"Lipicioase" – 818 rezultate
0.01 secundeMeilisearchEvie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
Lipicioase
de Marinescu Victor
paianții țes fire de apă sărată se aruncă unul după altul în tristețe cad pe partea inimii în oftatul pânzei haotice de-alungul brațelor îi privesc agătați de moarte păpuși trase de sfori pornesc din...
SOSETELE
de Florin Istoc
Sosetele lipicioase ofteaza adinc, Sosul intins pe jos, absurd si inocent, le-a intins o cursa nemiloasa! Lumanarile si televizorul isi infrang emotiile si se scuipa in palme crezandu-se invingatori!...
Crap cu Arte
de Ioana Geier
sfârcurile ei lipicioase intră în cerebel femeia întinde pe bambus copii negri da negri le toacă un șarpe la masa de prânz cu săgeata-și va apăra gândul de aer eu pe burta de crap sui rechinul...
periferie
de Nuta Istrate Gangan
nopțile se vând moi și lipicioase la prețuri de nimic fiecărui amator de tandrețuri felinare oarbe alungesc forme fugare gurile reci mușcă sânii fierbinți și moi striviți în corsete ieftine picioare...
de-click
de Bartolomeu Georgescu
În carnea albă a sticlei taie cursorul Lipicioase aldine, buricul limbii răscolește miliardele fire siderale, se-nfige în mouse și scapă-o săgeată și-n ochi îi flutură negrele șiruri - gramatică...
Magiun pe pâine 25
de Anni- Lorei Mainka
stau mamă aștept pe banca din Cișmigiu fără ghiozdan sau mâini lipicioase fără sandale rupte în vârf sau pete pe sarafan stau aștept cu ochii închiși să ne auzim dinspre sus să apari prin poarta mare...
Rotesc un cui
de Schonthal Nicolae
masă murdară, urme lipicioase de Cola, hârtie umplută cu sativă pentru a decola, colț de soare mușcă din perdea și o bucată de față praf de pușcă aprind, fumul dansează vals în mustață simt...
Tu și cu mine
de valeria tamas
Tu și cu mine ne răzvrăteam unul împotriva altuia strivind ierburile mătăsoase răcoroase lipicioase Tu și cu mine ne iubeam sub cupola de stele în văzul lunii feriți de ochii lumii eu joc tu joc eu...
“…atât de mare că ți se văd toate tăieturile”
de Ioana Barac Grigore
pofta vine mâncând ne lingem puii la naștere îi lingem de umorile noastre lichide lipicioase dulci hrănitoare placenta o punem în congelatorul lumii plătim pentru veșnicia ei niște mii de dolari în...
mama paianjen
de BULUBASA CARMEN
Mama Păianjen țese pȃnze lipicioase Cȃți dintre noi, după căsătorie, nu s-au confruntat cu situații în care nu ne găseam nicio vină și totuși ne simțeam împovărați cu un disconfort din care...
Fără formă sau gând
de saftulescu gabriel
Citeam a zecea poruncă Dar imediat mi-am amintit Discuția despre castane lipicioase. Scot cana de ceai de mușețel Din microunde, dar a intervenit Zâmbetul și încântat m-am fript. Fug repede că sună...
nimeni să numere
de Alina Florica Stasiuc
firele de nisip răzvrătindu-se în clepsidrele fragile ce suntem zilele acelea lipicioase și lungi lucind în lumina toamnei așa fără un anume motiv cum dârele fără capăt lăsate de melci micile...
isihie
de Porumb Darius
ca o umbră și abia pulsând îmi strecor gândul prin înghesuiala de glasuri lipicioase să nu trezesc gurile hămesite, căscate ca niște crevase la margini de văzduh fără urme pătrund reabsorbit în sine...
DESTIN
de bancila george marius
Peste nuri-nori, trupul tău ca un cer plin de cărări Dâre lipicioase in depărtări Lâna ceții incurcată in rugii dimineții O primăvară cu noi la subsuori Iți doresc clepsidră inaltă La poarta ta să...
Proza scurta
de Adria Martin
In urma lor sclipesc lucioase, dare albe, lipicioase,melci imi luneca prin minte, urmarind stiute tinte, unde vor s-ajunga stiu, pan’ la frunze uneori, lasa ramul iar pustiu, mai speram s-apara flori...
moartea de aluminiu
de R.I.M.
nu e mai mult decit un suc de piersici surogat de hidromel care-mi face degetele lipicioase surisul nostru de aluminiu e nereturnabil nimeni nu-l intelege doar glosse inutile linga o carnatie...
Autodiscurs
de ovidiu nacu
pregătește-te! din fiecare clipă va sări câte-un spiderman cu plasa lui din raze lipicioase de lumină la puștoaice care abia așteaptă să fie sărutate pe talpă. atâta suferință poate ascunde...
In cuseta suspinelor
de radu alexandra
In cuseta suspinelor,ma-nabusa amintirile... Asternuturi pline de sudoare Sunt reci si lipicioase. Le strang usor intre picioare,simt coapsele-ma dor. Tacerea albastra a timpului alearga Si...
Strigăt de luptă
de Florin Ciocănaru
Mediocritatea își întindea brațele hrăpărețe cu o insistență tot mai acerbă, agățând între degetele ei lipicioase crâmpeie din răzvrătirea unui adolescent întârziat. Striga din răsputeri, striga cu...
