iulian-iustin melinte

De astă noapte, Toamna doarme cu mine în pat s-a strecurat încet unduindu-și trupul de fecioară Pe ochi, pe gură cu parfumu-i m-a sărutat și-am început sa sper pentru a nu știu câta

Lumina din suflet c-un zambet o aprinde caci uite Toamna paseste printre vise Uitarii vrea cu tot dinadinsul a ne vinde pe noi muritorii amintiti in istorii

Sfâșiata zi Noaptea,împlântă-ți buzele în inima mea soarbe-mi dorul ca dintr-un aurit pocal și seacă-mă de tot, arid pământ să devin, să aștept

Săracul bogat Am cunoscut odată un om Care nici scrumieră nu avea, pentru tigarile-i putine, nici cană din care să bea. Mânca cu amândouă mâinile dintr-o

Alt anotimp Mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare Sau mai știu eu cum. Mie să-mi zici doar Alt anotimp, căci calendarul meu e

Și totuși, plec... Pregătește-mi încălțările și toiagul iubito. Mâine dis-de-dimineață voi urca munții mei, de-o săptămână. Îmi voi lăsa acasă sufletul, ca

Liniile dintre noi Între noi, timpul a așezat niște munți Și mai multe ape a așezat destinul Fâșii de durere brăzdeaz-a noastre frunți Iar în piept

Umbre Iubito, ne-au rămas umbrele pe așternut Și dimineață, uite, încă nu se face Hai să ne-ntoarcem, s-o luăm de la-nceput Și