Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Iustin Panța sau echilibrul absent"333 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
39 rezultate
IP

Iustin Panța

AutorClasic

7 poezii, 0 proze

IP

Iustin Panța

AutorClasic

test de biografie la un autor fara date deja existent in lista autorilor

0 poezii, 0 proze

Arsenie PapaciocAP

Arsenie Papacioc

AutorClasic

Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița) este un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenența la Mișcarea Legionară. S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud. Considerat unul dintre cei mai importanți...

1 poezii, 0 proze

Iustin UngureanuIU

Iustin Ungureanu

AutorAtelier

Nimic deosebit ce poate fi mentionat. justyn_1902@yahoo.com

6 poezii, 0 proze

IT

Iustin Teodora

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

iulian-iustin melinteIM

iulian-iustin melinte

AutorAtelier

9 poezii, 0 proze

DI

Dumitriu Lucian Iustin

AutorAtelier

Top Secret

1 poezii, 0 proze

IC

Iustina Daniela Cucu

AutorAtelier

Sunt medic rezident anul 4 in Medicina de Laborator. Debutul literar mi l-am facut intr-o revista care se edita la Brasov,(in 1997) Ecran Magazin unde mi s-au publicat in doua randuri cate 2 sau 3 poezii. Am mai avut si alte poezii publicate, intr-o revista literara care se edita la Tecuci, dar fata decat am scris am publicat foarte putin si asta pentru ca nu-mi facusem un scop din asta. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Am 36 de ani, liceul l-am absolvit la Vaslui( promotia 1992-1993-Liceul Mihail Kogalniceanu) iar Facultatea de Medicina la Bucuresti.(Carol Davila)

108 poezii, 0 proze

Maftei Florentina-IustinaMF

Maftei Florentina-Iustina

AutorAtelier

Sunt sutdenta la facultatea "Stiinta Calculatoarelor" specializare "calculatoare si tehnologia informatiei".

2 poezii, 0 proze

Iustin Panța sau echilibrul absent

de Florin Hălălău

Am aflat despre poezia lui Iustin Panța din primul lui volum, „Obiecte mișcate”, apărut la Editura Eminescu în 1991. Cartea luase premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Ceea ce m-a frapat de...

ArticolAtelier

O iarna ca nealta

de Alexandru Uiuiu

- Aici am băut cel mai bun ceai din viața mea... ăsta-i adevărul! - E cald, e bun. Suntem înăuntru... A fi înăuntru însemna mult. De luni de zile orașul era acoperit de polei, învelit în acea...

ProzăAtelier

Iustin Panța– viu și absent

de Alexandru Uiuiu

Iustin avea marea calitate și știință de a se bucura. O bucurie pe care o au numai deținătorii Spiritului îi lumina chipul de fiecare dată cînd o idee cobora din lumea ei și se arăta fertilă între...

ProzăAtelier

Colocviul Național „Zilele Poeziei Iustin Panța”, ediția a X-a, Sibiu, 4-5 noiembrie 2011

de Stefan Doru Dancus

Material primit din partea conducerii USR – filiala Sibiu În acest an, Premiul Național de Poezie Iustin Panța care este susținut financiar de USR, a fost substanțial îmbunătățit, ca valoare în bani,...

PoezieAtelier

Lucrurile de lângă noi ajung nubile

de Iustin Panța

Lucrurile de lângă noi cresc de parcă ar fi niște copii și-i privim într-o zi surprinși că au ajuns oameni în toată firea nu ne vine să credem când le găsim în buzunare țigări sau când îi surprindem...

PoezieClasic

poezia din viață

de mihai curtean

1. câteodată se poate întâmpla un fel de îngemănare între poezie și viață, care poate să facă și din poezie ceva mai profund, și din viață ceva mai profund. adică, poate să adâncească atât sensul...

EseuAtelier

Andra Rotaru si sorin despoT la Euridice

de Sorin DespoT

Miercuri, 9 aprilie 2009, ora 18:00, la biblioteca “Mihail Sadoveanu”, în cadrul cenaclului Euridice, citesc: - Andra Rotaru n. 05.01.1980, Bucuresti debut, poezie : \"Într-un pat sub cearșaful...

Atelier

“Lemur” de Andra Rotaru, la Librăria Bastilia

de Marius Surleac

Miercuri, 19 decembrie 2012, de la ora 18:30, la Librăria Bastilia din București (Piața Romană nr. 5), Andra Rotaru va citi din noul său volum de poezii, “Lemur”, apărut recent la Editura Cartea...

Atelier

\"Iezistă o ixplicațe\"

de Stefan Doru Dancus

Se pare că unul din marii noștri critici literari contemporani a făcut o pasiune ciudățică pentru un confrate mai tânăr de la Cluj. Se spune că cei doi s-au întâlnit anul trecut la mare (Marea...

Atelier

Institutul Blecher

de felix nicolau

Institutul Blecher vă invită duminică, 22 noiembrie 2009, la ora 14.30, în Dharma Bar, str. Blănari, nr. 9, sect. 3, la întâlnirea cu poeții Mugur GROSU și STOIAN G. Bogdan (SGB). A șaptea ediție a...

Atelier

Profesorul și criticul Mircea Martin a împlinit 70 de ani.

de Petruț Pârvescu

Îmi este greu, aproape imposibil, să prezint, în câteva cuvinte, personalitatea domnului profesor, imaginea unui Om care, cred, nu mai are nevoie de prezentări: Mircea Martin. Profesor universitar,...

Atelier