"La drumul ... cel bun" – 23932 rezultate
0.02 secundeMeilisearchprofa-la-liceu
Jurnalul unei profe de liceu
indemn-la-nesupunere
Îndemn la nesupunere
de Liviu Nanu
cronici_eliad
Cronici pentru evenimentele de la Casa Eliad
de Radu Herinean
critica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
POPA ST. IOAN
Născut la data de 2 mai 1935 în com. Valea-Mare, jud. Vâlcea. Absolvent al Facultății de Filozofie (secția Ziarstică) și al Facultății de Filologie a aceleiași Universități București, am rămas dascăl timp de peste patruzeci de ani la școala în care am învățat și eu în primii ani. Și mai am mândria de a fi supraviețuit celor trei ani de închisoare comunistă, după care am fost achitat de Tribunalul Suprem, cu toate că am rămas suspect pentru totdeauna. ȘI UN SFAT PENTRU CITITORII MEI : Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, c-anevoios e drumul, iar ținta... ce departe!... POPA IOAN
6 poezii, 0 proze
florin stanica
M-am născut pentru a fi mecanic, dar drumul vieții a deraiat de pe șine. Mecanicii au reușit să-l pună pe șine, dar nu pe aceleași șine. Așa se face că am ajuns la maturitate să fiu pe o altă cale, iar destinația este cu totul alta. În curând voi ajunge într-o poziție socială care-mi va interzice să pun mâna pe vaselină, ulei de motor sau orice altceva în afară de cărțile de specialitate ce devin antice imediat ce au fost citite. cu pasiune și multă bucurie din partea unui oarecare care se pricepe la multe, însă nu pricepe orice și... care în același timp nu uită chiar dacă este nevoit să ierte. Cel mai eficient într-u iertare este însăși uitarea.
1 poezii, 0 proze
George Alboiu
George Alboiu este un poet român, născut la Roșeți, Ialomița, în 6 iulie 1944. Ca absolvent al Liceului Nicolae Bălcescu din Călărași, George Alboiu urmează cursurile Facultății de Limba și Literatura Română – Universitatea din București (1963 – 1967). În anul 1964, a debutat cu poeme în revista bucureșteană, Luceafărul. A publicat următoarele volume de versuri: Câmpia eternă (București, Editura pentru Literatură, 1968). Cel pierdut (București, Editura pentru literatură, 1969). Edenul de piatră (București, Editura Cartea Românească, 1970). Drumul sufletelor (București, Editura Albatros, 1970). Joc în patru, poezii pentru copii (București, Editura Ion Creangă, 1970). Gloria lacrimei (București, Editura Cartea Românească, 1971). Cumplita apoteoză (București, Editura Cartea Românească, 1973). Stâlpi (București, Editura Cartea Românească, 1974). Poeme (București, Editura Eminescu, 1975). Poemele câmpiei (București, Editura Cartea Românească, 1978). Aventura continuă (București, Editura...
8 poezii, 0 proze
Dan Roxana - Maria
Nascuta intr-o zi ploioasa de primavara in Orasul Viorilor , am avut o copilarie fara prea multe amintiri , de care m-am desprins in momentul in care am fost admisa la Liceul Militar 'Mihai Viteazul ' din Alba Iulia . Desi am obtinut o nota mare la examenul de bacalaureat , am avut parte de un esec la edmiterea de la Academia Navala 'Mircea cel Batran ' , esec ce m-a determinat sa imi continui drumul , pe calea armatei , prin intermediul ' Scolii Militare de Maistri Militari a Fortelor Navale ' (scoala in care inca mai studiez ).
6 poezii, 0 proze
Radu Mihai
- debut revuistic - 1998 (societatea culturală "Destine"-București) ...am să pierd clipe în corpul timpului și-am să lăcrimez sufletul până am să ajung la drumul fără cruce,... ce mă va duce într-un mormânt din catifea maronie, în el să beau "Aceeași apă ce palpită în piept,/Pentru unii e moartă, pentru alții e vie."(Marin Sorescu). - student I.B.R. - management financiar
36 poezii, 0 proze
andrada
hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...
2 poezii, 0 proze
Paul Vinicius
Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Poezie: Drumul pînă la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, Ed. Crater, 1998; Eclipsa, Ed. Crater, 1999; Studiu de bărbat; Ed. M.N.L.R., 2003; Un poem pentru Ioan Flora, Red Pagoda Press, S.U.A., 2005. Teatru: Și noi am fost în America, Ed. Palimpsest, 2004; Colonia Graffiti, Ed. M.N.L.R., 2005 Premii Premiul pentru debut al U.S.R., 1998; Premiul A.S.P.R.O. 1998.
3 poezii, 0 proze
Vasile Mihalache
-Am primit incurajari pe drumul literaturii de la poeti precum:Cezar Ivanescu,Nicolae Turtureanu,Geo Dumitrescu, Corneliu Antoniu. -Am publicat versuri in revistele literare: Cronica, Astra, Luceafarul, Romania Literara in perioada 1971-1986 -Am primit premii pentru poezie:1973-premiul 3 la festivalul de poezie "Gheorghe Asachi" de la Iasi;premiul revistei "Convorbiri literare" in 1981;premiul 3 la concursul literar "Costache Negri"in 1982. -In 1986 am fost prezentat in revista Luceafarul de catre poetul Cezar Ivanescu. -Volumul de versuri "Incaperi cu ecouri" cu versuri scrise intre anii 1972-1986 si retusate in 2007; s-au mai strecurat si poezii din anii 2000-2007.
427 poezii, 0 proze
catalina
Sunt ceea ce vor oamenii sa vada,insa cred ca la sfirsit voi coti spre drumul spre viata adevarata.sunt la skoala si sper ca aici voi coti.
3 poezii, 0 proze
Gheorghe Duță-Micloșanu
La 10aprilie 1930, într-o căsuță simplă din comuna Micloșani, județul Muscel (azi, comuna Malu cu flori, județul Dâmbovița) se năștea, ca al treilea copil, Gheorghe, fiul lui Constantin Duță- Ștefan și al Mariei Duță. Copilăria și primii ani de școală s-au petrecut la Micloșani, într-un decor de basm. Fire sensibilă și talentată, Gheorghe Duță a manifestat de timpuriu o pronunțată înclinație către artă și literatură și sub ochiul atent al învățătorului Victorian Stănescu, a ”editat” la șapirograf, împreună cu alți colegi, o revistă școlară (”Aripioare”), care a fost trimisă prin țară și în capitală. Astfel, la numai 11 ani, micul artist din Micloșani era răsplătit, în urma unui concurs de reviste școlare, cu mențiune pe țară pentru poezie și desen din partea Casei Școalelor. Drumul era astfel, stabilit. Gheorghe Duță a plecat, ca elev de liceu, la Câmpulung-Muscel. A participat la multe concursuri de cultură și literatură și meritele i-au fost recunoscute prin diplome și premii. S-a...
4 poezii, 0 proze
La drumul ... cel bun
de Miclăuș Silvestru
Daruri multe n-am primit De la tata. Necăjit, O s-aștept la drumul bun Ce va fi... dar de Crăciun!!!
Egoistul
de Stelian STANCU
Timpul alene le așterne Clipele în desaga sa Au mai rămas a fi perene Gândul cel bun și dragostea. Viața e un tic-tac necontenit Formăm impresii la-nceput Dar când el ceasul rămâne mut Actorul vieții...
Singură... nu sunt
de Crina Dobre
Îmi amestec moleculele într-un mare gol... Mă las purtată din întuneric spre lumină de către oameni pe care nu îi cunosc. Sunt oameni simpli, fără fețe... De fiecare dată când mă pierd, ei mă iau de...
Basm maramuresean
de Sorin Teodoriu
A fost odata ca niciodata un mare imparat-mare, la statura si la sfat. Il chema Bodoganel si domnea in nordul tarii Romanesti, undeva prin Baia Mare. Si el avea trei flacai, falnici ca brazii, din...
Rusaliile
de Emil Iliescu
Rusaliile Casa doamnei Lucreția Popescu se profila la marginea orașului de munte, tainică, prin faptul că era înconjurată de pâlcuri de brazi argintii, și pură prin albul care o îmbrăca acum, iarna,...
Pe muchie de cuțit VII
de Sofia Sinca
După Cioran \'\'viața este un mod de a învăța să exiști’’. Conștient că nu ești singur la anaghie, încerci să privești în jurul tău, să treci prin necazurile vieții ce se derulează ciclic, să cauți...
