"M-am săturat să am dreptate" – 21073 rezultate
0.03 secundeMeilisearchDelicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva
socol paul
sunt elev la teatru..ma simt bine ca fiind eu..m-am saturat totusi sa nu fiu privit in ochi..sunt verzi . dar cam rautaciosi.
5 poezii, 0 proze
Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
Diaconescu Sorin Constantin
Inginer, jurist, functionar public.Scriu pentru ca imi e dor de rima si sensuri.Si pentru ca m-am saturat de bataia de joc a modernismului.
1 poezii, 0 proze
Matei Mihaela M.
M-am născut în vara anului 1981 într-un sat nemțesc situat la granița vestică a tării. Trăind acolo primii ani de copilărie alături de bunici, am avut norocul de-a fi pentru o scurtă perioadă de timp om "normal". Școala și educația mea sunt complet irelevante și nu merită nici o atenție. La 19 ani mi-a încept "aventura" pierdutului de timp prin birouri, ședințe și între colegi de-o mediocritate dureroasă. Până la momentul de față am călătorit într-o măsură acceptabilă reușind astfel să văd câteva țări și de curând mi-am schimbat radical viața dedicandu-ma călătoriei, trăirilor și artei.
16 poezii, 0 proze
Ovidiu M Cobalcescu
M-am nascut in paginile unui roman!
37 poezii, 0 proze
Sergiu M
M-am nascut, atata stiu...inca mai caut scopul in viata...se pare ca cateodata il gasesc langa finta pe care o iubesc...dar se pierde..si iarasi il caut.
2 poezii, 0 proze
lucian m
Cine sunt? Ce sunt? Adesea M-am intrebat si eu...
56 poezii, 0 proze
Mîrza Mona M.
Nu-s prea multe de zis. M-am născut, am trăit, trăiesc și cine știe mai departe, într-un oraș atît de liniștit că pare mort. Am făcut 4 ani de desen, 5-6 sporturi, cîteva sute de cunoștințe. Sunt o adolescentă relativ excentrică cu idei la fel de crețe ca și părul meu. Merg la un liceu care e nici bun nici rău, dar mîndru. Cînd mă bucur de ceva de obicei mi se ia. Hm.
1 poezii, 0 proze
Musca Liviu Dumitru
M-am nascut sa traiesc o viata plina de stralucire in suflet si in inima dar goala de stralucirea argintilor in buzunare....si nu-mi pare rau de loc!!!
108 poezii, 0 proze
Netedu Silvia Maria
M-am aventurat inca de mica pe un taram ce inca mi-e necunoscut . Invat din mers si tind spre perfectiune . Citesc si caut in orice originalitate. Un regret : Acela de a nu-l fi descoperit pe domnul Octavian Paler mai devreme. O dorinta : Aceea de a-l intalni pe domnul Mircea Cartarescu pentru a-i strnge mana si a-i multumi pentru scrierile sale ce m-au inspirat si captivat.
13 poezii, 0 proze
M-am săturat să am dreptate
de Traian Calin Uba
- Înger, îngeraşul meu, ce mi Te-a dat Dumnezeu, venele se taie greu … Inutilitatea noastră cea de toate zilele nu mai mi-o da mie astăzi nici în timpul zilei pentru a-mi câştiga cu ea „existenţa”...
Vreau să mai pot fugi
de Raluca Oana Helgiu
De câte ori mă gândesc îmi iau mai multe hârtii, creioane, culori negre, linii, triunghiuri, și gândurile îmi fug, fără să mă mai asculte. Departe de tot… Câteodată nici nu mai vreau să îmi amintesc...
Monument inchinat ciobanilor si ugerelor de oi
de Sebastian L. Racean Delareea
Să vă spun eu acum adevărul și vă rog luați aminte și adânciți-vă piepturile în aerul rece! Cu toții îmi spuneti că am gusturi extrem de rafinate pe când papilele mele gustative sunt doar niște...
De dragul Jocului
de Alexa Bogdani
De dragul Jocului Alma privea cerul senin si zâmbea fericită la gândul că în câteva ore va ajunge acasă.Acasă însemna Ardeal, Sibiu, nu București unde locuia ea acum.I se părea că trenul înainta cu...
Excursie prin București
de Raluca Oana Helgiu
Am vrut să îmi cumpăr un apartament în buricul târgului, în București. Dacă nu stai în centru, mai bine părăsești definitiv Capitala. Adică, am vrut să îmi vând sufletul pe zeci de ani unei bănci...
merite
de Florea Ana-Maria
Cum e viatza asta??? Pun pariu ca nu putetzi sa imi spunetzi.... Nici eu nu shtiu cum este....sau cunosc numai anumite partzi ale ei... Poate daca am shti intr-adevar cum este am putea-o...
Iaca, Voievodul pleacă...
de Boris Druță
Boris DRUȚÃ IACA, VOIEVODUL PLEACÃ… (Pamflet) --Multcinsitit și drag popor, am ostinit de-atîta trudă și părăsesc șederea pe tron. Gata, am muntuit slujba și zic aice bogdaproste! M-am săturat să tot...
0007
de Constantin Rusu
Cu neașteptată amabilitate, deși cunoscându-l destul de ursuz, fostul meu amic Anton a acceptat să conversăm lângă un pahar de vin și să ne reamintim preocupările noastre din studenție. Prima dată...
Epistola de Dincolo
de Iulian Hermeziu
Epistola de Dincolo ,,...un nestiutor, un neica-nimeni, un mereu mancat in cur de atata curiozitate, ce s-asteapta sa descopere prin mine, pentru-a-cata oara... o questie, numita de tanatalai uneori,...
