"Imbaldin" – 630 rezultate
0.01 secundeMeilisearchHorian Horea
M-am nascut ... m-am copilarit... m-am adultat ... si usor, usor, ma imbatrinesc!
5 poezii, 0 proze
Francisco Brines
S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...
5 poezii, 0 proze
Pier Paolo Pasolini
"Pasolini apare pe scena literară și culturală italiană încă de foarte tînăr, la jumătatea anilor '50, și de atunci nu o mai părăsește, traversînd-o și ocupînd-o în mod răsunător, adesea în chip de protagonist, pînă în anul morții sale, 1975, și chiar mult timp după aceea. Într-adevăr, la mai bine de treizeci de ani de la sfîrșitul lui violent se vorbește în continuare despre el ca despre un protagonist al timpului său și se discută despre ideile și provocările sale cu o pasiune cîtuși de puțin îmblînzită. Moartea lui este o rană necicatrizată, o pierdere pe care, din fericire, societatea italiană contemporană nu a reușit încă s-o metabolizeze." "Ultimul film al lui Pasolini, Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei, este proiectat în avanpremieră la Paris, pe 22 noiembrie 1975. Cu numai 20 de zile înainte, în noaptea de 2 noiembrie, viața lui Pasolini fusese frîntă pentru totdeauna în portul de la Ostia, la cîțiva kilometri de Roma. Prin acea moarte, s-au frînt și vena creativă și...
1 poezii, 0 proze
Cătălin Precup
Cătălin Cosmin Precup, artist vizual, născut în '81 la Tîrgu Mureș, absolvent de Liceu de arte, apoi studii universitare și postuniversitare la Universitatea de artă și design din Cluj-Napoca, în prezent trăiește și activează în București. Trebuie spus de la început că nu mă interesează etichetele și că nu fac mare deosebire între actele creației, fie că e vorba de pictură sau de poezie. În acest sens se poate zice despre pictura mea că e o poezie vizuală. În general, textele pe care le creez sunt fie transpuneri ale unor idei pe care nu le-am pictat sau desenat și care capătă prin scris o expresie și o formă mai adecvată, fie sunt (ca) niște prelungiri/corespondențe/completări/replici, cîteodată combinîndu-se, la propriu, cu imaginile. Din această cauză, dar și datorită faptului că lucrez ca un alchimist, scriu sporadic iar de multe ori revin, retușez, reciclez, finisez, arunc (poemele de aici vor avea aceeași soartă, în curînd, mai ales că au cam îmbătrînit), demersul putînd părea...
8 poezii, 0 proze
Imbaldin
de Manolescu Gorun
Text de Gorun Manolescu & Florin Bratu Moto: Reality's a bitch! (Baudrllerd) - Vorbeşte lumea… - Da, c-aş fi în realitate o târfuliţă. Tu ce spui? - Da, eşti o târfă. Atât de reală! Eşti chiar...
Sum ergo Deus est
de octav semarian
Ș-am lăsat în urmă Luna, îmboldindu-mă întruna, aștrii să-i parcurg pe rând, să-nțeleg deci cine sunt!... Amintiri nu mai aveam; prin afecte doar priveam drumul fiindu-mi presărat, de tot ceea ce-am...
Exasperarea durerii
de Leonte Doroftei
Privesc cu ură țărâna, ce nu mă lasă să vărs lacrimi pe ea... îmboldind nesuflarea din prejur, la un nou început. Poate că atât de mult, mă urăsc și pe mine... căci m-am lăsat sleit de puteri. Mai...
Matisse si Picasso
de Zoltan Terner
Matisse și Picasso -- Glose -- Un prieten mi-a “pasat” ideea că unii exegeți îl consideră pe Matrisse “mai bun” decât Picasso în privința coloritului, a compoziției, a texturii. Ideea m-a provocat,...
Când se țin scaii de tine... - Fabulă - autor Aurora Luchian
de Aurora Luchian
Muștele sunt de ispravă! Oprindu-se o zăbavă, Pe o moviliță caldă, Gustul de gunoi să-și dreagă, Îmboldindu-se hapsâne, Vâjjj, un amețit de câine, Într-o goană nebunească, Și era să le strivească! Au...
Așa că..
de O_X
Tiranul care-a umilit o țară într-o jumate veac de împilat de mâna noastră fuse vrut să piară cu prețul unor vieți ce-au cutezat, dar frenezia luptei câștigată ne-a amețit discernământul net și cârma...
Cine l-a corupt pe Lucifer?
de Claudia Minela Petre
Când Dracu\' era un îngerel frumușel, în armata Domnului, s-a gândit că i-ar plăcea să fie și el adulat, ca stăpânul său. Lucifer și-a făcut mintenaș bocceluța și-a coborât cu picioarele pe pământ. A...
Răsărit de soare
de Ion Pillat
Cu coamele de flăcări ies din mare, Suflând prin nări învăpăiate zori, Tuspatru caii soarelui, prin nori Trăgând un car cu osii arzătoare. Și zeul aplecat pe-ntinsă zare, Înflăcăratul, îmboldind cu...
Pe strazile umbrelor
de Pop Serban Rares
Inserarile tale ramaneau galbene, aprinse ca si pielea de banana, cu cerurile crapate printre care imi inghesuiam stingher cararile, batatorite, tu, domnita sfioasa, eu, tragand pe patine un secret...
Imbatrinesc
de valentin ursache
sint lucruri care nu se spun atitea ginduri care nu se aud sint vise care nu se implinesc in anumite clipe imbatrinesc sint ani ce trec neobservati atitea zimbete pierdute sint multe rani nevindecate...
Îmbătrînește vîntul
de Boris Druță
ÎMBÃTRÎNEȘTE VÎNTUL… “…din dreptate se naște moartea.” (Moravia) Trenul gonea în taina întunericului.A doua noapte,Mariana Dumbrăveanu, ghemuită pe o saltea, acoperindu-și picioarele umflate cu două...
Îmbătrînesc scandalos
de George Asztalos
cu cît te apropii de centru ai impresia că umbli pe o ciocolată gri îmbătrînesc scandalos m-am săturat nu-mi mai trebuie nimic decît o doză țeapănă și cruntă de nebunie poreclită sau supranumită și...
Îmbătrînim
de Gavrilă Elena
În fiecare zi mă pregătesc de nuntă... Și-n fiecare zi mor câte-un pic. De-aceea, orice-aș face, nu-mi explic Cum poate inima să-mi fie-atît de vie, Iar tâmpla mea tot mai căruntă.
Ce îmbătrînește în noi
de Lucian Blaga
Ce îmbătrînește în noi că neașteptat ne simțim într-o dimineață doritori să ne-ascundem nume și față? Ce îmbătrînește în noi că-ntr-un amurg de zi și de viață ne găsim oameni de altădată, străini...
A îmbătrînit vîntul
de Boris Druță
A ÎMBÃTRÎNIT VÎNTUL Sfintele icoane Participă la durerea noastră și din ochii lor se pare că plouă. Străini, în casa părinților, A îmbătrînit vîntul Mereu așteptînd ora Cînd va da jos de pe ființă...
vom îmbătrîni împreună
de Leonard Ancuta
vom îmbătrîni împreună. vor îmbătrîni cu noi și apa și pietrele. și pentru că îmbătrînirea împreună e dragoste și apa va fi bună cu piatra și piatra va fi bună cu apa. da, îmbătrînim împreună cu...
