"Iar nu te găsesc" – 20581 rezultate
0.01 secundeMeilisearchEnache Corina
S-a născut la 2 octombrie 1987 într-o familie de intelectuali, în satul Novaci, județul Giurgiu. Școala primară și gimnaziul, le-a absolvit la Școala Generală Numărul 4 Popești. Tatăl învățător, și mama contabil. Mama, mare iubitoare de cărți, a îndrumat-o spre citit, iar bunul Dumnezeu a făcut să îmbrățișeze arta numită poezie. Tatăl său a încurajat-o și a reușit să devină una dintre multele surse de inspirație, și singura sursă pentru poeziile sentimentale. Cei care au ajutat-o foarte mult și i-au dat întotdeauna încredere în sine au fost profesorii săi. A debutat în anul 2003 la concursul de creație literară „ Noi și Europa”, la care spre surprinderea sa a câștigat premiul al treilea. Pentru ea poezia este o oază de scăpare, din lumea aceasta de gheață. A încercat de multe ori să renunțe la scris, dar nu a reușit. Totul o ducea spre foaie și pix. Lumea pare mai bună când îți găsești vocația, toți te privesc altfel. Acum nu o să mai încerce să renunțe pentru că nu va reuși....
9 poezii, 0 proze
Andrei Horia Gheorghiu
Am zărit lumină pe Pământ și m-am născut și eu să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, nu-mi raspundeți. Nu am timp de răspunsuri. Abia dacă am timp să pun întrebări. Dar îmi place aici. E cald, e frumos, și atâta lumină încât crește iarba. Iar fata aceea, iată, se uită la mine cu sufletul... Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești. O cafea neagră voi servi, totuși din mâna ta. Îmi place că tu știi s-o faci amară. [ Marin Sorescu ] site-uri personale: acub.ro websiter.ro nu-brublem.blogspot.com
154 poezii, 0 proze
Rafail Noica
Rafail Noica (n. 1942) este un ieromonah ortodox la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex, Anglia, iar din 1993 sihastru în Munții Apuseni. Este fiul marelui filosof român Constantin Noica. Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară, practicarea credinței reducîndu-se doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare. La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama sa (care era englezoaică) și cu sora lui în Anglia, cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic". Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În protestantism se poticnește în special în textele...
5 poezii, 0 proze
Ciuc virgil-Ioan
Sunt si vesel, sunt si trist, sunt romantik doar in scris ..sunt o parte dintr-un nor ..sau frigul rece-al zarilor ..sunt mangaierea noptilor de-amor .. Brunet ca noaptea noptilor Si focu-mi mistuie priviri Simt mangaierea mortilor iar oameni,doar dezamagiri... Viata...Este o necunoastere a normalitati..O inviere a necunoscutului..O dagoste nepriceputa...O melodie fara versuri....Nu te uita la imprejurari!Caci ele iti vor fi capcana...Zambeste!.Iubeste.Viseaza..Nimic nu te opreste...
4 poezii, 0 proze
Apostu Mihaela
NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...
12 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Darjan Tanta
Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. Preluată pentru că mi-a plăcut mult din biografia Dianei Slavu.
75 poezii, 0 proze
doru alexandru
sunt un simplu om care nu vrea decat sa se afirme dar sa nu fie criticat de cei care nu stiu ce este o poezie ma aplec cu turpul caut o stea ma inailt cu privirea stau si ma intreb:oare unde o fi ea? te caut pe tine cea mai iubita femeie-iubita de mine sa stii ca te astept ,te astept si o viata cum sa urasc un trup ,un suflet,o inima te tine TE IUBESC tu esti cea mai aleasa sa-ti dau tot ce am sa-ti dau toata iubirea unde esti acum? de-mi caut eu mangaierea? DOAMNE CAT TE IUBESC! cu tine in viata.... stiu ,ca pot sa reusesc iar pt tine doar mai am speranta o lume mizera fara rusine doar cu dispret o fericire ce-i doar efemera nimic nu are pret mai putin dragostea!!! eu am nevoie de tine tu te gandesti acum? oare gandu-ti e la mine? sa fiu eu oare singur la capat de drum? te rog te implor iti cer si iertare caci nu mai vreau sa mor atunci nu mai am sperante cum oare sa fac cum oare sa ajung ca de durere sa scap sa nu mai plang cum ra razbesc sa uit de necaz,sa-l uit de ce exist de ce...
1 poezii, 0 proze
mercas ramona vasilica
ceea ce scriu ma reprezzinta...de multe ori te simti atat de inclestat in rautatea aceasta imensa ce se cladeste cu fiecare zi tot mai mult in jurul tau,te simti cupris de deznadejde, durere iar aceste sentimente te indeparteaza de fericire,de iubire si te indreapta spre lumea singuratatii. Astfel si eu am prins aripi spre un taram unde rautatea aceasta lumeasca nu ma poate atinge. Aici in lumea POVESTILOR miam gasit linistea si pacea ce sper ca nu va fi invadata de intuneric.
18 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
Iar nu te găsesc
de Gabriela Marieta Secu
Iar mi te-ai pierdut iubire albastră înspre ploi și iar mi-s visele rebele când vine vorba despre noi... Iar mi te-ai pierdut iar de tăcere mă doare lacrima în amurg când linștea înseamnă fiere în...
Sa te gasesc
de Mihalcea Alexandra
Te caut noaptea mai ales Cand numai visul mi-a ramas Sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai Sa nu-mi mai pese de ai mei Si sa plecam departe sau chiar sa stam pe loc Sa nu mai vad persoane straine...
pierderea
de george avram
iar nu te găsesc, trebuie să fii pe undeva, m-am întors degeaba pe dos ar fi cazul să știu mai bine sau măcar să nu uit în ce fel te port doar o clipă de neatenție și puf! până și felul în care te...
violet
de popa sanziana
Lacrimi siroite imi tes azi vesmantul Iar vocea-mi moarta cauta cuvantul De-as fi stiu ca viata-i moarte As fi plecat departe, poate... Sa nu te fi cunoscut niciodata Sa fi murit doar o data. Am...
niñera degenerada
de Leonard Ancuta
lumină putinistă îi spun așa pentru că nici măcar lumina nu se ține de cuvînt nu face întotdeauna ce promite în capul multora e în continuare întuneric întunericul nu e așa mincinos și mulgem becuri...
Impuls
de sorana
Le-am promis fantasemelor mele Ca la judecata voi lasa capul in jos, nu voi regreta Iar nimeni nu ma va blama pentru suferinta, Pentru dragoste, pentru razboi, pentru moarte Le-am promis ingerilor...
MAI SUNT TREI ARMONII DUPÃ AUTODISTRUGERE
de george vasilievici
Încă trei pași după autodistrugere, e tot Ce ma descrie în zilele timpului ș-ale visării Și nimic nu este mai simplu decât ceea ce Nu există. Iar ceea ce există mă tulbură....
Baladă
de Miriam Cihodariu
Din cauză că am o inimă extrem de inflamabilă, filtrez cu multă grijă tot ceea ce-mi poate ajunge acolo, de aceea sunt oarbă. De ce nu te-am zărit de la început? Privind spre tine, simt că te cunosc...
scrisoare deschisă
de Virgil Titarenco
Dragul meu, Îți scriu aceste rînduri care sper să te găsească sănatos. Un sfat pe care l-am primit și eu cu mulți ani în urmă și pe care ți-l dau și ție este să nu iei decizii majore în momente de...
Féadel partea a 4 -a
de Beyond Birthday
Féadel partea a 4 -a Schiță de capitol Féadel stătu singur o vreme în pădure, era întuneric, doar Luna plina și licuricii erau singura sursă de lumină. În depărtare se auzea murmul valurilor mării. O...
