Mesteacănul

Mesteacănul Numele meu este Cecilia O impertinență spirituală mă îndemna să fiu. Eram singură, închinându-mă iconoclast la propriul meu vițel de aur. Știam că e un păcat, dar era un moment de revoltă împotriva a orice avea nefericirea de a exista. Aveam un idol, iar asta nu mai lăsa în sufletul meu loc pentru vreun Dumnezeu. Amorțeam cu gândul la urmele pe care mi le lăsaseră mâinile tale pe sâni, iar buzele îmi crăpau de setea de a face amor cu tine....Îți amintești că puteam face dragoste fără să scoaem hainele de pe noi? Ha! Cum ai fi putut uita! În pizda mă-tii, trebuia să-mi fi lăsat și mie o ciozvârtă din ceea ce numai eu știam că poți fi! Nimeni altcineva nu știa, nici ea, nici tu....Idiotule! refuz să mai fiu pentru tine doar buda în care să-ți arunci dejecțiile! Ahhh, mă doare inima! Idiotule, cap sec, te-ai gândit numai la tine....gândit e mult spus, folosești doar capul de jos. Te-am iubit și tot ce am primit în schimb au fost niște minciuni. Mi-e silă! Hai sictir! Mă numesc Dan M-ai distrus! Uită-te la mine, am ajuns să nu mai pot iubi fără să simt că în fiecare gest de dragoste stă ascunsă posibilitatea unei crime. Sunt într-o carte de Agatha Christie, permanent aștept să fiu înjunghiat pe la spate de nenorocitul de valet! Stați un moment: eu sunt ucigașul! Am ucis-o pentru că o iubeam și acum oriunde m-aș duce mă însoțește un cadavru acuzator. Mâinile mele care altădată vindecau sunt acum mâinile unui asasin, un asasin prost, pentru că un criminal adevărat nu are drame de conștiință. Dar, în ciuda aparențelor, conștiința mea nu are prezervativ. Eu sunt un mesteacăn Eu sunt un mesteacăn. Sunt considerat copacul dragostei, ce-și dezvăluie mereu scoarța albă și moale, arătându-și întotdeauna sufletul. Fiecare celulă din mine este vie, chiar dacă în fiecare toamnă mă puteți vedea murind.Dar moartea mea e doar o mască, eu am 273 de ani și încă mulți, mulți înainte. Nu am nimic în comun cu ceea ce înțeleg oamenii prin urarea de „La Mulți Ani!” Eu sunt Viața însăși. Sunt Shiva. Sunt Buddha. Sunt Iisus Cristos. De acolo, de unde priviți voi, cu siguranță eu sunt veșnicia pe care niciunul dintre voi nu o va apuca. Cu ce drept întinați voi crengile Copacului Iubirii? Eu am fost adus în lumea aceasta ca să dau viața, nu pentru a o lua. Ce faceți voi nu e iubire, e fanatism, e prostie, e ură, dar nu puteți să o numiți dragoste! N-aveți dreptul! Mă numesc Cecilia Când mă vor găsi, vei ști. Erai iubire, eram Unul. Acum ești moartea. Sau cel puțin, ești moartea mea, nu ai charisma să fii chiar Moartea în sine, ești mai curând un criminal de drept comun. Uite...tu nu știi, dar îmi voi închipui că sfoara ce se strânge acum în jurul gâtului meu sunt mâinile tale, iubitule, îmi voi închipui că apa ce cade de pe frunzele acestui mesteacăn e sudoarea ta, pe care o iubesc, îmi voi închipui că mă ții de mână și mă săruți. Așa, voi putea. Vei ști. Numele meu este Dan Pulsul îmi zvâcnește în cap. Am pierdut noțiunea timpului. Am fugit până când inima a început să pompeze sânge solid, tare ca piatra. Respiram artificial.Apoi am continuat să alerg. Nu știu unde fugeam. Nu știu dacă fugeam pentru că eram laș sau dacă fugeam ca să îmi aud bătăile inimii în locul gândurilor.Fugeam. Ploua. Când am ajuns la mesteacăn am avut sentimentul extraordinar de straniu de familiaritate. Rațiunea rămăsese undeva în urmă, căci alergasem mult mai repede ca ea. Eu simțeam că ajunsesem acasă. Am scos haina. Ciudat. nu era frig. Am legat mânecile de o cracă. Mai întâi am sărutat genunchii ei. Apoi m-am suit pe ramura aceea groasă și, legându-mi ștreangul improvizat de gât, am făcut marele salt către pământ. Cîteva momente mi-am simțit trupul având spasme. Apoi m-am cufundat într-o imensă senzație de gol. Speram să fie acolo îngeri cu harpă, mă temeam de diavoli cu furci și coarne. Dar nu era decât o imensă, o infinită senzație de gol. Era Raiul? Nimerisem în Iad? Mi se spune Dumnezeu -Doamne, recunosc în fața Ta că am încălcat porunca „Să nu-ți faci chip cioplit!” Iartă-ne! Ajută-ne! -Nu!