Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Impertinenta"680 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Ion PribeaguIP

Ion Pribeagu

AutorClasic

Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...

24 poezii, 0 proze

Impertinenta

de marius niculescu

Îmi savurez neantul la fiecare pas, mă las cuprins de spaima cea fără de lumină. Îmi ticăie în suflet un ornic fără glas: un tribunal sinistru îmi caută o vină. Nu merit tot procesul acesta fără...

PoezieAtelier

Impertinența materiei

de Robert Coravu

Ne trage gravitația căștile de cafea de la gură. Natură moartă cu scrumieră și țeste de piatră smulse din impertinența materiei. Nu, sălbaticii care cred că luna se află deasupra vârfurilor copacilor...

PoezieAtelier

Iubire impertinentă

de Paul Bogdan

Sincer nu-mi prea pasă „de ce și cum”, „de cine și ce” vreți să spuneți. Sunt într-o pasă bună, ce mă ține aerian, nepăsători de voi, pășitor ca pe lună. Așa, pe jumătate imponderabil, de nesimțire...

PoezieAtelier

Metoda arborilor de impertinență

de Adrian Firica

Bine că s-a făcut ora cinci, după-amiază – oră potrivită începerii unor activități încărcate de noblețe, cum sunt cele ale descoperirii-descrierii, cercetării-dezvoltării și...

ArticolAtelier

Colecționez energii. Tupeul și impertinența

de razvan rachieriu

Colecționez energii pe care le sortez și ordonez în biblioteca imanenței descifrez natura energiilor ca pe o diagramă esențială însă o energie e indescifrabilă cea descătușând entropia fiind sursa...

PoezieAtelier

Noaptea celor ce se intorc

de Cristian Oravitan

Impertinenta, singurtatea, rascolindu-mi prin ganduri, amintiri pierdute imi strecoara prin ochii larg inchisi. Iar cei care-mi aduc acum un zambet de iubire ma-nvata cine-i cu adevarat singur,...

PoezieAtelier

La bodegă

de Silviu Somesanu

Cu impertinență bărbatul care bea nu se caută de cuvinte își pune-n mișcare tot arsenalul, ce-i drept sărac, se dezbracă de tot adevărul de care dispune și așa gol rămâne căzut la pământ iar dacă nu...

PoezieAtelier

Mesteacănul

de Razvan Dragoi

Mesteacănul Numele meu este Cecilia O impertinență spirituală mă îndemna să fiu. Eram singură, închinându-mă iconoclast la propriul meu vițel de aur. Știam că e un păcat, dar era un moment de revoltă...

Atelier

Nebuni , dar îndrăgostiți

de anda chis

Arunci spre mine idealuri (ești de o impertinență minunată) în schimb eu îti returnez doar vise la sufletul dintâi (sunt de o generozitate infantilă) și-n joaca asta matură dacă ne urcăm pe aceeași...

PoezieAtelier

straina spunea ceva despre...

de nastia muresan

în fundal pictând fereastră după fereastră tehnici impecabile - toamna impertinentă hologramă. mi-era oarecum bine oarecum leneveam spărgeam între dinți iubirea boabe de struguri. mai simțeam cum mă...

Atelier

Lună cu ritm arterial intermitent

de Andrei Lucian

Niciodată nu am mai văzut O fereastră mai impertinentă Ca asta, care, în loc să îmi dea aer curat Atunci când o deschid, îmi dă aerul Că sunt un pumn de organe asfixiate. Dar pentru că e plină de...

PoezieAtelier

drum prin anotimp

de Serban Moescu

mi-am petrecut palma prin mijlocul cuvintelor prin sinagogi ca sa-mi ascund impertinenta la adevar si in treacat ti-am atins obrazul si am ospetit cu pacatul tau intre murmurul si licoarea licorilor...

PoezieAtelier

Simtiri in Noapte

de Ghiciac Andrei

Simtiri in Noapte Adus la realitate de indiferenta Sfasiat de trairi si impertinenta Ma regasesc in singuratea naturii Admirata,privita si totusi atacata Am simtit strapungerea tristetii Cum lacrima...

PoezieAtelier

Boc către un pensionar „insistent”

de Paul Constantin

- Dacă scapi și vara asta, Dovedești \"impertinență\". Te voi otrăvi... și gata. Ce? Te crezi în \"rezistență\"?

PoezieAtelier

Tuciuriul și suina conștientă

de ungureanu dorina

Amestec inefabil în aer. Soarele reușeste să dovedească impertinență, iar umbra constituie un mijloc insuficient de apărare. Pe o stradă animată singurătatea poate fi teroristă. Lângă o patiserie se...

Atelier

poet de contrabandă

de CEZAR HAIURA

Prin vămile sufletului îmi port nemurirea fără accize, sar gardurile ochilor închiși cu impertinența vagabonzilor și mă afund în suflet să-i imaginez replica zborului alb pentru smoala importată din...

PoezieAtelier

Maria

de Florin DeRoxas

ea e o femeie speciala, cazuta de pe alta planeta, ea e o placere pur carnala, ce te prinde impertinenta. asa e Maria, cand suna soneria, e un venin care te omoara, asa e Maria, toata fantezia fara...

PoezieAtelier

Dă-le incolo de muze

de Gabriela Marieta Secu

Dă-le incolo de muze, muzeini, muzici, muzee... Esti ultimul parfum de orhidee bărbat nebun, de ruginită cheie ce nu poti descuia poarta zidită de ea cea mai impertinentă aiurită pe care ai mancat-o...

PoezieAtelier

Prețios text care se cuvine între om și meritul său

de Marius Marian Șolea

Prețios text care se cuvine între om și meritul său Te-au învățat bătrânii țării și cineva de prin familie să trăiești viața cu impertinență. fiecare, din considerente diferite. e și un aport...

PoezieAtelier