"Gheorghiță I" – 3156 rezultate
0.02 secundeMeilisearchGheorghita Ionescu Eugeniu
In prezent,pensionar.Cochetez cu poezia si proza.Nu am publicat.
36 poezii, 0 proze
Silviu-Gheorghiță Scutariu
Poet și prozator, pe viitor autor de poezii și deasemenea proză. Născut în Fălticeni, pe 3 martie 1993, deocamdată trăiesc în Fălticeni.
21 poezii, 0 proze
Ernest Maftei
Ernest Maftei (* 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău ; † 19 octombrie 2006, București) a fost un actor român, epigramist și adept al Mișcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjești, lângă Bacău. La Școala Normală din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Deși a fost un prețuitor constant al farmecului feminin, actorul nu a fost căsătorit decât o singură dată. Fiul său Gheorghe (Gheorghiță) Maftei este un artist plastic cunoscut În noaptea de 21 decembrie1989participă, alături de tineretul român, la manifestația anticomunistă de la Piața Universității. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simțire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Și jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câștigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. /...
1 poezii, 0 proze
Ciprian Marza
-nascut in com. Bucuresci, judetul Hunedoara -am locuit 4 ani in Alba Iulia unde am absolvit Sc. Gen. nr 1 "Vasile Goldis" -am absolvit Colegiul National "Avram Iancu" Brad -absokvent al Universitatii Politehnica Timisoara, facultatea de Electronica si Telecomunicatii - din liceu am inceput sa citesc, din vaste domenii: proza, poezie, filozofie. -de la o vreme scriu ... poezii (si nu numai)
30 poezii, 0 proze
Gheorghiu Irina
student an IV psihologie; mai inainte liceu teoretic real. Imi place literatura de cand ma stiu... olimpiade judetene... nustiu cata relevanta are. ;-)
1 poezii, 0 proze
Gheorghiu Ionescu Robert Teodor
Necunoscuta
10 poezii, 0 proze
Adriana Gheorghiu
Asa ma gindesc si eu sa va poftesc,copii si parinti, la cite o poveste, povestita in leaganul din gradina mea. Dar sa ma recomand: Ma numesc Adriana Gheorghiu Locuiesc in Toronto, Canada Iasul, Romania, este orasul familiei mele, educatiei si culturii mele In 1996, in Romania, am publicat o carte pentru elevii mei, omuletii, Tehnica analizelor lingvistice Public povesti in revista Pravalia culturala In ziarul canadian Observatorul, detin rubrica permanenta cu ciclul de povesti Gata de culcare, copii? Din 2004, sint creatorul(designer) colectiei de saluri Vera M.C. Si...bineinteles, mereu cititor de literatura
39 poezii, 0 proze
Tataru Gheorghi
Muritor de rînd...
18 poezii, 0 proze
Gheorghiu Andrei
Nascut la 16.09.1987...inca nu mort
2 poezii, 0 proze
Gabriel Gheorghisan
Stateam si ma gindeam intr-o zi ce e mai frumos pe lumea asta : - Ce e mai frumos decit sa ai pe cineva aproape de tine ? - Ce e mai frumos decit sa ai pe cine iubesti linga tine ? - Ce e mai frumos sa ai prieteni la care sa poti apela oricind ? - Ce e mai frumos ?
2 poezii, 0 proze
Gheorghiță I
de Bogdan Patrulesei
Gheorghiță era un băiat simplu. Privea mirat, cu neîncredere, pe oricine i se adresa. Apoi își pleca privirea în pământ. Era scund, chiar destul de scund față de cei de vârsta lui. Asta era moștenire...
Gheorghiță II
de Bogdan Patrulesei
Într-o dimineață de iunie, Gheorghiță se trezi, se spălă pe ochi și, fără să știe că începând cu acea zi, viața lui va face o cotitură bruscă, porni spre școală cu pași târșiți. Se simțea de parcă...
Gheorghiță III
de Bogdan Patrulesei
Săptămânile trecuseră repede, fluide, înmuiate de canicula din ce în ce mai puternică. În aceste zile de vacanță, Gheorghiță, nu prea știa cu ce să își umple timpul. Se trezea dimineață la ora la...
Gheorghiță IV
de Bogdan Patrulesei
Zguduit de această întâmplare, Gheorghiță păși brusc în adolescență. Simțea în el o liniște rece și încremenită ca înaintea furtunii. Mintea lui făcea acum conexiuni între fapte și oameni, înțelegea...
Lucrare de control. clasa a - III-a
de Ioan Postolache-Doljești
Maricica şi Gheorghiţă rămân singuri acasă pentru trei zile. Mama e plecată la Iaşi pentru nişte analize. Maricica e într-a opta iar eu într-a treia. _ Maricică, mamă, ai grijă de băiet. Tătî baza-i...
lui gheorghiță
de Vlad Drăgoi
dragă gheorghiță te rog din suflet și sper sincer să ne ierți atât pe mine cât și pe celălalt cretin ostentativ și gras alături de care te luam abuziv pe sus și te băteam crunt și metodic în absolut...
Iată CLASAMENTUL - Concurs de rețete
de Radu Herinean
Cineva sugera într-un comentariu că am putea încerca niște experimente literare mai neobișnuite. Altcineva mi-a povestit nu demult despre un site pe care oamenii intră și scriu recenzii de...
Poveste de trezit iubitul
de Dina Calin
Iubitul meu e adormit din născare, din natura lui. Creativitatea mea se focusează așadar nu spre a-l adormi ci spre a-l trezi: \"Mai scoăla-te măi omule că o să dormi destul după ce o veni aia cu...
Insolit
de Gheorghita Istrate
Kenny lucra de 2 ani la hanul lui Jeric din Vilvabuena. Rămas orfan după ce mama sa murise, a stat prin orfelinate până la 14 ani când a fugit la Vilvabuena. Oraș-port, Kenny vedea Vilvabuena ca...
Inger apocaliptic
de Gheorghita Ionescu Eugeniu
Dormiți voi pământeni, dormiți E liniște și pace încă Sa fac ceva sa va treziți Nu am primit nici o poruncă Veghez pe stanca-mi așteptând De mii de ani acea chemare Ce-mi va vesti o clipa când Voi...
