Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Lasă-mă să-ți sărut lacrima cristalizată."20274 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Lidia BataliLB

Lidia Batali

AutorAtelier

,,Socotesc ca esența Poeziei este, după natura spiritelor, fie de valoare reală, fie de importanță infinită: ceea ce o face egala cu Dumnezeu (...) În zadar am numărat pașii zeiței, le-am notat frecvența și lungimea medie; așa nu vom afla niciodată secretul grației sale instantanee. " Paul Valery ,, În poezie, în pictură, în muzică, în dans, nu trebuie să înțelegi, trebuie să-ți imaginezi.” Maria, nepoțica mea în vârstă de șapte ani. Sunt novice-n prozodie, Scriu din suflet, scriu firesc, M-aș lăsa de poezie, Dar copiii mă iubesc. Apariții editoriale: Copilărie, dalbă floare editura Eikon 2007 ,,Îmi face plăcere să recomand spre publicare volumul de versuri pentru copii semnat de doamna Lidia Batali.Este o carte plină de grație și de umor, scrisă cu un talent literar care este în același timp educativ. Nu mă îndoiesc că în penuria de cărți dedicate copiilor, care mi se pare evidentă în ultimii ani, acest volum ar umple un gol și ar fi cu adevărat util. " Ana Blandiana Broasca, melcul...

20 poezii, 0 proze

Melania V. DucarMD

Melania V. Ducar

AutorAtelier

"Piatra" "Piatra este un om in care alt om si-a bagat mana ca intr-o manusa si la intors pe dos ca pe o manusa!" "Daca pleci la drum lung" "Daca pleci la drum lung nu-ti lua mainile cu tine, lasa-ti cerul la ma-ta ascunde cosciugele la tine acasa sa nu le vada viitorii morti cu ochii lor Daca pleci la drum lung nu smulge copacul din radacina si nu gasi adevarului vina si mortii, mormant Daca pleci la drum lung desbraca-ti timpul ca o rufa desbraca-te de pasarea ce zboara fa ca piatra sa fie o tufa fa ora ta sa fi fost odinioara Daca pleci la drum lung fa-te cuvant, si numai cuvant si numai cuvant daca pleci la drum lung" Nichita Stanescu

21 poezii, 0 proze

cristian opreaCO

cristian oprea

AutorAtelier

IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...

2 poezii, 0 proze

bucur alexandra-emiliaBA

bucur alexandra-emilia

AutorAtelier

lasa-ma sa pierd tot, ca apoi, sa castig tot. . . . . . http://joculcarenuexista.blogspot.com/ everywhere_blue_86@yahoo.com

27 poezii, 0 proze

DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

AM

Alexandru Man

AutorAtelier

M-am nascut, Imi astern in viata asa cum societatea ma lasa, Incerc sa las ceva in urma mea, pentru ca altii sa isi aminteasca trecerea mea pe aici, Si-am sa mor, Pacat!!!

4 poezii, 0 proze

Boier ElectronickBE

Boier Electronick

AutorAtelier

MDA. CE-AS PUTEA SA ADAUG PE ACEST NOU CONT, DESPRE MINE ? SUNT UN FAN AL NOULUI SI-AL LUMINII, FRECVENTEZ SPATIILE DESPRE DESIGN PE .NET, FARA A REUSI SA MA FIXEZ UNDEVA ANUME. CRED CA SI CHIAR CELE MAI ERGONOMICE SI VIRILE SITE-URI SUNT CREATE INTENTIONAT (SUBLIMINAL SAU NU) IN VEDEREA NON-ATASAMENTULUI DE O ANUMITA LINIE. CEEA CE SE LASA CU PLUS SI MINUS. MULTUMESC PENTRU ATENTIA ACCORDATA, MAI...

1 poezii, 0 proze

MI

Militaru Raluca Iuliana

AutorAtelier

Buna!Ai mei mi-au pus doua nume, si anume: Raluca si Iuliana.Dragii de ei...Oare la ce s-au gandit cand le-au ales?De ani de zile incerc sa ma obisnuiesc cu ele si imi spun mereu:”Eiii...lasa ca merge!”Am dreptate nu?Va mai spun ceva:de cate ori o intreb pe Raluca ce parere are despre Iuliana, aceasta spune ca nu o intelege,iar parerea Iulianei despre Raluca este ca nici ea nu o intelege.Deci sunt convinsa ca nu ati inteles mare lucru. Sunt o adolescenta de 17 ani. Hobby-uri mele sunt: poezia, cugetarile despre viata, memoriile din jurnal, limba si literatuta romana, limba latina si frumoasele-i texte, muzica, dansul, pictura(in special picturile de pe peretii camerei mele), rochitele(:X) si nu in ultimul rand arta culinara( in special dulciuri: tarte, prajituri, torturi, fursecuri, biscuiti,etc.-pasiune mostenita de la mana) Sunt nascuta in orasul Tulcea, judetul Tulcea, Romania. Am inceput sa scriu din primul an de liceu, iar acum literatura a devenit pentru mine un mod de a trai...

1 poezii, 0 proze

dragos roteaDR

dragos rotea

AutorAtelier

cand spun ca sunt de-la-mare, stiu ca asta e de cele mai multe ori suficient ca sa devin interesant pentru cealalta categorie, cea de ne-de-la-mare. e un interes superficial, ma ajuta sa leg conversatii, sa fac rost de musafiri vara si... da, cam atat. cred totusi intr-o amprenta pe care o lasa locul din care provii asupra omului care esti. asa ca eu nu-mi gasesc linistea. am un vuiet si o miscare interna continua chiar si cand sunt bine.

1 poezii, 0 proze

Apati Vasile-CornelAV

Apati Vasile-Cornel

AutorAtelier

"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...

4 poezii, 0 proze

Lasă-mă să-ți sărut lacrima cristalizată.

de REMUS BRAD

Văd cum sufletul tău lipsit de prihană se scurge sfios și neîmpăcat din a inimii sângerândă rană fără să fi săvârșit vreun păcat. Ești rănită de nemiloasa minciună și te strecori ca o umbră diafană...

PoezieAtelier

Balada pescărușilor afoni

de Stefan Fintea

Ceva ma împingea parcă tot mai adânc în pământ și privindu-ți chipul mi-am dat seama că erau lacrimile tale. Privindu-le răsărind din colțul ochiului ca niște flori ale durerii am vrut a le prinde în...

Atelier

Homo interrogans

de VASILE CHIRA

I Lui Blaise Pascal Stăpâne, Tu, Cel ce domnești peste eoni, Cu ce Te-a vătămat coroana Supusului Tău? Dacă m-ai detronat, împrumută-mi Nimbul Să pot împărăți peste propriul abis! Ca un Lear...

PoezieAtelier

Carte despre noi

de Marinescu Victor

Zambesc…o voce groasa in adancul careia se nasc fluturi imi deschid sufletul spre surasul tau. Ma invata sa traiesc in ritm colorat, sa gust din curcubeu pictat, dulce alinare in sunete de mare,...

Atelier

Plingi iubire

de Valentin Pana

Fiecare lacrima as vrea sa ti-o sarut Sa o imbrac in buzelele mele... Sa stie ca nu cade in zadar Sa stie ca stiu de ele. Fiecare lacrima nu o versi fiindca vrei Nu. Lacrimile iti cad vorbindu-ti,...

PoezieAtelier

femeie dacă aceasta-i iubire

de Valeriu D.G. Barbu

femeie lasă-mă să lunec lin, prelins pe linia vieții în palma ta curbele sunt așa de moi mă voi opri cu buzele ca o barcă la țărm la încheietura mâinii tale femeie presimt că există probabilitatea...

PoezieAtelier

Cel mai frumos compliment

de Adria Martin

Hai, lasa-ma sa-ti rasfat linia inimii, Sa-ti sarut toata linia vietii Pana acolo unde e brazdata de cumpene. Lasa-ma sa pasesc cu tine Prin fiecare. Pruncul pe care ti-l doresti Cu-atata disperare,...

PoezieAtelier

Ritual păgân

de Alexandru Sitar

Săvârșesc ritul sacru al jertfei Într-un rug ce stă să apună Tinerețea zdrențuită mi-o spânzur De o raza înghețată de lună Vântul o bate și o usucă Lacrima-i sare, marea-i năucă Și valul ce vine e...

PoezieAtelier

Mai lasa-ma

de Valentin Pana

Lasa-ma sa stau cu tine pina-n zori Sa iti sarut fara-ncetare chipul, Si sa te simt la pieptul meu Sa simti ca-mi apartii si ca-mi esti totul. Mai lasa-ma iubire sa-ti vorbesc De stele , astre fara...

PoezieAtelier

iubeste-ma

de claudia dobrin

Musca-ma! Pentru ca eu asta ti-as face Musca-ma! si smulge-mi o bucata de gat Cu tot cu glande Si mesteca si scuipa in mine Si lasa-ma sa-ti ling sangele de pe buze Strange-ma! stange-ma de gat!...

PoezieAtelier