"Isus cel bun ne ocrotește" – 6004 rezultate
0.02 secundeMeilisearchIoan Teologul
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie. Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedeu, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul. El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov. Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domițian între...
5 poezii, 0 proze
Elisabeta Branoiu
http://www.myebook.com/index.php?option=ebook&id=99371 Sunt o ființă simplă, modestă, doresc ca Sufletul meu să rămână pururi un spirit nobil, plin de morală și demnitate. Îmi place Literatura... Consider că progresul material și spiritual al umanitații este urmarea unor valori pe care civilizația omenească a știut să le transmită de-a lungul istoriei în mai toate marile opere ale literaturii Din multitudinea de argumente care susțin această afirmație, gândul mă poartă către primele Scrieri Literare, Evangheliile Apostolilor lui Iisus, opere din care pot fi extrase "invățăminte bune pentru suflet și înfrumusețarea vieții". "Una din marile greșeli ale omului, este că, fuge de cruce, fuge de suferință!" spune Pr. Arsenie Papacioc. "Cel mai profund sentiment de dragoste față de fratele tău, este acela de a-i spune adevărul” – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul Sa biruim prin blandete pe cei care ne-au ofensat; sa-i castigam prin evlavia noastra! Sa lasam sa-i pedepseasca cugetul lor si...
309 poezii, 0 proze
Anton Vasile
În 1993 am participat la Concours Rousseau, organizat de Ambassade de France en Roumanie. Am publicat în revista Magazin cultural, articolele: Omul, diavolul și iraționalul, nr.41(2500 din 13 septembrie 2005, Omenirea -între optimism și pesimism, în nr.38(2445) din 23 septembrie 2004, Despre sufletul pereche, în nr.49(2508) din 8 decembrie 2005 și De la facerea lumii la nașterea lui Iisus, în nr. 15(2422) din 15 aprilie 2004. Cel mai important lucru în viață este să fac ceva pentru alții: asta dă sens și farmec vieții. Adresa email:antonvasileiasi@gmail.com Tel: 0748 867879;0332 404935
39 poezii, 0 proze
François Mauriac
11 octombrie 1885 - se naste la Bordeaux, dintr-o familie catolica apartinand marii burghezii 1886 - moare tatal sau 1897 - scoala calugarilor marianistes 1901 - elev liceu Bordeaux 1903 - da licenta in litere la Facultatea de Litere din Bordeaux 1909 - ,,Maini impreunate\" - volum poeme 1911 - ,,Ramas bun adolescentei\' 1913 - se casatoreste cu Jeanne Lafon (va avea doi fii si doua fiice) 1914 - ,,Toga\" 1920 - ,,Carnea si sangele\" 1921 - ,,Prioritati\" 1922 - Sarutul dat leprosului\" 1923 - ,,Fluviul de foc\" 1924 - ,,Raul\" 1925 - ,,Desertul iubirii\" - roman distins cu premiul ,,Le Prix du Roman\" 1928 - ,,Destine\", ,,Trei povestiri\", ,,Viata lui Jean Racine\" 1929 - ,,Dumnezeu si Mamona\" 1932 - ales presedinte al Societatii Oamenilor de Litere; ,,Cuibul de vipere\" 1933 - ales membru al Academiei Franceze 1935 - ,,Sfarsitul noptii\" 1936 - ,,Ingerii negri\", ,,Viata lui Isus\" 1938 - ,,Cufundari\" 1939 - ,,Drumurile marii\" 1941 - ,,Fatarnica\" 1945 - ,,Cei ce nu sunt...
0 poezii, 0 proze
Harry White de Danciu
din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...
0 poezii, 0 proze
Bogdan Dincescu
Oracle developer de prin 1997... Engleza, franceza. Biblia. JN Darby, W Kelly, H Rossier, Christian Briem... www.stempublishing.com www.bibliquest.org Refuzat sa intru in PCR in 1988. Altii, in schimb, mari membri de Partid si fii de securisti au fost si "revolutionari"... Ma doare cat de multi merg la pierzare pt ca nu vor sa il cunoasca pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, singurul om care are viata in El Insusi, viata pe care o poate da oricarui alt om ... "El sa creasca, iar eu sa ma micsorez..."
12 poezii, 0 proze
Nicolae Petre Stan
- Membru al Societății Scriitorilor Români - 2008 - Președintele Cenaclului literar-artistic "Marin Giurcă" - În 1979 fondează cenaclul "Prometeu", al Combinatului Siderurgic Călărași - Fondator al publicației "Orizont Călărășean" - 2003 Volume: - Versuri - volum colectiv, Ed. Litera, București, 1988 - Sperietoare fără surâs, Ed. Agora, Călărași, 1999, Premiul de debut al Concursului "Alexandru Odobescu" - 1999 - Șotron cu Isus, Ed. Agora, Călărași, 2000 - Clepsidra vie, Ed. Agora, Călărași, 2001 - Fântâna din ochiul tăcerii, volum colectiv, Ed. Amurg Sentimental, bucurești, 2002 - Aproape de noi, volum colectiv, Ed. Amurg Sentimental, București, 2003 - Colecționarul de greieri, Ed. Alas, Călărași, 2004 - Pașaport pentru Rai, Ed. Alas, Călărași, 2005 - Pamflete în Still FM, E. Ana, Călărași, 2006 -Pamflete în stil... N.P. Stan, Ed. Grafopress, Călărași, 2007 - Urlalia, Ed. Societatea Scriitorilor Români, București, 2008 - Cronica unor alegeri de pomină, Ed. Grafopress, Călărași, 2009...
24 poezii, 0 proze
Gheorghe Muntean
Important și devotat membru al mișcării creștine „Oastea Domnului”, Gheorghe Muntean a fost printre primii poeți din zona orașului Călan, care s-a făcut afirmat la începutul secolului al XX-lea. S-a născut în anul 1895, satul Batiz și a fost singurul fiu al părinților săi, Gheorghe și Firuța. În anul marii uniri s-a căsătorit cu soția sa Maria, alături de care a avut patru copii. Se înscrie în mișcarea Oastea Domnului încă din primii ani de la fondare, după 1923. În anul 1935 a debutat cu volumul de versuri creștine „Isus ne îmbie crucea”, tipărit la tipografia preotului Iosif Trifa, bun prieten. S-a stins în spitalul din Deva, în dimineața zilei de 4 ianuarie 1937.
1 poezii, 0 proze
ISIS_EYE
Facultatea de Litere -Iasi
5 poezii, 0 proze
Lorena-Magdalena Simota
3 poezii, 0 proze
Isus cel bun ne ocrotește
de Toth Arpád
Isus cel bun ne ocrotește, sus la Domnul ne păzește, urcând la Dumnezeu cel bun, stă pe tronul lui acum. Cel ce s-a numit Isus, este Dumnezeu, precum ne-a spus. L-a protejat al lui tată, binele din...
Tragedia Apollon_Actul 5_Scena 3
de Stelian STANCU
- continuare - ACTUL 5 Decăderea Troiei, atât fizic cât și spiritual. Cassandra refuză a accepta ajutorul lui Apollon, alegând eșafodul. Aceasta va duce la despărțirea lui Apollon de Alcor....
Sunt prea mic
de Toth Arpád
Sunt prea mic de statură, Depinzând de-o conjunctură, De Divin… ce îmi grăiește! Nu am bani, dar n-am nici case, N-am avut femei frumoase, Iar omul mai și greșește! S-adun bani înșelând statul, Sau...
HRISTOS A INVIAT!
de GETA NEDELCUU
Cu gândul doar la voi, din somn, eu m-a sculat Să vă spun dragi prieteni: \'Hristos a înviat!\" Căci, pentru noi, Iisus a fost sacrificat, Azi este Paștele! Hristos a înviat! Adevarat a înviat!...
Delicatețea, o floare rară
de ilorian paunoiu
Gândul meu și-al dumitale/ Facă-l Dumnezeu o floare!” Am uitat de natură, de acest univers creat de Dumnezeu cu toate minunățiile lui și am uitat să trăim frumos nemaiștiind ce înseamnă iubirea...
SCRISOARE PENTRU MOȘ CRÃCIUN
de Simina Silvia Șcladan
SCRISOARE PENTRU MOȘ CRÃCIUN Moș Crăciun cel bun și drag, Noi iar te-așteptăm în prag, Tu ne-aduci mereu multe jucării Și ne dăruiești numai bucurii. Eu te rog frumos dragă Moș Crăciune, Căci am fost...
Nunta din Cana Galileea
de Autor anonim - colinde
Nunta din Cana Galileea La nunta ce s-a-ntâmplat În Cana Galileea, - bis Fost-a și Isus chemat, Și vrând triști a nu-i lăsa A venit cu maică-sa. Șezând la masă și bând Băutură ne-ajungând, Toți cei...
TU AI PLECAT, BÃIATUL MEU
de Mircea Braslasu
Nu știu cum te-ai îndurat De-ai plecat și m-ai lăsat Eu stau și plâng și plâng mereu Imi este din ce în ce mai greu. Băiatul meu, tu te-ai dus Acolo sus la Domnul Isus Eu te aștept, te aștept mereu...
despre emilian cu dragoste
de emilian valeriu pal
candid mă, emi, mă, de cîte ori ți-am zis să nu mă mai plîngi că doar n-ai rămas singurul bărbat de pe lumea aceasta care nu deschide umbrela în casă de teamă să nu vină ploaia... poate în latină...
Ultima verba
de Cincinat Pavelescu
Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din...
