"La poarta vieții" – 23931 rezultate
0.01 secundeMeilisearchprofa-la-liceu
Jurnalul unei profe de liceu
indemn-la-nesupunere
Îndemn la nesupunere
de Liviu Nanu
cronici_eliad
Cronici pentru evenimentele de la Casa Eliad
de Radu Herinean
critica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Neguș Vasile
Pictorul VASILE NEGUȘ, s-a născut în anul 1967 în Pucioasa și locuiește de la început, și își dorește până la sfârșit, în satul Dealu-Frumos, com. Pietroșița, jud. Dâmbovița. Pictorul și teologul VASILE NEGUȘ este un pictor de factură mistică, bizantină, și este cu creionul în mână de la vârsta de 3 ani, iar traseul vieții îl poartă lucrând și abordând mereu tehnici și stiluri diversificate, ajungând cu darul lui Dumnezeu, ca în a doua parte a vieții, să poată studia și picta mai ales pictură bisericească, iconografică, dar și o pictură de creație proprie, în stilul suprarealist mistic. Tehnicile sunt pe diferiți suporți, de lemn, pânză, piatră și zidărie, și poartă în ele o îndelungată experiență și studii asupra tehnicilor vechi, consacrate. Dar, parcă lipsindu-i ceva, domnul Vasile Neguș, a început să cocheteze și cu scrisul, în special poezia creștină, îmbinând foarte bine imboldul artistic prin “hrana” pentru vedere, adică pictura, și “hrana” pentru auz,...
1 poezii, 0 proze
Catalina Odolean
Nascuta la Sibiu in anul 1984 imi urmez cararea vietzii ce-si poarta manta asupra mea. M-a binecuvantat cu mult talent si placere pentru artele placute auzului, ochilor si mintii. Traind o viatza minunata alaturi de prieteni, pe plaiurile romanesti am apucat sa simt sentimentul adevaratei prietenii, iubiri si mai ales dragoste fata de patrie. Acum ca sunt departe de patrie imi duc viata aici in America, dar cu promisiunea ca nu-mi voi uita niciodata radacinile!
4 poezii, 0 proze
Andrei Zotinca
Numele meu este Andrei, m-am nascut in 1988 8 Iunie, in Bucuresti. La sfarsitul primului semestru din clasa a 2-a, m-am mutat (la decizia parintilor desigur) in Baia Mare, orasul unde locuiesc si acum. Pot sa zic ca pana pe la varsta de... 16 - 17 ani, am fost un om normal. De curand, parca as fii intr-o astenie cronica si continua de primavara, vara, iarna, toamna; Totul ce era 'realitate' pana acum... a devenit ca o proiectie cu subiect anost si in direct a vietii pe care nu o mai simt. Aiurea. Sunt deschis la discutii oricine doreste sa poarte o discutie, sa ma cunoasca, sa imi reproseze ceva sau sa ma trimita la origini... este bine venit sa ma contacteze pe ID-ul de Yahoo! Messenger: o_detch_o@yahoo.com
2 poezii, 0 proze
Zou Difan
nascut la 5 mai 1917, in provincia Hubei, judetul Tianmen (in traducere Poarta cerului). A debutat in 1936 cu poemele narative Cei care fac sicrie si Oamenii lipsiti de aripi. Au urmat volumele La poarta cerului si fabrica de lemne. Studii universitare in filologie si economie. A tradus poezie universala, inclusiv romaneasca.
5 poezii, 0 proze
Boris Vian
M-am născut din întâmplare, pe 10 martie 1920, la poarta unei maternități care era închisă din cauza unei greve. Mama mea care era gravidă cu operele lui Paul Claudel (de atunci nu pot să-l suport pe Claudel) era în luna a treisprezecea și nu mai putea ajunge la Concordat. Un preot, un om sfânt care trecea pe acolo, m-a adunat de pe jos și m-a liniștit: eram, într-adevăr foarte urât (...) Din fericire, o lupoaică flămândă, care tocmai îl născuse pe Pierre Herve (asta înseamnă că am aceeași vârstă cu el, conform teoriilor lui Einstein despre simultaneitate) m-a luat sub elitra ei și m-a alăptat. Am crescut puternic și înțelept, dar am rămas în continuare foarte urât, pentru că eram împodobit cu un sistem pilos discontinuu, deși foarte dezvoltat. De fapt, fașa mea semăna foarte tare cu fața Victoriei din Samothrace.
0 poezii, 0 proze
barbu roxana-maria
am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...
4 poezii, 0 proze
Hary Salem
A trait in doua epoci interbelica si comunista (1927-1991). Scriitorul H. Salem, autor de piese de teatru, povestiri, scenarii pentru radio și televiziune, schițe și romane, este acum redescoperit ca poet prin volumul postum "Misterul persistă" Bibliografie: „La poarta nr. 3", 1963; „Pastile contra prostiei", 1969; „Vărul șarpelui cu clopoței", 1978; „Dragoste la a doua vedere", 1981; „Audiență în cer",1983; „Cercul virtuos", 1986; „Întrerupătorul", 1991; „Motorul cu aplauze", 1999 (postum)
3 poezii, 0 proze
Romulus Dianu
DIANU, Romulus (pseudonim al lui Romulus Dima; n. 22 mar. 1905, București - d. 25 august 1975, București); prozator, publicist și poet. A debutat cu o poezie în revista "Ramuri fragede" a Colegiului "Sf. Sava" pe când era în clasa a VII-a. A colaborat apoi la "Rampa", "Cotidianul (Brăila)", "Adevărul literar și artistic", "Țara de Jos", "Cetatea literară", "Contimporanul" (unde se pare că a publicat o pictopoezie, Autoportret), "Universul literar", "Bilete de papagal" și, în deceniile ulterioare, la "Viața literară", "Vremea", "Azi", "Familia", "Săptămâna CFR", "Glasul patriei", "Argeș", "România literară" etc. În 1944 este epurat din presă și condamnat la 20 de ani temniță grea la Poarta Albă și Gherla (este eliberat în 1956). SCRIERI: Viața minunată a lui Anton Pann (în colaborare cu Sergiu Dan), București, 1929, ed. 2 (Nastratin și timpul său), Buc., 1934; Adorata, Buc., [1930]; ed. 2 Craiova, 1984; ed. 3 [București], 1992; Nopți la Ada-Kaleh, Buc., [1932]; ed. 2 București, 1970;...
1 poezii, 0 proze
George Gregorian
George Gregorian (pseudonim al lui George Ionescu Bruciu; 23 martie 1886, Sinaia, județul Prahova - 24 noiembrie 1962, București) este un poet. Fiu al lui Grigore Negrea Bruciu, profesor, Gregorian face parțial studiile liceale la Brăila și își va da foarte târziu bacalaureatul. S-a înscris la Facultatea de Litere a Universității bucureștene, dar nu a absolvit-o. În 1910 a debutat cu versuri la „Convorbiri critice". A colaborat tot cu versuri și, sporadic, cu articole diverse la „Flacăra", „Rampa", „Contimporanul", „Mișcarea literară", „Calendarul", „Porunca vremii", „Universul" etc. O vreme a fost director la „Gazeta refugiaților" (1940-1942) și la „Rampa teatrală și cinematografică" (1941-1944). A mai folosit pseudonimele George Anonimu, Ionescu-Brăila, Ionescu-Filaret. Debutul editorial și-l face în 1921 cu volumul Poezii, urmat de Țării mele (1925), La poarta din urmă (1934), Săracă țară bogată (1936), Lumini de seară (1936), Două fete dintr-un neam (1941). A obținut câteva premii...
1 poezii, 0 proze
moisoaie razvan
Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...
1 poezii, 0 proze
La poarta vieții
de Lory Cristea
În locul unde zarurile au fost aruncate Eu am zidit urmele pașilor Zei cu ochi de onix Stând de pază la poarta vieții Cu șapte lumânări negre Mereu aproape prin moarte Aruncă năvodul asupra peștilor...
vis la poartă
de Ștefan Petrea
un vis la poarta vieții mele strigă noptat e ceasul când îți pot a scrie când morții ies aiurea din sicrie și întunericul e-n toate rigă. în limbi de ceas dar și de poezie precum e car pe lângă o...
Pași
de Mihaela Ionescu
Și călătorul nepornit Va fi venit la poarta vieții, Va fi stat prea mult așteptând un pahar De zbor, Se va fi ghemuit Pe sine, În sine De prea mult Nefrig, Necald… Se va fi neoprit De atâtă necăutare...
sub zodia larvei
de Ștefan Petrea
iernai în a tăcerii crisalidă tot așteptând la poarta vieții zborul iar prin văzduh înaintai cu dorul cuprins în tine-adesea de obidă. plutea pe cerul tău de taină norul în ochii tăi spre ploi să se...
Dar
de Nicolae Maria
24 octombrie, la poarta vieții, bate sfios un clopoțel o bucățică de suflet cu mare preț. Prin el îmi îmbogățesc sufletul cu priviri bune mă face să ințeleg rostul vieții și s-o iubesc intens...
Criticilor mei
de Mihai Cinevescu
Multe flori sunt, dar putine Rod în lume o să poarte Toate bat la poarta vietii, Dar se scutur multe moarte. E usor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune, Insirind cuvinte goale Ce din coada au să...
