"Hultanul " – 197 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCiprian Hutanu
2 poezii, 0 proze
Ana Leibovici Hutanu
Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...
28 poezii, 0 proze
Hultanul
de Grigore Vieru
Într-o zi pe sus hultanul O făcea pe-aeroplanul. Lângă un coteţ tihnit Puii i-au strigat în cor: „Nu te fă… Că n-ai motor!”
Judecata cocoșului - Poveste în rime - autor Aurora Luchian
de Aurora Luchian
Pe casă, în vârf de coș, Cântă falnic un cocoș. Creastă mândră, pintenat, Cel mai frumușel bărbat! * Ușor, se face lumină, Curtea este din nou plină, Cu găinușe și pui, Toate sub tutela lui! *...
derbedeul
de Ioan Postolache-Doljești
un pui de arici, aproape mort de foame şi sete, urât de numa-numa, cu pielea alb-maronie spărcuită de ţepi şi plină de purici, cu boticul maroniu ca un bunghişor de cămaşă mă priveşte rugător cu...
Sultanul Al Mustafa
de DInamo Dinamo
Ascunsa dincolo de intinderile miscatoare si fierbinti ale pustiei arabe, se afla o cetate ca nici una in lumea aceasta, o cetate bogata , nespus de frumoasa, cu ziduri groase si porti cu zavoare de...
sultanul
de viorel gongu
Este ceas de seară, vara, și sultanul vrea să-și scoată Mândrul chip din moțăială și să dea cu ochii, roată, Să deguste din dulcețuri, din arome și din boabe Aromate și alese pe un pat, purtat de...
Huliganul
de serghei esenin
Cu turnuri ude ploaia mătură bine Cîcărezele sălciilor din zăvoi. Huligan sînt, vântule, ca și tine: Scuipă-ți ghemotoacele tale de foi. Îmi place când arborii pădurilor vinete, Ca niște boi cu mers...
hartanul inteligent artificial
de Oancea Sorin
Când îți dai seama că toată viața ai scris poezie cu p că nu ai citit să pricepi poezie cu P vorbirea ți se robotizează în autotune de ți-e dor de anii cu vocoder corzile lovite digital rotat surâd...
Eunucul si sultanul
de Cucu Constantin
Când eram mai tânăr și mai naiv mă gândeam la femei, relații și mai ales căsătorie cu destulă încredere și îmi reprezentam fenomenul, idilic dar poate un pic nerealist. Părea indiscutabil că, în...
război sfânt
de kuttesch rudolph
(sultanul Kilidj Arslan din Niceea și Petru Eremitul) din șold îi crește grea, spadă știrbită de oasele templierior din Cruce… aripi în V sparg liniștea zbârcită a norilor - geometrii caduce - muguri...
Huliganului de la U. Cluj.
de Paul Constantin
Huliganul de la „Universitatea”, Pe jandarm îl cheamă-n judecată, Că i–a zgâriat cu dinții gheata, Și n–a stat liniștit să–l bată.
halima
de ioan albu
Ci în cea de-a 1003-a noapte, după ce sultanul Șahriar îndeplini cu Șeherezada toate cele cuvenite, îi spuse: -O, Șeherezada! Mai dulce ca mierea îți sunt vorbele și mai îmbătătoare decât iasomia! Și...
Baclava
de lidia
Baclava Sunt o baclava, visul voluptuos al cadanei, careia sultanul nu i-a putut refuza nimic Acest sirop lipicios al dragostei ma sufoca-e desuet! Chiar daca va lingeti pe degete, va sfatuiesc sa...
12 68
de Parfenie Iliieas
Așa am dorit eu să am doisprezece Apostoli ai mei care are să mă citească pe mine adică pe opera mea nehină... Și atunci am postat un poem................ hai măi fato ca să bem și să bem și să...
halima
de ioan albu
Iar când fu cea de 1002-a noapte, după ce îndeplini toate cele cuvenite cu Șahriar, sultanul și stapânul său, Seherezada spuse: Mi s-a povestit, o, norocitule rege, că trăia de mult în țara Al Yraq...
1001 nopți și încă o noapte caldă
de Teo Teofil
Marele și puternicul nostru padișah, Invită-ntr-o zi vizirul, la un joc de șah. Câștiga sultanul, chiar bine s-a dispus, Atunci să întrebe, îndrăzni al lui supus. - După ce petreci ziua, dând mii de...
Arta prin ani (2)
de Constantin Enianu
Continuăm periplul analitic prin lumea artei și culturii, oprindu-ne la anul 1603. În acest an a murit regina Angliei Elisabetei I și Mehmed al III-lea, sultanul Imperiului Otoman. Vom relata despre...
Când înfloresc rapițele
de Dan Faur
Conu Nicu își îmbrățișă câmpurile, cu o privire lacomă, ca de hultan, ca de lup hămesit. Cât de dragi îi erau și cât de amarnic se luptase pentru ele, mai întâi cu moștenitorii ăilalți, din partea...
Selecții: Jumătate din cuvinte au fost spuse
de Mevlana Jalaluddin Rumi
Jumătate din cuvinte au fost spuse; Fii tăcut. Nu dezvălui cealaltă jumătate. Sultanul sufletului Le va răspândi oamenilor Și va face ca ele să fie auzite de fiecare. Traducere Iulia Bontaș
