"Instigare la realitate" – 842 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAugustin Buzura
Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, Maramureș) este un prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Urmează Liceul la Baia Mare. Absolvă Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). Renunță la profesia de medic psihiatru și se dedică literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale. Debutează cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 devine președintele Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei Cultura. Romane publicate Absenții (1970) Orgolii (1974) Fețele tăcerii (1974) Vocile nopții (1980) Refugii (1984) Drumul cenușii (1988) Recviem pentru nebuni și bestii (1999)
0 poezii, 0 proze
Instigare la realitate
de Marius Istrate
a-ți aduce aminte tăcerea privind o poză cu mănușile suflecate până subsuori urmărind încordat toate unghiurile care în clipa neterminată nelucrată a surprinderii ți-au scăpat printre degetele pe...
Instigare la nevisare, cu Florentina - Loredana Dalian
de Florentina-Loredana Dalian
Anul 2012 a fost pentru prozatoarea Florentina – Loredana Dalian, membră a „grupului Helis”- Slobozia, un context potrivit pentru a reveni în atenția publicului iubitor de literatură cu un nou volum....
Scrisoarea deținutului
de mihai nedelcu
Nota autorului: Acest text nu îmi aparține, este scrisoarea unui deținut al cărui destin tragic m-a impresionat profund și m-a determinat să depun toate eforturile pentru ca mărturia sa să se facă...
Basmul mitteleuropean al secolului XX
de Dragoș Vișan
Basmul mitteleuropean al secolului XX (Revoluția antiimperialistă și Ferdinand I) Prin câte disperări trec și prin câte voi mai trece cu inima atât de rece... Mă simt eu european?! Nu am firea, nici...
\"Liber superbus. Povestiri indecente din războiul civil (1994-2002)\" de Mădălin Roșioru
de Dragoș Vișan
1. Scriitura “experimentului ®” la Mădălin Roșioru Volumul de proză autoconfesivă Liber superbus. Povestiri indecente din războiul civil (1994-2002) de Mădălin Roșioru reprezintă, la modul...
Dialoguri, altfel decât ale lui Platon
de Nicolae VASILE
Dialoguri, altfel decât ale lui Platon Dialogul, ca metodă filozofică, atribuit lui Platon, constă în discuțiile acestuia, sau a altor filozofi contemporani lui, cu magistrul lor Socrate, dar are la...
Libertate, Legalitate Si Raspundere Juridica
de Hiram Abif
Fenomenul dreptului reprezintă, așa cum știm, ansamblul regulilor obligatorii de conduită, reguli care consacră drepturi, libertăți și obligații determinate, decurgând din relațiile interumane și a...
Cosmetica dușmanului
de heghedus camelia
“Sufletul este matricea și recipientul tuturor științelor, precum și al oricărei opere de artă” , susține Jung . De aceea este interesantă și chiar necesară lărgirea punții dintre psihologie și...
Amantul de vineri
de Chironeț Veaceslav Petru
Spălată fiind, vesela fu plasată în dulap unde urma să împartă din umiditatea sa pereților dulapului, fapt nerecomandat de producătorii de mobilă modernă (produsă de obicei din PAL laminat). Stomacul...
Vis strâmb cu un exemplar al unei alte rase de numele căreia am ajuns să ne ferim ca boii
de Sorin Stoica
La ușa de fier forjat a hotelului din orașul cu cel mai nordic palat arab din lume cerșește un negru. Era să calc pe el, fuma în tăcere Lipit de un câine alb Și de o chitară spartă și fără coarde....
Cirese coapte
de Florentina-Loredana Dalian
Această cronică se vrea o combinație 2 în 1. Am lăsat să treacă timpul, am uitat, dar – cum, necum – va trebui să scriu ceva (din realitate, din imaginație, nu contează), dacă vreau să n-o încasez de...
Aș curăța timpul de săbii
de Călimărea Andrei Adrian
Aș curăța timpul de săbii, arginții i-aș preface în petale albe de crin, soarele nu l-aș mai grăbi să apună măcar încă o zi, o zi fără ploi și vânt. Aș arunca flori de cireș pe boltă să țină loc la...
Dan Lusthaus, „Buddhist Phenomenology”, ed. RoutledgeCurzon, 2002
de Manolescu Gorun
Dan Lusthaus, absolvent al departamentului de “Religii” al Universității Temple (USA), este acum profesor la Universitatea din Boston fiind specializat în Budismul Yogācāra. Ultima sa...
Bătrânețe fără tinerețe
de Ionut Popa
Ce-ar fi dacă logica instantaneului sau simultaneitatea planurilor și viteza de circulație a informației, alături de ritmul tot mai alert al schimbării (politice, economice, sociale etc.) - care dau...
Trufia nativa si cititul in stele
de Adela Vasiloi
Astrologia este în vogă. O groază de lume se interesează de astrologie sau numai de aplicarea ei practică – horoscopul. Egoismul nostru înnăscut generează o trufie exagerată și absolut nejustificată,...
D.R.G.
de Cucu Constantin
Pentru amicii care nu sunt medici și care nu cunosc, finanțarea spitalelor de face de câțiva ani în sistemul DRG, ceea ce înseamnă următorul lucru: fiecărui caz internat i se acordă un punctaj numit...
Furia tăcerii
de Valentin Boeru
Cronicile care vorbesc despre noi sunt introduse febril în ipotetice mașini de tocat documente fără importanță. Ne lăsăm dezintegrați, batjocoriți, dezumanizați, deznaționalizați în numele unor...
Red alert
de Octav Golic
În incinta Centrului Realității Bio-Logice informațiile erau prelucrate și interpretate 24 de ore pe zi, zi de zi. Pe baza unui algoritm aparent perfect, a cărui apariție se pierdea în negura...
Augustin Buzura – Bloc Notes între vocea conștiinței și imperativele politice
de Andrașciuc Gheorghe
Augustin Buzura este unul dintre principalii actanți, în domeniul eseisticii, din deceniul șase și șapte. Este puternic implicat în interogațiile vremii sale. În volumul „Bloc Notes”, scriitorul face...
