"Intalnire in 2.." – 20054 rezultate
0.02 secundeMeilisearchCornel Ghica
Am aflat de mine, întâmplător. Cineva mi-a scris pe o bucată de hârtie ștampilată că m-am născut în data de 21 august 1975. De atunci, l-am crezut și am continuat să fiu singurul copil al părinților mei tineri. Eu tot timpul am fost copil și ei tot timpul tineri. Mai târziu, am aflat că absolvisem școala generală, liceul teoretic și o facultate de drept. Le făcusem într-un mod rebel, fără teamă, dar și fără rezultate excepționale; doar le bifasem într-un destin tipărit de mult. Între-timp mai făcusem și sport... și luasem medalii... și colindasem lumea. Aflasem că eram fericit și mă bucuram de prietenii mei. *** Din clasa a-2-a, am încercat să tot fiu poet. Ca un alchimist inconștient, am făcut experimente, am participat la tot felul de întâlniri cu caracter literar (...și nu numa'). Am și publicat (spre deliciul și bucuria familiei mele și a rudelor mele) în câteva tipărituri (mai mult sau mai puțin relevante). *** ...și tot trăind în lume am început să investesc. Apoi să câștig....
184 poezii, 0 proze
Părintele Serafim Rose
Serafim Rose, pe numele de mirean Eugene Dennis Rose, (n. 13 august 1934, San Diego - d. 2 septembrie 1982) a fost un călugăr ortodox american. A aparținut de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Deși nu a fost canonizat, este venerat ca sfânt de numeroși credincioși ortodocși. Parintele Serafim Rose - este considerat ca fiind primul american care preia si continua traditia sfintilor parinti. Seraphim RoseS-a nascut intr-o familie tipic americana de protestanti, in orasul San Diego, California. Numele de Eugene, dat la nastere, inseamna "nobil" sau nascut intr-o familie buna S-au întâlnit, Serafim Rose și Iisus Hristos, pentru a nu se mai despărți niciodată. În mod neașteptat pentru toată lumea, tânărul genial și boem, tipic în comportare pentru generația beat, devine un adevărat model de credință ortodoxă. Se va boteza în această religie, murind pentru lume și pentru păcate, implicându-se cu toată râvna în viața Ortodoxiei americane. Are bucuria să cunoască pe Sfântul Ioan...
1 poezii, 0 proze
Ela Victoria Luca
Născută la 27 septembrie 1969, în Constanța. Debut literar în revista liceului cu poezii. Din 1997, publică eseuri și articole în reviste de specialitate, ca autor și traducător ("Psihanaliza", București; "Le Carnet Psy", Paris; "Novos olhares sobre a Gestaçao e a Criança até os 3 anos", Lisabona). - Volume de poezie: "Întâlnire în alb", Editura Sitech, Craiova, martie 2006, sub egida www.poezie.ro "Insight", Editura BrumaR, Timișoara, octombrie 2007 - A mai fost publicată în: - ”24:ore” - „Symposion”-ul ieșean și „Virtualia 4”, Editura PIM, Iași, 2005, antologia de cenaclu coordonată de Alina Manole. - "Manifestul Român" (august 2005) - "Respiro" (decembrie 2005) - Antologia www.poezie.ro, "Ultima generație, primul val" (noiembrie, 2005) - "Mesagerul Olteniei" (ianuarie 2006) - "Cafeneaua literară" (ianuarie 2006) - "Oglinda literară" (aprilie 2006) - "Cultura", anul II, nr. 25, 8 iunie 2006 - eseul "Ars scribendi, între Eros și Thanatos: câteva repere pentru o psihanaliză a...
1148 poezii, 0 proze
mercean nicolae
Nicolae Mercean se naste in 1945 si moare in 1987 la Brasov. Urmeaza scoala generala in orasul natal si liceul in Turda. Este absolvent al facultatii de filologie din Cluj in 1973. Debutul publicistic are loc in 1971 in "Tribuna". Debuteaza editorial in volumul colectiv "Alpha" in 1985 cu ciclul de poeme "Vanatorul orb". Urmeaza volumul postum "A doua întâlnire" ed. Paralela 45 - 1999 Despre el au scris Laurentiu Ulici, Al.Condeeescu, Victor Felea si altii.
0 poezii, 0 proze
Raul Dorin Vasile But
Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...
22 poezii, 0 proze
Eva Anghelescu
Sunt un om obișnuit și am o viață aproape banală...Pentru că în meseria mea nu este loc de poezie și frumos, scrisul e ca o evadare... Nu am pretenția că am talent și nici nu vreau să fac paradă de studii pentru că nu scriu pentru critici ori pentru afirmare, ci pentru oamenii pentru care poezia înseamnă o întâlnire fericită între trăire, sentiment, idee, estetic și sublim. Chiar îi rog pe domnii critici să mă ignore. Cioran spunea că " e foarte greu să accepți să fii judecat de cineva care a suferit mai puțin decât tine...și cum fiecare se crede un Iov nerecunoscut...", în rest opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.
2 poezii, 0 proze
Magori Amelia
Absolventa a Liceului Ind. Auto nr.7 Constanta, promotia 1980. Cursuri contabilitate. Actualmente studenta la Universitatea Spiru Haret din Constanta. -Colaborări cu site-urile literare:www.agonia.ro, www.poezii.biz.ro, nerdan.myforum.ro, literatură-artă.myforum.ro, și bocancul-literar.ro, a fost punctul de întâlnire. În urma colaborării cu site-ul nerdan.myforum.ro , administrator fiind D-nul Daniel Neruț și sub directa îndrumare și susținere a Doamnei Rodica Elena Lupu, a văzut lumina tiparului cartea- antologie” Spiralele Vieții” la Editura ANAMAROL -14-Iulie-2006 -debutul in antologiea ” Spiralele Vieții” la Editura ANAMAROL București, ce-a reunit 19 poeți de pe internet. -11-August-2007- volumul de poezii " Bucati din inima mea" Editura ANAMAROL. Colaborari la diferite reviste.
20 poezii, 0 proze
Hugo Ball
Hugo Ball (n. 22 februarie 1886, Pirmasens, Germania, d. 14 septembrie 1927, San Abbondio, Suedia) a fost un scriitor care a participat la fondarea curentului dadaist din Zürich, reprezentat de Cabaretul Voltaire. S-a alăturat lui Max Reinhardt la Școala acestuia de Arte în 1910, fiind angajat ca regizor. Frecventează Café des Westens\", cafenea ce devine locul său de întâlnire cu tinerii poeții ca : Johannes R. Becher, Georg Heym, Richard Huelsenbeck, Klabund, și alții. Regizor la teatrul din Munchen în 1913 și colaborator la ziarul « Revoluția »( publicat de către F.S. Bachmair în 1913 ) împreună cu Seewald, J.R. Becher, Erich Mühsam. La puțin timp după izbucnirea războiului el și cu soția sa, Emmy Hennings, emigrează în Suedia. Amândoi s-au angajat imediat – Hugo ca pianist iar Emmy, a devenit cântăreață. În februarie 1916 el a fondat Cabaretul Voltaire în Zürich. I-a întâlnit pe Jean Arp, Janco, Tristan Tzara, și mai târziu pe Huelsenbeck și Serner. Intențiile sale față de...
3 poezii, 0 proze
mirela nicoleta hincianu
m-am nascut la rascruce de zari intalnite-n privire,in timp de decembrie sa vestesc iernii ca lacrima stie sa planga dalb.
13 poezii, 0 proze
marin preda
Romancier Se naste în 1927, in judetul Teleorman, la Silistea-Gumesti, în familia lui Tudor Calarasu Termina în sat sapte clase si, între 1937-1940, este elev la Scoala Normala din Abrud, continuata la Cristuru-Odorhei si, dupa aceea, la Bucuresti. Ia examenul de capacitate, dar renunta la scoala E functionar la Institutul de Statistica, face corectura la Timpul, unde debuteaza în 1942 cu schita Pârlitu. Încurajat, publica apoi proza si e remarcat de Eugen Lovinescu la cenaclul Sburatorul În 1948, debut editorial: Întâlnirea din pamânturi. Tânarul nuvelist plateste, si el, tribut realismului socialist, ca majoritatea scriitorilor din perioada "dictaturii proletariatului" (Desfasurarea s.a.) Prima sa capodopera este Morometii (vol. I- 1955; vol. II-1967), carte care a fost apoi ecranizata A mai scris romanele: Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Delirul, precum si a doua capodopera Cel mai iubit dintre pamânteni (1980), dupa care a fost gasit mort, în camera sa de creatie de la...
5 poezii, 0 proze
Intalnire in 2..
de Radu Alec
La cat de trist e timpul , la cat e de batran Ii pun o lumanare , si ii urez drum bun... Si ii soptesc in taina de te-o gasi vrodat\'... Sa-ti zica c-am iubit ,demult..demult ...o fat\' Si de va fi...
Seara de Poezie la Iasi
de Radu Herinean
MUZEUL LITERATURII ROMÂNE FUNDAÞIA ROMÂNÃ DE AJUTOR UMANITAR “Mihai Viteazul” w w w . p o e z i e . r o organizează VINERI, 4 APRILIE 2003, ORA 17 la GALERIILE “POD POGOR – FIUL” Cenaclul din Pod...
3 în 1
de Alina T. (Manole)
S-au inventat produsele 3 în 1: cafea, zahăr, glucoză s-au inventat și supele cu taieței, praf și piept deshidratat de ce nu s-ar inventa și căsătoriile cu copii sau divorț la pachet? O altă opțiune...
În reluare de la Cluj...Festivalul Eterna Epigramă
de Maria Prochipiuc
Cum de am ajuns la Cluj, aici e întrebarea, nu a fost o întâmplare, ci totul a venit așa de peste Prut, adică invitația la Festivalul de epigramă. Era prima dată când puteam să particip la un...
Cronica ultimei întâlniri in Backstage
de Irina Iacovescu
„Maestre, luminile în sală! “ Am ajuns la capătul unui drum, pentru a începe altul. Seara trecută, în Backstage, s-au aprins neoanele, lumina crudă a înlocuit galbenul pal al reflectoarelor. Ne-am...
la cules de mereoare
de Cătălin Al DOAMNEI
ne dădeam întâlnire în poeme cubiste lumea aceasta este un cub de gheață privește pereții cubului adus de la poli stăteam la rând pe linia specială de psihiatrie comutațională* ce cuvânt e acesta...
Contra - cronometru
de Marusia Ivanovici
CONTRA - CRONOMETRU 1. A fi vrut sa mai raman putin cu tine; macar o noapte si 13 secunde... 2. Stiam ca nu m-ai fi lasat vreo 15, era deja prea mult pentru o prima intalnire. 3. Ar fi insemnat sa-ti...
Liniștea de Cernobâl
de Viorel Darie
Liniștea de Cernobâl Pentru tinerii cu vârsta sub 30 de ani, cele întâmplate în anul 1986 la Centrala nucleară de la Cernobâl sunt în mare parte neștiute. În acest context, aș dori să aduc în memoria...
Amintiri (politice) din tinerețe
de Valentin Tascu
AMINTIRI (POLITICE) DIN TINEREÞE POVESTEA BÃRBII (1963 – 1977) Mă mândresc cu faptul că sunt unul dintre cei mai vechi și mai ales puținii care au fost purtători de barbă din regimul de tristă...
Punctul de întâlnire
de Stefanovic Zoran
Începutul: (Ciripit de păsărele, șuierul unui vânt domol. Ivan, un copil de opt ani, stă și meditează.) IVAN-GÂNDUL: Nouă și treizeci… Iar întârzie poștașul. Să-l aștept ori să mă duc până la chioșc,...
