"Ma chemi plapand in tine" – 21135 rezultate
0.04 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban

primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Ioana caraian
Nimic din ce spun despre mine nu m-ar putea defini obiectiv...Și atunci incerc să mă regăsesc, să mă chem, să mă scriu.Poate mai frumos, mai trist, ori mai leneș.Poate scriu și despre tine…
3 poezii, 0 proze
Buda Sorina Maria
Am fost copil, am reușit inconștient să ajung adolescentă, iar acum mă aflu la granița cu tinerețea, pe care o chem, o refuz... Realizările mele sunt: iubirea pentru oameni, natură, artă, timp, incert, complicat; fericirea pe care le-o aduc celor de lângă mine (în special, părinților), aproape 12 ani de școală și cam atât. Scriu versuri, le șterg, le recuperez, le învârt și îmi adăpostesc acolo tot ce simt eu că trebuie să păstrez ca amintire pentru vremuri de amnezie. Știu că nu am destulă îndemânare și apreciez remarcile critice. De asemenea, știu că nu voi fi niciodată un poet, deși mi-ar plăcea.
6 poezii, 0 proze
sanda
Am aparut din chinurile mamei pe 23 decembrie. 1985.Cand am inceput lupta de supravietuire. Si de atunci ma lupt cu mine insumi. De careve zile incoace mi-am dat seama ca ma tem groaznic de femeile trecute de 70 ani:e de ajuns sa vad una pe strada p/u a incepe sa tremur. De cateve saptamani incoacenu pot varsa lacrimi.Pur si simplu, am secat.Ma tem ca nu voi mai putea plange vreodata.Nici piesa "Suflet fara chei" a lui Ducu Bertzi nu ma mai face sa plang. Pe timpuri, nu-i puteam rezista.
1 poezii, 0 proze
Valentin Mălăescu
bla, bla... chiar sînt un om care nu dau doi bani pe cine a fost, ce note a avut la școală, cîte neveste și cîte amante și alte chestii de genul ăsta. Nu mă interesează să mă uit pe gaura cheii, mă interesează ce și cum scrie, sau a scris, și atît. N-am nimic de ascuns (nici măcar colaborator al Securității n-am fost, nici membru PCR și nici probleme cu legea n-am avut), nu am pudori și nici tabuuri, dar nu consider că privește pe cineva viața mea. Nici măcar în privința vieții strict private nu am nimic de ascuns, nimic rușinos, pur și simplu țin la un principiu: nu mă interesează că Jimmy Hendrix a murit de la o supradoză, mă interesează doar că a fost, în opinia mea, cel mai mare muzician al lumii. Sau, dacă vreți, mi se rupe că D.R.Popescu a fost un jalnic lingău comunist, pentru mine e doar un mare scriitor. Simplu. Și apoi, nici nu cred că oi fi te miri ce mare personalitate ca să prezinte interes pentru cineva biografia mea (și de aș fi, tot n-aș renunța la principiul ilustrat...
9 poezii, 0 proze
ma
8 poezii, 0 proze
Ma bucur ca e secret
23 poezii, 0 proze
Ma Mai Cheama Si Maria
1 poezii, 0 proze
Marius-Andrei Zoican
4 poezii, 0 proze
Radu Marian
25 poezii, 0 proze
Daniel Dan
Ma lupt cu mine si ma biruiesc.
33 poezii, 0 proze
Ma chemi plapand in tine
de Iurcencu Teodora Ioana
Si noi suntem mereu impreuna In mintea mea si-n inima Port ce n-am stiut ca exista Nume profund Tine minte! Am ascultat si vantul Cand asteptam sa te intalnesc Nu stiam ce gust ai Tu Eu.Azi Port...
Traumatisme
de buzila valentin
Încerc să-mi revin... Dar mă pierd în pustiu.E un chin. Nu știu nimic de tine,doar că dormi. Gânduri urâte mă apasă,ca doi bolovani enormi... Nici nu pot gandi...sa le așez insist Dar nu...
Povești multicolore
de Ioan Grigoraș
- Ador caii albi din poveștile verzi, Când treci galopând și în mine te pierzi, Pe căi neumblate de nimeni, flămând Pătrunzi ca un fulger prin trupul plăpând. Iubesc caii verzi și poveștile roz În...
Sa fii iubit sau doar temut?
de mircea trifu
Ce e frumos sau ce-i urât, Ce-i sfânt sau ce-i păcat, Ce e înalt sau ce-i înfrânt, Să fii sărac sau împărat? Să fii iubit sau doar temut, Să mergi în viață doar târâș, Să fii un nor, pe cer pierdut,...
Fugă vs. Zbor
de Dorotea-Laura Ianc
A fost de ajuns să-mi deschid ochii și să visez: mă vedeam pe un drum umblat, plin de schelete zâmbitoare. Aerul, pământul, Eu, hainele- toate erau ponosite. Iar sudoarea mea de pe față schița...
Suflet de cocor
de Mariana Rogoz Stratulat
Privirile mele te caută, te doresc, buzele mele te sărută, te rostesc.... Þi-am lăsat în gând, culoarea iubirii, albul plăpând al penelor mele pierdute, risipite de tine pe cărări neștiute.... Te...
Colțurile sferei (1)
de Ioan-Mircea Popovici
Din spuma de poveste și nor de gând din vis, un țărm năștea o mare și-o punte de abis. Þi-am zis că posibilul și imposibilul sunt în locul albelor și negrelor din șahul clasic? Cred că cel mai simplu...
Insomni(i) fără i
de Doina Cristian
Visez. Am agonia depărtărilor. Răstălmăcesc prezentul, Îl cocoloşesc şi-l arunc Cât mai aproape de nimicul Ce mă leagă de tine. Un gând suprapus Îmi spune să nu mai privesc Spre nimic din ce...
