"Iraida din Stratica" – 46 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIraida din Stratica
de marshall
Mă izbesc de capul curios cu-o grindă Și mai bucuros, că încă nu e fața mea, Mă alint cu-o foame lesne de cuvinte Până unde poate lemnul cuvânta. Am să pun o mână peste care fierul Nici încins nu...
Cândva
de nica ioana
Seara mereu mă gândesc la el. Aștept să-mi zâmbească cu părul lui cret și grizonat și să-mi spună lucruri banale în care să descopăr adevărate filozofii și să simt împlinită, ca și când mi-aș fi...
Zi si noapte
de nica ioana
Se face iar noapte…si te strig...dar nu-ti stiu numele. Stiu doar ca te astept…sa ingani alaturi in noptile sufocante, sa-mi racoresti umerii cu suflarea ta sau sa-mi oxigenezi creierul in momentele...
Taina Cununiei - cale către desăvârșirea persoanei umane
de Ștefan ZARÃ
Taina Cununiei – cale către desăvârșirea persoanei umane prof. drd. Ștefan ZARÃ Epoca noastră atât de mult secularizată, în care parcă nimeni și nimic nu mai este la locul lui, ne pretinde o...
Ședința din martie 1951 a Academiei Române
de Cucu Constantin
Pe data de 7 martie 1951 un pâlc de titani s-au reunit în cadrul unei ședințe a Academiei Române, cu scopul de a decide dacă ar trebui sau nu să se accepte oferta unui sculptor stabilit în...
...căutarea eternului, în altă parte decât aici!
de nicu brezoianu
Îmi reține atenția un citat din Alain, profesor de filozofie al lui Andre Maurois: Suntem totdeauna în căutarea eternului în altă parte decât aici; totdeauna ne îndreptăm ochii minții spre alte...
schizo-phonic
de Anghel Geicu
aud un avion zburând cu picioarele pasagerii din el consumă coniacul din sfârcuri de cangur pe o bancă în halta traian boschetarii și-o trag cu rândul pe lapte nu se mai bate nimeni copiii sug cipuri...
Mintea
de DeadFormy
În negurile minții mele un psiholog observă dorința de a ieși din cripta de durere a veșnicii morți, în care fusesem adus de măreția prietenului cel mai bun: calculatorul care gândea singur. Acel...
Luna
de Tufaru Ramona
E noapte afara si in inima mea iar luna si-a facut din nou aparitia pe cer.O,Doamne ce luna! Ma-nvaluie cu frumusetea ei,ma poarta pe taramuri necunoscute,imi ghideaza pasii,este langa mine,ii simt...
Amurg
de Nicolae Diaconescu
Amurg Înainta cu mișcări de balerină ocolind nămeții de zăpadă pe o stradă lăturalnică din centrul Bucurștiului. Emana atâta grație, feminătate! Aș fi îmbrățișat-o deși o vedeam pentru prima dată...
Amurg
de Nicolae Diaconescu
Amurg Înainta cu mișcări de balerină ocolind nămeții de zăpadă pe o stradă lăturalnică din centrul Bucurștiului Emana atâta grație, feminătate! Aș fi îmbrățișat-o deși o vedeam pentru prima dată...
trecerea brusca
de angela furtuna
te poți apleca peste lume peste cer peste pervaz peste văzul de orb continuându-ți traiectoria până la miezul de foc ca și cum ai fi un fir de lumină ce se despletește singur la nesfârșit un alint de...
Fulg de stea
de Emilia Luca
Aseară a bătut în geam Un puf de păpădie Așa credeam când l-am văzut Ușor și diafan precum un fulg. L-am poftit în casă și priveam Ce gingas se mișca, ce frumos dansa Lumini strălucitoare cum iradia...
Ca-ta-stro-fal
de Simion Cozmescu
atârn de la umeri în jos mersul mi-e mai mult o fluturare curgerea morții mele s-a oprit în fiicele cerului vorbele mă găsesc fără să mă caute mâna-mi schițează o mângâiere aici ar trebui să fie...
Aventura misticului. Prea multe umbre, prea multă lumină
de razvan rachieriu
Un mistic vroia să descopere realitatea paralelă pe care o credea realitatea supremă alfa și omega Graalul vieții a făcut meditații esoterice a apelat la ocultism și spiritism însă degeaba atunci a...
Aventura misticului. Prea multe umbre, prea multă lumină
de razvan rachieriu
Un mistic vroia să descopere realitatea paralelă pe care o credea realitatea supremă alfa și omega Graalul vieții a făcut meditații esoterice a apelat la ocultism și spiritism însă degeaba atunci a...
Prețul prieteniei
de Nicolae Diaconescu
Prețul prieteniei Fără prieteni viața ar fi tristă. Dar oare, eu am avut prieteni adevărați? Am știut să-i aleg? Pe Rică l-am cunoscut stând la coadă să primesc repartiția în Căminul Studențesc din...
IUBIREA
de Toth Arpád
Dedicată Mamei Divine, cea care mi-a călăuzit pașii. Dedicată fiului ei Iisus, care de atâtea ori m-a înțeles și m-a iertat. Dedicată Tatălui Dumnezeu , martor detașat din Ceruri, care mi-a privit...
viața de-a gata
de cristian catalinoiu
aici poți găsi raspuns la întrebările tale mi s-a spus era simplu și incitant un răspuns la toate întrebările am înțeles că va fi structurat după felul lor lungime lățime adâncime tematică o mulțime...
Feerie portocalie
de Adriana Bochis
Stateau intinsi unul in altul pe tarmul aflat foarte aproape de capatul lumii: el, cu mana facuta palnie, turna vise de sticla in paharele genelor ei catarate pe cer; ea, cu parul ud, incalcit langa...
