"La depresie" – 23931 rezultate
0.02 secundeMeilisearchprofa-la-liceu
Jurnalul unei profe de liceu
indemn-la-nesupunere
Îndemn la nesupunere
de Liviu Nanu
cronici_eliad
Cronici pentru evenimentele de la Casa Eliad
de Radu Herinean
critica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Paul Alexandrescu
M-am născut pe 29 aprilie 1985 la Tulcea. Mutându-mă la o vârstă foarte fragedă în Brăila, am avut parte de o copilărie simplă și plăcută la țară într-o atmosferă tipic crengiană. Am inceput să scriu poezii pe la 13 ani și am continuat în liceu în general pe tema metafizică a misterelor de nedeslușit ale vieții și futilitatea deranjantă a încercărilor noastre de a afla scopul propriei existențe ce duce de obicei la depresie. Prin liceu, am început să scriu proză, câștigând pe parcurs cateva concursuri de "short stories" în limba engleză și încercând în general să abordez tema geniului dintr-o perspectivă nouă. Totodată doresc să stimulez cititorul să își pună constant întrebări , să emită ipoteze, pentru că până la urmă, viața chiar nu are sens dacă nu încercăm să provocăm destinul. Destul de ironic, mă pregătesc să termin facultatea de Automatică și Calculatoare pe meleaguri bucureștene și lucrez ca web-designer și programator
22 poezii, 0 proze
Monica Dinu
Gresesc mai mereu si ma impiedic in nimicuri,plang cand vad atata ura si atata ingnoranta in jurul meu...ce e mai rau...le pun pe toate undeva adanc intr-un locusor ...undeva in suflet...o suma de lovituri si de atacuri directe ma pot duce la o depresie crunta pentru ca asta sunt eu!In rest...ce se vede din mine:o fata vesela si sociabila ,deschisa sprea orice,plina,plina de viata.Urmeaza sa vedeti voi ce simt de fapt sub aceasta masca a fetitei mereu bine dispuse.
2 poezii, 0 proze
Leonid Andreev
Leonid Nikolaievich Andreev (9 August 1871 – 12 September, 1919) a fost dramaturg nuvelist și fotograf, lider al mișcării expresioniste în literatura rusă, unul dintre cei mai de succes scriitori ruși dintre anii 1902-1914. S-a născut în provincia Oryol, Rusia. Studiază inițial dreptul la care renunță, însă, pentru a urma o carieră literară. Trece prin perioade de cruntă depresie în timpul studenției, fiind, de multe ori, aproape de sinucidere. Întâlnirea cu Maxim Gorky este decisivă pentru Andreev; Gorky îl sprijină în cariera sa literară, mijlocind mediatizarea acestuia. După acest moment, a fost unul dintre cei mai prolifici și de succes autori din Rusia. Prima sa colecție de povestiri apare în 1901 și se vinde foarte repede, într-un tiraj de 250.000 de exemplare. În scurt timp, însă, își șochează publicul cu exentricitățile sale. Idealist și rebel, Andreev își petrece ultimii ani din viață într-o mare penurie materială, în Finlanda, unde se retrăsese din cauza succesului...
0 poezii, 0 proze
Constantin Fântâneru
Constantin Fântâneru (n. 1 ianuarie 1907, Glodu, județul Argeș, după unele surse în satul Budișteni, Argeș – d. 21 martie 1975, Ștefănești, județul Argeș) a fost un scriitor român care a activat și publicat cu precădere în perioada interbelică. Un veșnic neadaptat, l-a făcut să scrie pe Eugen Ionescu, cu care a fost prieten în tinerețe, că „nu se simte bine nici la oraș, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”. Elenist, a fost profesorul de limbă greacă al lui Constantin Noica. În anul 1932 a publicat singurul său roman, numit „Interior”, roman al adolescentului întârziat. În anul 1942 suferă o depresie nervoasă, din care își revine cu greutate, în anul 1948, când devine profesor de țară. Uitat o bună bucată de vreme, este recuperat în perioada recentă, operele sale (puține la număr) fiind republicate și bucurându-se de interesul moderat al criticii literare. A fost un prozator, critic literar, poet și dramaturg român. Activitate publicistică la Prezentul, apoi la Universul...
1 poezii, 0 proze
hose pablo
Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...
141 poezii, 0 proze
corina coman
Sunt născută la 04.07.1964, în partea de nord-est a Podișului Transilvaniei, în Depresiunea Bistriței, localitatea Lechința (în germană Lechnitz - "Pârâul uscat"), o așezare minunată, preponderent deluroasă. Am fost un copil imposibil, am făcut clasa I-a de două ori, prima oară cu fratele meu mai mare, când aveam cinci ani, în localitatea natală, iar în clasa a VI-a nu am mai vrut să merg la școala, decât cu condiția ca mama să mă mute la școala cea mai bună din Bistrița. De atunci mi-am croit drumul singură. Sunt mama unui băiat de excepție, sunt economist și uneori încerc să scriu… poezie.
7 poezii, 0 proze
cemeteryum
Cuvintele sunt de prisos aici, sunt doar o prelungire a eternei depresii a unui suflet pierdut in aceasta realitate moarta si fara mila. Sunt doar un tanar de 19 ani satul de tot si de toti, inconjurat de prosti si de inculti, fortat sa-i suport zi de zi pana la refuz si pana la o eventuala migrena care ma acompaniaza trista in intunericul noptii. Imi place sa-mi exteriorizez sentimentele prin poezie, careia incerc sa-i ofer o tenta cat mai intunecata, cat mai trista si cat mai neagra! Binenteles, imi place muzica rock, sunt fan In Flames si imi place sa scriu poezii ascultand Cradle of Filth si Dimmu Borgir dar nu numai.
1 poezii, 0 proze
Raluca Oana Helgiu
,,Nu există întâmplare, fatalitate care să împiedice, să oprească sau să deturneze un suflet decis de la înfăptuirea hotărârii sale." Acum câțiva ani de zile, am avut șansa să-mi public primul volum de proză scurtă, care se numește: ,,Jurnalul unei depresive». La lansarea de carte, care a avut loc la Colegiul German Goethe din București, Sorin Preda a spus, faptul că: ,,În Constituția lumii ar mai trebui inclus un drept, pe lângă cele deja existente: dreptul de a exista literar, de a debuta. Nu e ușor și nici la îndemâna oricui să scrie o carte fără a ști că ea va fi publicată cândva. Raluca Oana Helgiu e un caz fericit. A ajutat-o perseverența de stirpe germană, talentul și năvala colțoasă a unor confesiuni rostite în gura mare. Cartea ei este un început și o confirmare. Ea arată cât de important este pentru un tânăr să fie posesorul a două aripi tipografice. Sunt sigur că ele o vor ajuta pe Raluca Oana Helgiu să se înalțe literar cât mai sus!” Am câștigat premiul de literatură în...
62 poezii, 0 proze
oprea carmen
ma dilat ma contract rad cu toti dinti si buzele se transforma in uragane sub umbra felinarelor. ma ascund de mine prin mine ciudata fire fabuleaza pe goliciunea treptelor in spirala.tot ce se intampla in varful picioarelor ma infioara.ma disec si autopsia ce m a ciopartit in romburi curbate in linia stramba dar atat de dreapta a orizontului ce mi rade in fata ziua si noaptea intreaga , autopsia s-a contaminat cu depresia fetei defecte.sunt frumoasa sau urata trista sau destrabalata nimic sau toate la un loc ,strabat valurile ce sunt strajuite de plusuri , pulsari maniace sau minusuri chinuitoare , dibace si ingrozitor de nevrozate , valurile peste sau sub normal ma traverseaza precum mersul trenurilor personale rapide accelerate la suprafata caci in adancimea haotica devin toate impersonale.se vede se aude se spune dar nu se stie cu siguranta...
1 poezii, 0 proze
Virginia Woolf
Virginia Woolf (n. 25 ianuarie 1882, Londra, d. 28 martie 1941, Rodmell) a fost o scriitoare și eseistă engleză, una dintre precursoarele romanului modern. Între cele două războaie mondiale, a fost o figură marcantă a societății literare londoneze și membră a grupului Bloomsbury. Virginia Woolf (născută Virginia Stephen) s-a născut la Londra, a crescut și și-a făcut educația într-o familie victoriană clasică. În 1895, în urma morții mamei, a făcut primul episod de depresiune afectivă dintr-o lungă serie ce i-a urmat. După moartea tatălui său (Sir Leslie Stephen, redactor și critic literar) în 1904, s-a mutat împreună cu sora sa Vanessa într-o casă din Bloomsbury, unde s-a format cercul de intelectuali cunoscut sub numele de Bloomsbury Group. Virginia Woolf și-a început cariera de scriitoare în 1905, publicând în suplimentul literar al ziarului The Times. În 1912 se căsătorește cu Leonard Woolf, funcționar și teoretician politic. Primul ei roman, The Voyage Out, este publicat în anul...
1 poezii, 0 proze
La depresie
de popescu mirel
A face tot în timp real… Situații neconcludente… Greul, a dovedi Imposibilitatea vede. Gândire închisă, neputință… Dispare orișice dorință Închis în negru-alb stau viu Dorea să devin, ce?! Nu știu…...
în timp ce spălam vase
de Ciupureanu Dan
m-a lovit o dorință apăsătoare de-a mă face poet auzisem că poeții sunt nebuni iar nebunia începe de la depresie și-am închis ochii apa curgea în continuare din robinet pentru o fracțiune de secundă...
Limite
de Paul Pietraru
- O foloseai destul de mult la cumpărături, la serviciu o dată pe săptămână, chiar mai des, dar nu țin minte să fi suferit așa ca acum. Dimineața îți montam ortezele, te verticalizai cu portalul, te...
natura moartă ca un zombie se prelinge eviscerată din tablouri
de Bogdan Geana
am aspirații de arhetip și incongruențe de safir în absența razelor de soare, mi s-au aprins călcăiele după o floare, umblu desculț prin sere și fluier a pagubă, acestea fiind scrise am rupt-o la...
Povestea unei rochii roșii (2)
de Sorin Teodoriu
E ceva vreme de când încerc să deschid ușa, apăs pe clanță, împing-trag, o simt cum se opune, înțepenește, se zbate lemnul în spațiul îngust cât îi permite mișcarea, ușa rămâne în continuare închisă,...
Maxime 6
de razvan rachieriu
91.Veleitățile resping adevărurile care dau justificări sensurilor şi care conturează dreptatea. 92.Veleitățile se îndepărtează de logic şi imprimă pe viață nejustificările şi falsitățile....
