Piața Maria). Împreună cu Ion Monoran și Adrian Derlea a întemeiat, în cadrul opzecismului încă incipient pe atunci, o efemeră mișcare literară numită „ Monodersilism”. Deși a terminat Facultatea cu media 9,30, a fost repartizat ca profesor – dată fiind criza...
0 poezii, 0 proze
Dem. Iliescu
Dumitru Iliescu (Dem. Iliescu) Bibliografie: "Piatra cu lilieci" (Buzău, 1931) Colaborări la ziare și reviste: Universul literar și artistic, Floarea de foc, Viața literară, Curentul, Carnet literar, etc. În manuscris: "Ofrandă pentru fata anonimă" Era un entuziast, care, ca mulți alții, s-a angajat în tinerețe în Mișcarea legionară, fiind un idealist iremediabil. Mai întâi ne-a povestit viața lui, anturajul și cele 7 minuni ale Buzăului, din care rețin doar două: Crângul (celebrul parc) și Vulturul Ilie. Apoi, povestea romantică a căsătoriei: ca tânăr avocat, avea 28 de ani și scria câte un articol în presa locală, cu caracter literar. Într-o zi se plimba prin parc și tocmai admira o fetiță care circula cu un caiet în brațe. Când a ajuns în dreptul lui, fata s-a oprit și l-a rugat să-i acorde puțin timp, cerându-i să citească manuscrisul unui roman și să-și dea cu părerea dacă poate fi publicat sau nu. Ulterior s-au căsătorit. Au început persecuțiile politice, care au culminat cu...
1 poezii, 0 proze
Ion Foti
Ion Foti (1887-1946) - poet armean Născut în Vlaho- Clisura. Tipărește în volum o culegere de „Cântițe” în 1912 cu poeme ale altor autori armâni ai vremii. Ion Foti, bântuit de neliniști existențiale, tânjește după lumină, spații deschise, culoare, mișcare în aerul liber și tare al Munților Macedoniei lui natale. Traduce mult din literatura greacă veche, din literaturile moderne, mai ales germană în limba română. A încercat traduceri și în armânească după Heine și Goethe. Opere (listă incompletă?) * Spre necunoscut : Poeme și poezii : 1919-1923, Editura Cultura Națională, București, 1924 * Vis și realitate, București, 1927 * Daphines și Chloe ai vremei noastre, București, 1928 * Cãntitsi shi Ndoauã Isturii Aleapti, Editura Cartea Aromână, Constanța, 1998
1 poezii, 0 proze
Valentin Irimia
Apariție în volume colective: Natură în mișcare cu infantă, flamingo...și fără măr-2012; Din pana egretei 2013; Splendoarea capcanelor-2013; Maratonul poeziei -2014; Autograf pentru m(â)ine-2014; Nemuritorii cuvintelor-2014; Nimic nou despre ceaiul de mușețel-2014; Antologia revistei Singur-2014; Paradigme virtuale-2014; Să nu-l uităm-2014; Petale de suflet-2014 Antologia festivalului de poezie „Romeo și Julieta la Mizil” editia 2013 unde a obținut una dintre mențiuni Premiul special la concursul de poezie al festivalului Adrian Paunescu 2014 Volum de autor – Chemarea nedeslușitului editura Karta Grafic 2014
42 poezii, 0 proze
Cezara Fantu
Cezara Fantu, crede în sistemul cultural aflat în mișcare, în progres, în libertate, în generația BOBO (bourgeois - bohemians), în cei care-și îngrijesc marile bulevarde ale minții, în oameni pasionați și responsabili, în baletul spiritului și în magia curiozității. Prinsă în ispite idealiste, îndrăgostită de frumos, de lumea dintre lumi, de poveștile brodate, de picturile substanței și ale esenței, de locurile în care se poate rezema de obrazul lui Dumnezeu, de fragmentele hărților de pe copaci („Natura a educat-o ca și biblioteca”) - jefuiește în fiecare noapte marii scriitori din biblioteci (acolo e hrană sigură). Cezara Fantu este un mic flâneur, are mereu un Guide to Getting Lost în buzunar. Este actriță; călătorește, scrie - în paralel- dramatizând și versificând. Oamenii fericiți citesc, beau cafea, călătoresc și fac teatru. ***Vinde-ți deșteptăciunea și cumpără mirare, spunea Rumi. Să trăiești este o artă. Poți descoperi oricând o nouă energie, o nouă libertate și noi plăceri....
30 poezii, 0 proze
Vâță - Diénes Andrea
Născută și crescută, am încercat marea cu mai multe degete simultan. Cuvântul și muzica sunt marile mele pasiuni. Creez maidegrabă, stochez prea puțin în schimb și din acest motiv mi se mai întâmplă să reinventez roata. Sunt un focar de energie, tot timpul în mișcare. Ceea ce creez e departe de a fi desăvârșit fiindcă deseori nu am răbdare cu mine, cu lumea pusă pe hârtie. Aș fi fericită dacă în locul paginii de autor aș putea să pun câte un film despre fiecare zi din viața mea, fiecare fugă de-a mea, fiecare oprire și fiecare întrebare: "Până când? Jusqu’ à quand, băi nene?"
145 poezii, 0 proze
Naan Lea
Nascuta 02.05.1986 - Brasov, Romania. Scriu ocazional, ca si cum as picta. Iubesc muntele care ma ajuta intotdeauna sa-mi refacc fortele si sa-mi intaresc increderea in mine insami si in oameni. " Vino, crengile de brad vor matura praful din sufletul tau, norii iti vor pune iar in miscare mintea amortita si dulcea apa a izvoarelor de munte iti va da putere, dragul meu prieten".
8 poezii, 0 proze
Coliban Iurie
Sunt de aici, de colo...doar fumul de tigara poate fi observat, serpuindu-se domol, prin ochii unui trecator... Diplomat, precum integritatea unui tigru...respectu-mi poarta semnatura pacii. si inca ceva - ma rabufneste un ras teribil cand citesc stupizeniile alea de pe site`ul asta care, cica, se numesc - POEZII !!! REVOLUTIE! ...STRIGA SUFLETUL MEU CAND VEDE MIZERIA ARUNCATA ALEHAMITE PE FOI DIN CREIERELE NEINSUFLETITE ALE GENERATIEI NOASTRE ! intrebati`va fratilor inainte de a pune pe foaie urmatorul vers..."eu scriu poezii sau fac ciorba?" mai relaxati`va...mai puneti creierul in miscare...lasa`ti imaginatia si armonia sa pluteasca... NU SUGRUMATI POEZIA !!!!!!!!!!
6 poezii, 0 proze
Max Ernst
Max Ernst (n. 2 aprilie1891, Brühl - d. 1 aprilie 1976, Paris) a fost un pictor și sculptor modernist german, care a aderat în 1919 la curentul dadaist, pentru ca, în anul 1924 - o dată cu apariția oficială a suprarealismului - să se încadreze în această mișcare. Max Ernst, fiul unui pictor care lucra la o școală de surdo-muți, s-a născut la 2 aprilie 1891 în orășelul Brühl, lângă Köln. În anul 1908 începe să studieze Filosofia, Psihologia și Istoria Artelor la Universitatea din Bonn, unde îi va cunoaște pe pictorul August Macke - care îl introduce în grupul \"Der Blaue Reiter\" (\"Călărețul albastru\") - și pe sculptorul Hans Arp, cu care va deveni prieten foarte apropiat. Începuturile sale artistice stau sub influența pronunțată a expresionismului german pe de o parte, și a operelor lui Giorgio De Chirico pe de altă parte. Citește de asemenea foarte mult, cunoaște operele lui Sigmund Freud, Guillaume Apollinaire și Arthur Rimbaud. În timpul primului război mondial este rănit și...
2 poezii, 0 proze
Max Ernst
Max Ernst (n. 2 aprilie 1891, Brühl - d. 1 aprilie 1976, Paris) a fost un pictor și sculptor modernist german, care a aderat în 1919 la curentul dadaist, pentru ca, în anul 1924 - o dată cu apariția oficială a suprarealismului - să se încadreze în această mișcare. A scris sporadic și poezii. Born: 2-Apr-1891 Birthplace: Brühl, Germany Died: 1-Apr-1976 Location of death: Paris, France Cause of death: unspecified Remains: Buried, Père Lachaise Cemetery Gender: Male Race or Ethnicity: White Sexual orientation: Straight Occupation: Painter, Sculptor Nationality: Germany Executive summary: The Virgin Spanking the Christ Child Military service: German Army (WWI) Wife: Luise Straus (art historian, m. 1918, d. 1945 at Aushcwitz) Wife: Marie-Berthe Aurenche (m. 1927) Girlfriend: Leonora Carrington (cohabited 1937-40) Wife: Peggy Guggenheim (art collector, m. 1942, div. 1946) Wife: Dorothea Tanning (m. Oct-1946) University: University of Bonn (dropped out 1909) Surrealists (1925-)...
1 poezii, 0 proze
Mișcare în piatră
de Nincu Mircea
Monstruoși sunt îngerii îndumnezeiți! În piatră încinși rămân fără risipă. Aripi zbătând albesc munți zăpeziți Cu zbateri nezbătute în fiece clipă. Umerii par tăiați dintr-o tăietură. Sunt încordați....
Mergând pe calea creației...
de Ciprian
Mergând pe calea creației Omul a aflat Un nou Univers O nouă lume Și un alt mers. Pătruns de setea De a pedepsi lumea, De dorința ascunsă De a o birui, Pătruns de chemarea mistică Și de extazul...
Anotimpuri în schimbare V
de Zaharia Ramona
- Am nevoie să cunoști pe cineva. Privesc spre cele două uși deschise, doar soare și minunata liniște în care plutesc particule de paf, îmi întorc mirarea spre popă, lăsându-mă moale în fotoliu. - Nu...
Merz și Nu!
de ștefan ciobanu
După apariția primului manifest futurist în <i> Le Figaro</i> [În aceeași zi manifestul apare și în ziarul românesc Democrația ] (februarie 1909) care cerea, printre altele, reprezentări...
Creatie...
de ISIS_EYE
Te-ai nascut dintr-o samanta uitata, dintr-o coaja de ou In urma germinatiei cosmice. Din materie si neant, Din tot si nimic, Din samanta ce zgaraiase si se infipsese in peretii virginali ai unei...
O noua zi
de nonciu dragos
O NOUÃ ZI Soarele încă mai răsare pe cer, mica nebunie începe. Lumini multicolore învăluie valea, pământul roșu în mișcare, parcă se trezește la viață. Micul pârâiaș ce-și face drum pe acolo,...
Peisagistică
de Dumitriu Florin-Constantin
\"-Nu vrem să-nebunim cu toții, Destul,că au înnebunit poeții!\" Destul că-n viața asta trist covîrșitoare, Și cartea morții plînge că o doare... Cuvintele sînt mute și gemetele mate, Și cîntecele-s...
Povestea de dragoste dintre lună și îngerul mov
de razvan rachieriu
Un sentiment flexibil ca o plantă pasăre ce zboară din cochilia eului spre zenitul în care se strecoară desăvârșirea O stare suavă ca o frunză crestată de filigrane de clorofilă resorbind oxigen...
Comentariu critic
de Irimia Balescu
Caiete Critice nr.1-2 / 2003 Bogdan Popescu Veșmintele Celeilalte Realități Comentariu critic la volumul de povestiri Fluviata sau căciula care mușcă de Irimia BăLESCU Literatura romană făurește...
Mos Craciun vine cu parapanta
de remus radu
Mos Craciun vine cu parapanta Remus Radu Un bistritean trait prin Germania antreneaza de cinci ani o trupa de voluntari in creierii Muntilor Bistritei. Examenul de absolvire? Ajutoare pentru...
