Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Intrus, invulnerabil"12297 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Sfântul Ioan Gură de AurSA

Sfântul Ioan Gură de Aur

AutorClasic

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie)...

5 poezii, 0 proze

Ana Maria DamocAD

Ana Maria Damoc

AutorAtelier

Născută: întrun sat reședință de comună a jud. Iași, școală absolvită:prea puțină pentru a ma crede om de litere.........doar școala primară. 8 clase adică....nu că nu aș fi vrut mai multă invățătură dar mai mult nu s-a putut(nu vreau sa spun de ce) Publicații:Ziarul local Viitorul- dacă se pune în calcul și la fel în revista Împreună- o revistă pentru persoane cu dizabilități(scurte articole și poezii) Planuri de viitor:să obțin cât de cât aprecierea pe www.poezie.ro și să demonstrez că pot oferi mult mai mult decat și-au inchipuit unii...... Gânduri după care mă ghidez: Sunt cu atât mai optimistă cu cât viața mă încearcă mai mult...Caut înțelesuri chiar și-n cel mai infim fir de nisip,dar rămân atâtea intrebări fara raspuns...De va fi o viață lungă îndelung voi cauta viața și sensul ei(în oricare parte o fi el) Viața merge înainte...indiferent că o voi face târâș ori grabiș, dar o voi face și eu! Fiind mereu aceeași!

1 poezii, 0 proze

Ioan TeologulIT

Ioan Teologul

AutorClasic

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie. Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedeu, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul. El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov. Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domițian între...

5 poezii, 0 proze

ZZZZ

ZZZ

AutorAtelier

Cand eram mic, eram foarte naiv; ascultam cu gura cascata povestile celor din jur si credeam tot ce auzeam. Eram convins ca daca intru in dulap si rostesc "itzi-bitzi iesi afara" diavolul va navali in camera mea, cerandu-mi socoteala. Eram convins ca tiganii fura copii si-i baga in sac, de aceea purtam mereu cu mine un briceag numai bun de taiat saci. Visurile imi erau frante de gropi, fara exceptie, drept pentru care am invatat sa mi le controlez. Cand vedeam groapa in care urma sa cad, ma trezeam. Multi ani nu am putut duce nici un vis pana la capat. Apoi am inceput scoala. nu ma intelegeam cu colegii; in pauze stateam intr-un colt si cantam la muzicuta. Suflam in muzicuta aia pana cand simteam ca o sa lesin. Fiind un copil bolnavicios, stateam mult timp prin spitale. De acolo am ramas cu cele mai frumoase amintiri. In spital citeam fara sa ma deranjeze nimeni, mama imi aducea bomboane, toata lumea se purta frumos cu mine si nici macar nu eram nevoit sa-mi fac temele. Daca cineva...

7 poezii, 0 proze

CR

cheregi raluca

AutorAtelier

scoala generala si gimnaziala la scoala generala nr 2 din motru, nu am intreprins nici o activitate care sa demonstreze vreo calitate intru-cat timiditatea ma tintuia intr-o banca de clasa. citirea unor carti intr-o vacanta mare cred ca m-a trezit, mi-a trezit gandirea. liceul la colegiul national george cosbuc, cls11. orele de romana in care profesoare imi spunea uneori:am vazut ca esti mai diferita, imi place cum gandesti; iar alteori: ce lenesa esti. nu am realizari in domeniul literaturii doar o participare la concursul marin sorescu de la valcea anul 2006. nimic nu e nou sub soare, universul este insa mare, din negura iese mereu ceva nou.

1 poezii, 0 proze

Roxana CamelyaRC

Roxana Camelya

AutorAtelier

Sunt multe de spus despre mine..:)..dar..cele mai importante elemente sunt: curioasa, romantica, perspicace, extrovertita..:D. Imi place foarte mult sa citesc..iar de fiecare data cand am timp liber..iau cate o carte si .."intru" profund in lumea fictiva..creata de autorul respectiv. Deoarece sunt studenta..am multe preocupari, dintre care..si scrisul.Nu sunt o scriitoare inraita..dar doresc sa-mi perfectionez lucrarile create..si poate..cine stie :D. Imi place sa studiez, sa lucrez pe computer. Sa editez poze and so on..:) Cam atat am avut de zis..:P Sper ca va plac poeziile si povestirile mele..:P (pe care le voi publica pe parcurs..pe acest site ) Have a good day :-)

1 poezii, 0 proze

Mirela VăleanuMV

Mirela Văleanu

AutorAtelier

Faptul că scriu...Nu mă ridică la rang de Poet! Îmi iau penița, tastatura, stiloul, reportofonul și tot ce folosesc întru desăvârșire, Mă așez confortabil și zugrăvesc imagini. .......................................... .......................................... Faptul că scriu, Nu înseamnă că sunt Poet...și mă scuzați, Încep să mă repet!

40 poezii, 0 proze

Wolfgang KleinWK

Wolfgang Klein

AutorAtelier

Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...

12 poezii, 0 proze

MM

Mitrofan (parintele Mitrofan)

AutorClasic

SCURTA LAMURIRE PENTRU CITITORI Textele care urmeaza sunt estrase din lucrarea Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian). Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: \"Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi, pentru intretinerea legaturii dintre cei in viata si cei plecati dintre ei [...]. Intr-o epoca in care gandul la moarte, sub influienta mentalitatii occidentale, este constant reprimat in favoarea unei atentii acordate exclusiv vietii pamantesti, cartea de fata reprezinta o indrumare nepretuita pentru sustinerea in inimile crestinilor ortodocsi a perspectivei pe care ne-a daruit-o Revelatia.\" (din prefata volumului 1 al editiei integrale, aparut in 1993 la Editura \"Anastasia\"). Fie ca Dumnezeu sa ne pomeneasca intru imparatia Lui, cu toti cei pe care-i purtam in ganduri si in inimi, vii sau mutati de la noi.

1 poezii, 0 proze

Nedelcu HoriaNH

Nedelcu Horia

AutorAtelier

inalt ca bradu' -- far' de continuare, balai, tumefiat de muza, golit de sensuri si de vomul cuvintelor aruncate in obraji de zana, albastrit in ochi de-atata cer cernit printre pelicula clipei, romantic pana'ntre labele picioarelor deznisipite de valuri molcom trecatoare, cu mintea aburita de drogul fonemului, cu inima mai la una, mai la alta ... dintre flori, caut linistea ce n-o voi apuca niciodat', sufletul fiindu-mi rob conflictului si creatiei de adanc intru inalt iaca c-am spus-o!

3 poezii, 0 proze

Intrus, invulnerabil

de Gabriel-Vincențiu Mălăescu

Intrus în propriul spațiu invidiez umbra alungând durerea săgetez fibrele bolnave de paradigma conceptelor inundătoare primordial neatinse. Invulnerabil în propriul spațiu mistific pașii ignorând...

PoezieAtelier

Rostirea lui Zalmoxis

de constantinescu constantin

Rostirea lui Zalmoxis Cum toate contopite guri de hăuri înghit ființă, neființă în fluctuante fuziuni rotitoare, dintru virgin început Rostirea durează în revărsare har invulnerabili arhei,...

PoezieAtelier

al cincilea mit

de Const MIU

AL CINCILEA MIT Prof. Dr. Const. MIU În această zi de 15 ianuarie, gândul și simțirea noastră se îndreaptă câtre Astrul ce ne tutelează sufletele, luminându-le și ocrotindu-le cu Lumina geniului său....

EseuAtelier

Stația 7 (n.)

de Romeo Rostas

- Îmi permiteți domnișoară? - Da, sigur, răspunse Eliza facând loc să se așeze unui domn în vârstă, o prezență stranie. În mâna stângă purta un geamantan din lemn, învelit cu o husă veche cu nasturi....

ProzăAtelier

Intrus în propriile simțuri

de Silviu Somesanu

Nu vreau să mă hazardez nici să cred în himere, desenez în cuvinte conturul, îi adaug în interior înțelesul dorit în fiecare zi. Ascult clipocitul clipelor în trecere și-n mă văd în ochiuri de apă,...

PoezieAtelier

Intrus de iarnă

de Daniel Bratu

Prin iarnă-s un intrus, ce se lipește De candele, de lacrimi și-n armură Își plimbă-un clopot ca pe-o umflătură, Ce bate-n el și inima-i rănește. Nici sănii nu mai vin pe-așa arsură, Pe pârtii doar...

PoezieAtelier

Sunt un intrus

de Silviu Somesanu

Tu-mi spui că sunt un șoim de fiecare dată când nu sunt, mă feresc de comparativele tale în care nu mă regăsesc cu nicio fantă, cu nicio umbră, doar c-un zâmbet carnivor rostogolit pe față ca o roată...

PoezieAtelier

Sunt un intrus în punctele de vedere

de Silviu Somesanu

Sunt o singurătate care nu se teme, caut înlăuntrul meu bucuriile inimii tale, mă îmbăt cu poveștile care mă răsfață. Tu ești vinovăția care nu mă lasă fără gânduri și arunci din mine bucățile de...

PoezieAtelier

Lui Johannes Brahms

de Jorge Luis Borges

Intrus în straturi sunt de mândre flori ce-n necuprinse zări ai risipit de viitor. Să nalț am năzuit spre-azur cântarea dulce de viori. Azi mă lipsesc, căci pentru-a te cinsti nu-i deajuns deșarta...

PoezieClasic

Un altfel de clovn

de Stefan Mircea

Ce simte un clovn Intrus, În lumea circului ireal? Resemnare. Admiră artista la trapez, Ce desenează paralele, Ale unor lumi aparte Cu aceeași esență. Elogiază dresoarea, Cu tigri jucăuși, Și gardul...

PoezieAtelier