Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Linii răsfrânte"18115 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Paul AlexPA

Paul Alex

AutorAtelier

De mine numai de bine, în linii mari trase cu mâna dreaptă pe genunchi.

192 poezii, 0 proze

Paul GuimardPG

Paul Guimard

AutorClasic

"Miezul omului este solid, tare, poate chiar invariabil. Dar ceea ce face el depinde cam 99% de hazard. În linii mari, noi suntem cei care decidem, suntem liberi. Dar în privința bunurilor vieții, hazardul are de spus mai multe decât noi", a afirmat Paul Guimard (1921-2004), într-o convorbire memorabilă cu Jacques Jaubert. Ideea stă la baza a trei dintre cărțile lui cele mai citite: romanele Strada Le Havre (1957, Premiul Interallie), Ironia soartei (1961) și Bunurile vieții, best seller din 1967, care obține Premiul Librarilor și este imediat ecranizat, cu Michel Piccoli și Romy Schneider în rolurile principale. Paul Guimard a debutat ca jurnalist. Primul sau roman, Les Faux Freres (1956), obține Marele Premiu pentru umor, dar consacrarea literară vine abia după cărțile "serioase". În 1981 și 1982 este chemat la Elysee și face parte dintre apropiații lui Mitterrand. Se va distanța de acest episod printr-o altă frază rămasă celebră: "Singurul meu regret este că n-am obținut, în timpul...

1 poezii, 0 proze

Radmila PopoviciRP

Radmila Popovici

AutorAtelier

2008 – Debut editorial „Mi-s” (versuri), Editura „Prut Internaţional”, Colecţia „La steaua”, Chișinău, 2008 2012 – „EvAdam” (versuri), Editura „Gunivas”, Chișinău, 2012 2013 – „a(l)ta” (versuri), Editura „TipoMoldova”, Colecţia „Opera Omnia. Poezie contemporană”, Iași, 2013 2013 – „Portativul cu pistrui” (carte de cântece pentru copii cu CD – autoare de texte), Editura „Arc”, Chișinău, 2013 2014 – „intimatum” (versuri), Editura „Vinea”, București, 2014 2015 – „Iseult arrive” (versuri, traducere în l. franceză de Olivier Martin-Grâce), Editura „Vinea”, București, 2015 2015 – „unicat” (versuri), Editura „Vinea”, București, 2015

149 poezii, 0 proze

Rusu Ioana ElisabetaRE

Rusu Ioana Elisabeta

AutorAtelier

Persoana nebuna incarcata cu vise dintre cele mai pierdute prin spatiu.Visul meu e sa ajung in Japonia intrucat sunt interesata de cultura, traditie, civilizatie... Muzica este viata mea...prin muzica descopar lumea, sentimentele si dorintele inflacarate ale adolescentei. Viata este un experiment.Cu cat experimentam mai mult, cu atat descoperim secretele vietii...

1 poezii, 0 proze

LZ

Laura Zaharia

AutorAtelier

Linia principala de urmat

1 poezii, 0 proze

Carmen VințanCV

Carmen Vințan

AutorAtelier

Bibliografie: MEMBRU AL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA- Filiala Bucureşti Regăsire - publicat la Revista - Intâmplări adevărate - supliment gratuit, Ed- Axel Springer 1999 Regăsire- publicată, Editura Rao - 2005 Colaborare Rev - Povestea mea și Intâmplări adevarate. -EMMA TELLER și poveştile din oglindă- publicata la Ed.Semne - 2016 -Talliss, o lume disparuta--publicat Leviathan -Bunicul---publicat Leviathan -Trandafirul de Mătase- publicată la Editura Semne-2019 - Mai multe fețe ale destinului - Marta- Cuvinte scrise în vreme de război -publicata la Ed.Semne - 2017 - Jurnalul bunicii -Prizoniera -Suflet de orfan - povești pentru copii- -Povestea țesătoarelor de apa -publicata Leviathan -Adaria fata ciclop/Leviathan -Alba și Zâna din Împărăția Florilor- Leviathan/ -poezii pentru copii -poezii -Poveștile din ciorapul tricotat la bunicii-publicată revista Leviathan - Sofia - publicata revista Leviathan nr.1/2019 -Cheia Magica- publicata revista Leviathan nr.2/2019 -Alita şi vrăjitoarea...

27 poezii, 0 proze

EF

elena fodor

AutorAtelier

un punct si o linie

1 poezii, 0 proze

Maria Marinela CirciumaruMC

Maria Marinela Circiumaru

AutorAtelier

născută în a șaptea zi a lunii august, 1987, din mamă sfântă și tată filosof bunicul meu fără un picior (i-a rămas cândva pe undeva prin rusia) m-a învățat să citesc și să scriu la șase ani. Prin urmare, în primele săptămâni ale clasei întâi am vrut să renunț la școală, din motivul că "asta nu-i treabă serioasă". Cred că ar fi fost o decizie înțeleaptă! în clasa a șasea am vrut să pun foc bisericii din sat pentru că mi-a murit bunicul. 2002-2006...elevă a Colegiului Militar Liceal "Mihai Viteazul", Alba Iulia. Patru ani nu au fost de-ajuns pentru a-mi da seama dacă rastelurile goale sunt semn de pace sau de război (nici astăzi nu știu). 2006- 2009..studentă la Faculatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu... am publicat 2 volume de poezie (Aproape târziu, ed Unirea, Alba Iulia 2005 și A opta mea zi, Agnos 2008, Sibiu)...primul din dragoste pentru un băiat, al doilea fără nici un motiv serios... cmariamar@yahoo.com www.mariamcirciumaru.wordpress.com

14 poezii, 0 proze

AI

Andrea Ilies

AutorAtelier

Am venit pe lume la sfarsitul lunii lui Cuptor intr-un orasel de la poalele muntilor Calimani (Toplita, jud. Harghita). Fiind primul copil in familia mea si prima nepoata de altfel, am fost foarte mult indragita si chiar resfatata de tot neamul. Imi aduc aminte de zilele de la cresa si de prima tabara la mare (Navodari) aveam vreo 4 anisori si plangeam in fiecare seara dupa mami si tati, numaram pe degete zilele care ma desparteau de ei. Anul 1989 ma gasea intr-o camera de garda la spital cu injectia de penicilina in plina actiune, imi aduc aminte ca asistentele au inceput sa tipe, si tata m-a luat repede si am plecat, fugea cu mine in brate si nu intelegeam de ce. Pentru varsta la care eram atunci revolutia nu a facut nici o diferenta. De prima zi de scoala imi aduc aminte ca de un vis scaldat in emotii si teama. Simt si acum parfumul invatatoarei si mana ei calda.Anii de primara au trecut foarte repede, gimnaziul a fost mai diferit, nu imi placea matematica si stiu ca tremuram...

2 poezii, 0 proze

IS

Ioana Sabau

AutorAtelier

M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.

2 poezii, 0 proze

Linii răsfrânte

de Valeriu D.G. Barbu

cum înoată macii în oceanul nopții cum suspină fluturii cuibăriți pe o frunză desenată cum se spulberă orice surâs când furtuna furt una se joacă de-a hoții și vardiștii în pletele pădurii de antene...

PoezieAtelier

uită cărarea

de Monica Mihaela Pop

mi se scurge lumina din ochi iluzoriu analfabetă și perpendicular aripilor tale de parcă n-am altceva de făcut decât să-ți dau apă la moară și mură-n gură viața cică toate drumurile duc la Roma dar...

PoezieAtelier

LUPTA CU VIAÞA

de Necunoscut

Privind-o am înțeles că sentimentele mele pentru ea nu erau, așa cum am crezut la început, de dispreț, și că nu mă dezgusta. Acum nu mi s-a mai părut urâtă, ci necruțătoare. Părul ușor ondulat, ce îi...

ProzăAtelier

Rugăciune tactilă

de andreea l.

Stai și cerșești in fața librăriei. Rugăciunea din palmele tale estompează golul cu strigăte. Imaginea ta îmi clocotește in cap. Propria mea izolare ar fi capabilă de o aplatizare a memoriei, dar e...

ProzăAtelier

*** (31)

de Laura Aprodu

prin mîinile noastre înlănțuite în linii baroce cu buzele aproape lipite de șoapte de seară îl rătăceam pe-al modovar pe marginea canapelei țigări nestinse desenau atroce arabescuri complexe într-un...

PoezieAtelier

Pe furtună ...

de Monica Mihaela Pop

Scâncetul grădinii se ridică în tremolouri spiralate și izbindu-se repetat de întunericul prematur se răsfrânge în tunete tot mai răgușite și rare. Ca niște păsări de pradă smintite fulgere...

PoezieAtelier

Poate port și eu în spate un înger

de Luna Tudor

Poate port și eu în spate un înger, îi ridic aripile răsfrânte peste oase îndurerate și întind mâinile până la linia dintre orizont și orizont dintre mine și tine mă privește neputincios când mă...

Atelier

sonet apocrif

de holobaca gheorghe

sonet apocrif mireasa sparge liniștea din calvar ferestrele nasc fluturi de aer se sting nu vine nimeni nu plânge nimeni pe ring mugurii viei încremenesc în tipar și nimeni nu râde și nimeni nu...

PoezieAtelier

Sonet spart

de Bunceanu Victoria - Delia

Când țipă copacul în rostul furtunii văd aripe moarte ce-n păsări se zbat. Înfig în minute tăceri de smaragd răsfrântele ceasuri pe șuierul lunii. Si coama ta blondă ca miezul alunii și-ascute iar...

PoezieAtelier

ciocanele inimii, în fapt de seară

de Anisoara Iordache

Astazi, culorile curcubeului îmi alunecă printre degete. Ciocanele inimii transpun pe claviatura tăcerii Sonata Mării. Din scoica mea sidefie, privesc cum- înveșmântate cu toga licuriciului, linii...

PoezieAtelier