"Idealului meu" – 3058 rezultate
0.03 secundeMeilisearchMonica Vrabiuta
Scriu de cand aveam 10 ani, adica din anul 1996. Port conversatii cu mine, cu gandurile mele, cu idealul meu de gandire mai exact. Pentru mine, poezia, scrierea reprezinta frumusetea omului. Nu am publicat nimic niciodata, dar cand o voi face, va fi o imbinare dulce intre imagini, scriere si parfum.
28 poezii, 0 proze
hutan victor
Ma numesc Victor dupa cum am scris mai sus, am 21 de ani pe 25 ianuarie 2002, sunt inalt la 194, imi place poezia foarte mult si bineanteles ca si eu scriu mai tot timpul cate o poezie doua. Sunt o persoana visatoare, sufletista, chiar prea sufletista pentru varsta mea si idealul meu in viata este sufletul curat...
6 poezii, 0 proze
Michelangelo Buonarroti
A fost unul dintre cei mai mari artiști din totdeauna, recunoscut încă din contemporani, sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Și-a pus în proiect să facă din activitatea sa o neîncetată căutare a idealului de frumos. Născut la Caprese aproape de Arezzo, fiul lui Ludovico di Leonardo Buonarroti Simoni, primar al castelului de Chiusi și de Caprese și al Francescăi de Neri. Familia era de origine fiorentină, dar tatăl se afla în acele locuri pentru a ocupa postul de primar în calitate politică. A adus o mare contribuție artei contemporane, opere ce strălucesc și acum în întreaga lor valoare. Era stângaci și cel mai mult îi plăcea să sculpteze. Se stinge din viață pe 18 Febroarie 1564 la Roma lăsând în urma sa nenumărate opere de valoare printre care și câteva neterminate. Neterminarea ultimelor sale opere reprezintă convingerea de a nu putea atinge în întregime propriul obiectiv de a ajunge la Dumnezeu printr-un parcurs artistic, personal și subiectiv. Michelangelo înțelege că...
1 poezii, 0 proze
albu liliana mihaela
Sa iubesti idealul doar cand e implinit Fara-a sti din ce iad de-ncercari s-a nascut, Sa-l iubesti doar ca azi e frumos si perfect, E usor sa iubesti cand iubesti aparent. Imi incep astazi cu emotie incursiunea in aceasta lume fascinanta a scrisului, o lume in care orice scriitor isi creaza un univers al sau, un univers in care isi poate exprima liber sentimentele si simtirile, temerile si dorintele sale cele mai ascunse, un univers in care da viata personajelor si tot el le hotaraste destinul,unde poate face legea dupa bunul sau plac.In acest mic univers al sau, se simte puternic si de neinvins, un mic Dumnezeu.
10 poezii, 0 proze
tina
Sunt un fir de praf in oceanul Vietii. Nu sunt rau dar nici foarte bun. Ma invart si eu in jurul unor idealuri, fac parte din jocul unor destine umane, simple sau complexe, sunt uneori trista ca nu pot face tot ce imi propun dar si fericita sa simt blandetea Soarelui, briza marii sau crudul verde al firului de iarba. Ii ascult pe toti, incerc sa inteleg, sa iert sau sa ma bucur. Nu-mi place forfota sociala de a fi in fata, prefer discretia, sinceritatea si iubirea pentru aproapele tau. Cred intr-un Dumnezeu atotputernic care ne vegheaza si ne indruma prin instinctul nostru. Imi plac lucrurile profunde, serioase, cladite cu truda si intelepciune. Imi place tacerea si anonimatul in viata atunci cand ajuti pe cineva. Urasc minciuna, lipsa de respect fata de valori si prostia afisata. Sunt un om care incearca sa fie OM... Viata mea e ca si a Dvs. sau a altora. Cu bucurii, necazuri sau vise. Vreau sa dau ce am in plus in mine, dar sa si primesc de la DVS., sa provoc si sa fiu provocata, cu...
21 poezii, 0 proze
Hermann Hesse
Hermann Hesse (n. 2 iulie 1877, Calw, Germania – d. 9 august 1962, Montagnola, Elveția) scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946. Este faimos pentru romanele sale Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) și Siddhartha. Motivația Juriului Nobel "pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului." Date biografice S-a născut în Calw, un mic orășel în Württemberg, azi Baden-Württemberg, în sudul Germaniei, în familia unor misionari protestanți. Părinții săi s-au cunoscut în India. Tatăl său, Johannes Hesse, era originar din Estonia (născut acolo în 1847, ca fiu al unui medic). Copilăria și tinerețea lui Hesse au fost caracterizate prin precocitate, entuziasm si rebeliune. Până prin anul 1893 viața lui Hesse a fost un șir de transferuri de la o școală la alta, datorate "comportamentului rău" și caracterului...
111 poezii, 0 proze
Corneliu Vadim Tudor
I. Poezii, Editura Eminescu, 1977 II. Epistole vieneze, Editura Eminescu, 1979 III. Poeme de dragoste, ură și spernață. Editura Eminescu, 1981 IV. Saturnalii, Editura Albatros, 1983 V. Idealuri, Editura Eminescu, 1983 VI. Miracole, Editura Albatros, 1986 VII. Elegii pentru vietăți, 1988 VIII. Recviem pentru mama, 1989
2 poezii, 0 proze
Dulacioiu Romulus Alexandru
Am absolvit scoala generala cu predare in limba materna germana Herman Oberth,a urmat colegiul Petru Maior iar in prezent sunt student anul patru al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. Sunt angajat in cadrul unei societati cu domeniul de activitate transporturi dar nu doresc sa-mi fac o cariera in acest domeniu. Am alte idealuri.Ma pregatesc sa urmez un curs de specializare la limba germana in cadrul Institutului Goethe si un curs de specializare in marketing.
2 poezii, 0 proze
Kamo no Chomei
Kamo no Chomei- poet, critic și eseist de origine japoneză- a trăit în perioada de tranziție de le epoca Heian la peioada Kamakura. S-a născut într-o familie de preoți șintoiști, în Kyoto. Și-a început cariera de poet la curtea imperială. A fost numit de împăratul Go-Toba membru al Inaltului Birou de Poezie (Wakadoro), unde a excelat ca estetician și critic literar. In anul 1204 a devenit preot budist și s-a retras în muntele Ohara, iar în 1208 s-a mutat în muntele Hino (lângă Uji, la sud de Kyoto). Chomei și-a definit idealul de pustnic în lucrarea sa “Hojoki” (Insemnări din coliba mea, 1212), un “zuihitsu” (însemnări la întâmplare) care a devenit lucrare de referință în literatura japoneză. Opere: se remarcă în antologia Shin Kokinshu și în alte antologii imperiale Culegerea de versuri Kamo no Chomei Shu (1181) Mumyosho (Insemnări fără căpătâi, 1211) Hojoki (Insemnări din coliba mea, 1212)
1 poezii, 0 proze
Gusetu Sergiu
Portret Sunt indiferent cu prostia, Subestimez agonia Mă joc cu ironia, Am un suflet arid Aripi frânte Trăiesc în vid, Iubirea a încetat să mă încânte Am uitat să zbor Plutesc pierdut, ca un nor Iubirea nu e pt minți complexe Care văd dincolo de aparențe, Inhibat de un sentiment necunoscut De un chin neîntrerupt, Erup cu violență Lipsit de cadență, Privat de fericire Uitat în nemurire Lipsit de un strop de iubire, Sunt un portet În culori moarte Drogat cu vise Și idealuri deșarte, Nascut pe 08 04 1990, la falticeni jud.Suceava, un adolescent ce imbratiseaza cuvintele ca pe niste prieteni dragi.
3 poezii, 0 proze
Idealului meu
de Gabriela Frantz
Idealului meu Te-am plămădit din geană de zi și din speranță, Apoi, din al meu suflet, ți-am dăruit suflare Și-n zorii luminoși din cerul vieții caste, Eu inima virgină ți-am pus-o la picioare! Te-am...
Idealul, tatăl nostru
de Gudruman Edison
Transmiteţi acest mesaj al meu de mustrare şi de prietenie, acest sfat prietenesc cîntăreţei Laura Bretan, tuturor religiilor, tuturor oamenilor: Amintiţi-vă că Isus Hristos din creştinism şi...
Neliniște
de REMUS BRAD
Iubito, ești o ființă tulburător de minunată ce reprezinți superlativul idealului meu, am jurat că nu voi lăsa pe nimeni să ne despartă și voi lupta să te păstrez oricât ar fi de greu. Sunt gelos și...
Păpădii, salcâmi și cheaguri de idee
de Ioana Camelia Sîrbu
Surprinsă între cheaguri de idei, Zâmbesc credibil spre pocalul plin Sorb fiecare crâncen de clipă Și ridurile mi se descrețesc Vizionez un singur fir de iță spre văzduh Aburii idealului meu însoțesc...
Laura (partea 11)
de Gudruman Edison
Transmiteţi acest mesaj cântăreţei Laura Bretan. Dragă Laura omniscienţă înseamnă a şti totul despre toţi şi toate, aşa cum ştie Idealul meu. În a doua parte aacestui mesaj te învăţ cel mai mare...
Vise despre fericire
de Iris Barbulescu
Azi, inca o zi stralucita in viata mea. Poate cea mai stralucita -observ cum filmul vietii mi-a pregatit o curba ascendenta, care sper eu nu va fi urmata de un declin :). Hm, daca m-ar vedea cineva...
general clișeu absurd poezia totului meu mint
de Miruna Gavaz
Sunt o zeiță compromisă dar nu exist în compromis deloc deloc DELOC NU POT curge sărutul din mine ca sângele: o dată pe lună rămân însărcinată cu trecutul îndoieli intreieli aleargă și mă separă de...
capastrul
de Alexandru Corneliu ENEA
CÃPÃSTRUL Am pus idealului căpăstru găsit în dorințele mele și m-a purtat în galop în realitatea erotică. Priveam ochi provocatori înarmați cu capricii carnale, săgeți cu otrăvuri lascive, veselii...
GEOMETRIA SURISULUI
de FLOARE PETROV
GEOMETRIA SURÂSULUI. Colivie de romanță visul meu aplomb Casa mea pătrată cu tavanul romb Jocuri de fantasmă le mai țin captive Neastâmpărul din sânge inventând motive. Mixez eternități ca-n...
Sexism
de Dan Lucian Stefancu
De ce ești femeie? mi-ar fi plăcut să fi fost o planetă, doar să te privesc în rotația-ți în jurul idealului Soare, sau un melc, să te târăști prin viață, oricum, așa și faci, sau mai bine o bucată...
